Tragedie cu un elev navetist: copil de 12 ani lovit de tren în timp ce mergea pe jos la școală. Copiii traversează zilnic calea ferată, pentru că primăria nu are suficiente microbuze școlare pentru a-i aduce în oraș

4.601 de vizualizări
Tragedie la Podu Iloaiei, in județul Iași / Foto: Ziarul de Iași
Tragedie într-un oraș din Iași, unde un copil de 12 ani care se ducea împreună cu sora sa de 13 ani la școală a fost lovit de un tren, pe când cei doi copii traversau liniile de cale ferată pentru a ajunge la ore, din cauza lipsei microbuzelor școlare necesare pentru toți elevii, relatează publicația Ziarul de Iași. „Având un număr foarte mare de elevi care sunt transportaţi din satele din jurul oraşului Podu Iloaiei nu facem faţă cu aceste două microbuze pe care le avem. Am solicitat un al treilea microbuz. Suntem pe listă. Cu siguranţă îl vom primi anul viitor, un microbuz nou. Nereuşind să îi aducem pe toţi elevii odată, mulţi dintre ei preferă să traverseze calea ferată. E regretabil ce s-a întâmplat”, a declarat Ioan Alexa, primarul din Podu Iloaiei, citat de Ziarul de Iași.

Tatăl băiatului a declarat că acesta „se ducea împreună cu fetiţa mea la şcoală. Ne-a sunat fata şi ne-a spus să venim repede că l-a izbit trenul pe băiat. Acum că e speriată nu cred că o să mai meargă, un timp, la şcoală; doar dacă i se pune transport la dispoziţie”.

Accidentul mortal s-a petrecut în contextul în care zeci de copii din satele din jurul orașului Podu Iloaiei sunt nevoiţi să traverseze liniile de cale ferată pentru a ajunge la școală, din lipsa mașinilor școlare, notează publicația. Potrivit Ziarul de Iași, în zona localităţii Scobâlţeni, care face parte din orașul Podu Iloaiei din județul Iași, aproximativ 200 de elevi au nevoie să fie transportaţi cu microbuzele la şcoală, cele două microbuze ale Primăriei Podu Iloaiei pot duce aproximativ 160 de elevi, iar 60 de elevi merg pe jos până la Podu Iloaiei, fiind nevoiţi să traverseze liniile de cale ferată atât la dus, cât și la întoarcerea de la școală, ani de zile.

Citește și:
BREAKING Peste 2.000 de școli vor fi tăiate din țintele și jaloanele PNRR, de la dotarea laboratoarelor de informatică sau de la dotarea pentru reducerea abandonului școlar, după cererea de modificare făcută de Guvern / Jumătate din microbuzele școlare verzi dispar din plan / Reforma guvernanței sistemului amânată aproape 2 ani


2 comments
  1. Asta este marea reformă în educație!!!

  2. Aici sunt multe necunoscute.
    În primul rând dacă era trecere amenajată (cu dale) sau nu și dacă era vizibilitate.
    În al doilea rând dacă stătea sau nu cu ochii în telefon.
    Și în al treilea rând dacă s-a asigurat (ceea ce nu cred).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UPDATE: Două eleve au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce un coleg a dat cu spray paralizant pe holul unei școli din Ilfov / Elevul vinovat de incident va intra într-un proces de consiliere, potrivit Inspectoratului școlar județean

UPDATE: Inspectoratul școlar Ilfov anunță într-un comunicat de presă, la o zi după incident, că „se fac demersuri pentru ca elevul care a produs incidentul să intre într-un program de…
Vezi articolul

Albania le-a ordonat furnizorilor de internet să blocheze accesul la TikTok timp de un an, începând din 13 martie. Premierul Edi Rama: Măsura e luată după o amplă consultare a 65.000 de părinţi şi profesori

Autorităţile albaneze le-au ordonat furnizorilor de internet să blocheze accesul la TikTok pe teritoriul albanez pentru un an începând de joi 13 martie, informează miercuri DPA şi AFP. Premierul albanez…
Vezi articolul

Rata de infectare COVID în București a ajuns la 5,57 la mie. De la pragul de 6 mie, toți elevii intră în online din săptămâna următoare și se instituie carantină de noapte în weekend / Grădinițele și creșele rămân deschise

Rata de infectare COVID în București a ajuns la 5,57 la mie, potrivit Direcției de Sănătate Publică București. De la pragul de 6 mie, școlile intră în online începând de…
Vezi articolul