Toți viitorii directori de școli care au optat pentru mai multe posturi la concursul din București, obligați să meargă fizic luni la ora 14, la Liceul Jean Monnet, de către inspectoratul școlar. Asta deși Ministerul Educației permite ca întâlnirea să aibă loc online în plină pandemie

14.488 de vizualizări
directori de școli, Liceul Jean Monnet Google Earth
Foto: Google Earth
Toți viitorii directori de școli care au optat pentru mai multe posturi la concursul din București sunt obligați să meargă, luni la ora 14:00, la Liceul Jean Monnet, de către inspectoratul școlar, pentru a-și alege școala pe care vor să o conducă. Instituția ignoră astfel posibilitatea ca ședința să aibă loc online, posibilitate comunicată și întărită chiar de Ministerul Educației printr-o adresă trimisă inspectoratelor școlare tot vineri.

Ședința de alegere a școlii pentru candidații la concursul de directori are loc în timp ce elevii Liceului „Jean Monnet” sunt la cursuri, tot cu prezență fizică, iar procedura internă a unității de învățământ prevede că toate persoanele care nu sunt angajate ale unității sunt considerate persoane străine, legitimate la punctul de pază, trecute în registru, iar paznicul păstrează cartea de identitate a persoanelor pe toată perioada vizitei acestora. Detalii în articol.

Potrivit procedurii operaționale nr. 28625/10.12.2021 privind organizarea și desfășurarea ședinței cu prezență în care sunt exprimate opțiunile candidaților care au fost declarați admiși pentru mai multe funcții/unități de învățământ, emisă vineri de Inspectoratul Școlar al Municipiului București, luni, 13 decembrie 2021, are loc ședința cu prezență fizică pentru exprimarea opțiunilor candidaților care au fost declarați admiși pentru mai multe funcții/unități de învățământ.

„Ședința va avea loc în data de 13.12.2021, începând cu ora 14.00, la Liceul Teoretic ”Jean Monnet”, cu sediul în strada Jean Monnet, nr. 2, sector 1, București”, scrie în documentul oficial.

Procedura mai precizează faptul că, pentru această ședință, „comisia municipiului București de organizare a concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat ia toate măsurile necesare pentru organizarea ședinței cu prezență fizică în condiții optime”.

„Prezența la ședință a candidaților care au fost declarați admiși pentru mai multe funcții/unități de învățământ este obligatorie”, potrivit documentului.

În paralel, în aceeași zi, Ministerul Educației a trimis inspectoratelor școlar o adresă, obținută de Edupedu.ro, în care arată că aceste ședințe pot fi susținute online, având în vedere contextul epidemiologic.

Foto: Procedura 35.898/10.12.2021 a Ministerului Educației

Candidații care au susținut examen la mai multe școli sau/și pe mai multe posturi și au fost admiși pot fi găsiți în lista cu rezultatele de la proba de interviu, după codurile identice.

Ședința din București, de la Liceul Teoretic Jean Monnet, aduce câteva zeci de candidați într-o școală în care se desfășoară cursuri la ora la care are lor întâlnirea. Regulamentul de organizare și funcționare intern al liceului pentru anul 2021 prevede faptul că după-amiaza învață toate clasele a V-a, a VI-a, a VII-a, a IX-a, a X-a și a XI-a.

Programul elevilor se poate modifica prin decizia Consiliului de Administrație, dacă sunt situații impuse prin ordin de ministru sau hotărâre de Guvern, prevede regulamentul.

Potrivit procedurii privind accesul în unitate al persoanelor străine, cum sunt persoanele care vor ajunge luni la ora 14 în incinta liceului, „se va face doar pe intrarea principală. Toate persoanele din afara unităţii care intra în şcoală vor fi legitimate de personalul de pază – care
înregistrează datele din B.I/C.I în registrul special de intrare-ieşire în/din unitate, ora intrării, motivul vizitei și compartimentul/persoana la care dorește să meargă. B. I / C. I vor ramâne la portar pe întreaga durată a vizitei, urmând să fie recuperate la ieşirea din unitatea şcolară. Personalul de pază răspunde în orice moment de prezenţa oricărei persoane străine în incinta şcolii. Persoanele străine se legitimează în incinta şcolii cu ecusonul „Vizitator””, prevede regulamentul.

Citește și: Testarea elevilor nu se mai face luni și joi săptămâna aceasta, ci marți și vineri din cauza întârzierii livrărilor de teste pe bază de salivă, anunță Ministerul Educației, care precizează pentru prima dată după contrele publice: Cîmpeanu și Arafat sunt „în permanentă legătură”

Foto: Google Earth – Liceul Jean Monnet


1 comment
  1. Din moment ce profesorii sunt zilnic expusi imbolnavirii de la sute de elevi pe zi, e floare la ureche sa fie si in colectiv de profesori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL De la 1 septembrie 2022 vor fi cel puțin 10 modificări în ROFUIP, după ce documentul a apărut în Monitorul Oficial / Printre principalele schimbări: elevii nu vor mai putea fi exmatriculați, profesorii vor încheia câte o singură medie pe an la fiecare disciplină, iar părinții nu pot strânge bani pentru atenții destinate profesorilor

Regulamentul de funcționare și organizare a școlilor 2022 a suferit mai multe modificări, în special din cauza schimbării structurii anului școlar de la 1 septembrie anul acesta. Edupedu.ro a scris…
Vezi articolul

CALENDAR Concurs directori 2021. Astăzi, candidații infectați, aflați în carantină sau în izolare, pot depune documente care să dovedească asta sau o declarație pe propria răspundere, potrivit modificărilor de publicate în Monitorul Oficial pentru sesiunea specială

Metodologia pentru concursul de directori a fost modificată cu o zi înaintea probei scrise, ca să permită organizarea unei sesiuni speciale pentru candidații infectați cu SARS-CoV-2 și pentru cei izolați…
Vezi articolul