Trecerea de la cretă, la tabla inteligentă – „reformă radicală”, „aproape de a fi implementată”, anunțată de ministrul Educației, prin PNRR: Și acele cadre didactice care sunt mai puțin familiarizate, încă, cu mediul digital vor putea să scrie normal pe acea tablă, exact așa cum scriu și cu creta

2.102 vizualizări
Foto: © Simon Kadula | Dreamstime.com
Toate clasele vor fi dotate cu table inteligente, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, într-un briefing de presă la Guvern. Pentru această „reformă radicală”, cum a numit-o oficialul, autoritățile române au de îndeplinit, până la 31 martie, un jalon în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență. Este vorba despre adoptarea, prin ordin de ministru, a „definiției standardelor tehnice de dotare a claselor din școlile românești și a laboratoarelor de informatică”.

Ministrul a dat asigurări că profesorii vor putea scrie pe tablele interactive la fel de simplu cum scriu și pe cele clasice.

„O reformă pe care o apreciez ca fiind radicală este aceea a trecerii de la stilul clasic, cu creta pe tablă, la tabla inteligentă, interactivă. Sunt în măsură să vă precizez că este vorba de accesul tehnologiei de ultimă oră, pentru că, fără a dori să intru în detaliu, ştiţi că mai există nişte… existau table interactive, care presupuneau existenţa unui videoproiector şi care presupunea un proces foarte complicat de calare în 9 puncte, 16 puncte, 25 de puncte, etc. Nu. Aceste table interactive pe care le dorim în fiecare clasă din școlile românești nu necesită un proces foarte complicat de utilizare și acele cadre didactice care sunt mai puțin familiarizate încă cu mediul digital vor putea să scrie normal pe acea tablă, exact așa cum scriu și cu creta, având avantajul că ceea ce predau la clasă se poate transfera, știți foarte bine, instantaneu, pe telefoane, tablete, laptopuri pe care le utilizează elevii. Deci, insist asupra acestei reforme, pentru că este o schimbare radicală a școlilor românești.

Pentru laboratoarele de informatică, Ministerul Educației a considerat că trebuie să lase o libertate mult mai mare, deoarece diferența între școli este foarte mare. Sunt școli care au laboratoare de informatică și care vor avea nevoie de finanțare doar pentru completarea sau pentru actualizarea nivelului tehnologic și sunt alte școli care nu au deloc laboratoare de informatică. Prin definirea acestor standarde tehnice de echipare, am intenționat să lăsăm libertate școlilor”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

În România sunt peste 138.000 de clase, potrivit ministrului Cîmpeanu.

Ministrul a anunțat de la Guvern că pe Educație ministerul condus de acesta trebuie să îndeplinească trei jaloane până la 31 martie. Celelalte două se referă la programul PNRAȘ, de reducere a abandonului școlar, prin publicarea listei școlilor care vor primi granturile în bani, iar un altul este semnarea unui contract de asistență tehnică cu Banca Mondială pentru monitorizarea PNRAȘ, pentru transformarea digitală a educației și pentru guvernanță. „Acest contract a fost semnat de către Ministerul Educației și în cursul acestei zile va fi semnat de către Banca Mondială”, a declarat ministrul Cîmpeanu.

Foto: 185656300 / Young © Simon Kadula | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


7 comments
  1. Deci instalarea tablelor inteligente se va face in scoli neincalzite cu WC-uri cu gaura in pamant. Genial!

    1. Care-i problemă că scriu cu cretă? E mai puțin poluant un dispozitiv electronic? E mai ieftin un dispozitiv electronic, care are nevoie de mentenanță, decât CRETA, pe care o poate face oricine și se găsește din belșug?

      Asta era problema școlii?

  2. Trebuie tocati niste bani? O spaga ceva? Niste contracte avantajoase de la clientii politici?
    Caci de vreo revolutie sau reforma nu poate fi vorba.

    Avem analfabetism functional, avem profesori slab pregatiti, avem mame adolescente, avem abandon scolar si traktoristul face reforma cu table interactive. Wow.

    Guess what, tabla interactiva este folosita sa scrie profu pe ea la fel ca pe o tabla clasica. Nu se mai consuma periculoasa creta, se va scrie si cu degetul. Guess what, profu face dupa asta share pe facebook sau whatsapp. Revolutie frate! Nu se mai face poza la tabla clasica se face print screen, pardon print tabla.

    Asta se intampla cand prostia ajunge la putere :)). Romania Interactiva, yeeee.

  3. Bune tablele digitale, un os cărnos de ros pentru cine trebuie. Că avantajul va fi spre zero (care e avantajul că scrii cu un creion digital in loc de creta) nu contează.
    Se termina testele de saliva, care au fost osul de pandemie… Urmează table inteligente folosite neinteligent! O platformă digitală de conținuturi educaționale standardizate pentru toate clasele nu faceți! Asta ar aduce o școala de calitate peste tot! Copii ar deveni mai deștepți! Asta nu e bine de loc, așa e?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cadrele didactice din Palatele și Cluburile copiilor nu vor deveni personal auxiliar în grădinițe, școli și licee cu deficit de personal, spune ministrul Educației: Foarte eronate informațiile / Voi susține desfășurarea de activități extracurriculare și extrașcolare în aceste instituții

Voi susține desfășurarea de activități extracurriculare și extrașcolare în Palatele și Cluburile copiilor, scrie ministrul Educației Monica Anisie pe pagina sa de Facebook, infirmând astfel informațiile publicate pe internet despre…
Vezi articolul