Tudor Chirilă şi Smiley le vor prezenta liceenilor din Sectorul 3 oportunităţile de carieră în industria muzicală

1.014 vizualizări
Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com
Mai mulți artiști din România, printre care Tudor Chirilă şi Smiley, le vor prezenta, din 16 noiembrie, elevilor din cinci licee teoretice oportunităţile de carieră în industria muzicală, printr-un proiect ce va fi derulat de Primăria Sectorului 3, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat al autorităţii locale, transmis, joi, Agerpres, artiştii care vor participa la întâlnirile cu temă vocaţională sunt: Tudor Chirilă, Smiley şi Manuel Riva, producătorii şi compozitorii Adrian Sână (Akcent), Vladimir Coman Popescu (Hahaha Production), alături de reprezentanţi ai unor importante case de producţie muzicală din Romania – Roton Music şi Hahaha Production.

De asemenea, la întâlniri vor fi prezenţi şi profesionişti ai acestui domeniu, cu scopul de a le prezenta tinerilor oportunităţile de carieră pe care le oferă industria muzicală din România şi de a le împărtăşi experienţele proprii.

Proiectul este finanţat de Primăria Sectorului 3 prin fonduri nerambursabile de la bugetul local şi este organizat de Asociaţia Indiero a producătorilor şi editorilor muzicali independenţi din România.

Programul întâlnirilor este următorul: 16 noiembrie, de la ora 11:30, la Liceul ”Benjamin Franklin” – Adi Sână (Akcent); 18 noiembrie, de la ora 14:00, la Liceul Teoretic ”Nichita Stănescu” – Vladimir Coman Popescu – producător muzical Hahaha Production; 21 noiembrie, de la ora 12:00, la Liceul Teoretic ”A.I. Cuza” – Tudor Chirilă; 22 noiembrie, de la ora 12:00, la Liceul Teoretic ”Decebal” – Manuel Riva; 23 noiembrie, de la ora 14:00, la Liceul Teoretic ”Dante Alighieri” – Smiley.

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educația din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Liderul sindical Simion Hăncescu: Profesorii n-au nimic împotrivă să fie evaluați, numai că această evaluare să fie extrem de obiectivă și bine cuantificată. Vă dați seama ce nebunie ar fi în școli să se stabilească veniturile salariale în funcție de evaluările pe care le fac colegii între ei?

Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat, pentru Edupedu.ro, că „profesorii n-au nimic împotrivă să fie evaluați, numai că această evaluare să fie extrem de obiectivă…
Vezi articolul
Examen studiu pregatire test scoala clasa / Foto: Pexels.com

Scrisoarea unui elev olimpic către ministrul Educației, după ce zeci de olimpici au fost descurajați să depună contestații și apoi depunctați: Același lucru s-a întâmplat și în 2024, la Olimpiada Națională de Religie, și nimeni nu a spus nimic. S-a acceptat ideea că olimpiadele sunt, prin natura lor, dure, stresante, copleșitoare

Un elev olimpic care dorește să își păstreze anonimatul a trimis pe adresa redacției Edupedu.ro o scrisoare adresată ministrului Educației, Daniel David, în care atrage atenția asupra modului în care…
Vezi articolul

Ligia Deca, aviz favorabil în Parlament pentru un nou mandat de ministru al Educației: Media creșterilor salariale de luna aceasta este de 30,5% pentru personalul didactic, respectiv 33,9% pentru personalul nedidactic / Ca priorități, ministrul nu anunță nicio noutate, doar evocă obiectivele din PNRR

Audierea în comisia parlamentară a miniștrilor propuși, pentru ocuparea portofoliilor din Cabinetul Ciolacu, a început cu ministrul Educației, Ligia Deca. Aceasta a avut un discurs în care și-a prezentat prioritățile,…
Vezi articolul