ULTIMA ORĂ UNIFARM – firma de stat care nu a putut să livreze măștile pentru elevi și profesori, acuză Ministerul Educației

7.157 de vizualizări
FOTO: pixabay.com
UNIFARM este firma de stat care nu a putut să livreze măștile pentru elevi și profesori, motiv pentru care cu doar o săptămână înainte de începerea școlii Ministerul Educației a lansat o nouă procedură de achiziții de măști, susține Ministerul condus de Monica Anisie. După ce Edupedu.ro a relatat în exclusivitate că achiziția de măști de protecție pentru toți elevii de clasele a VIII-a, a XII-a și a XIII-a, precum și pentru profesorii și personalul din școli a fost anulată de Minister, instituția vine cu explicații cu privire la procedura de achiziții.

Amintim că obligativitatea ca Ministerul Educației să le asigure elevilor și personalului didactic și nedidactic „numărul necesar de măști de protecție” în perioada pregătirii pentru examene a fost instituită pe 15 mai 2020, prin Legea 55 care reglementează trecerea de la situația de urgență la starea de alertă.

„Având în vedere starea de alertă, termenul foarte scurt până la deschiderea unităților de învățământ, cât și faptul că produsele achiziționate trebuie distribuite acestora anterior datei de 02.06.2020, MEC a demarat procedura de achiziție ‘negociere fără publicare prealabilă a unui anunț de participare’. Au fost depuse 2 (două) oferte, de către agenții economici C.N. UNIFARM S.A. și C.N. SOCIETATEA DE ADMINISTRARE A PARTICIPAȚIILOR ÎN ENERGIE S.A”, spune astăzi Ministerul Educației.

„Acestea au fost supuse procedurilor specifice de calificare și evaluare, MEC declarând admisibilă oferta C.N. UNIFARM S.A., încheindu-se, astfel, procedura de evaluare”, precizează instituția.

Procedura de achiziție a măștilor, explicațiile Ministerului Educației:

„Informare privind procedura de achiziție de măști pentru protecția elevilor, cadrelor didactice și a personalului implicat în vederea desfășurării examenelor naționale

Referitor la procedura de achiziție de măști pentru protecția elevilor, cadrelor didactice și a personalului implicat în vederea desfășurării examenelor naționale transmitem următoarele:

Parlamentul României a instituit obligația Ministerului Educației și Cercetării (MEC) de a asigura măști pentru elevi si cadrele didactice.

În acest sens, MEC a demarat procedurile legale în vederea achiziționării de măști. Astfel, având în vedere starea de alertă, termenul foarte scurt până la deschiderea unităților de învățământ, cât și faptul că produsele achiziționate trebuie distribuite acestora anterior datei de 02.06.2020, MEC a demarat procedura de achiziție ‘negociere fără publicare prealabilă a unui anunț de participare’.

Au fost depuse 2 (două) oferte, de către agenții economici C.N. UNIFARM S.A. și C.N. SOCIETATEA DE ADMINISTRARE A PARTICIPAȚIILOR ÎN ENERGIE S.A.

Acestea au fost supuse procedurilor specifice de calificare și evaluare, MEC declarând admisibilă oferta C.N. UNIFARM S.A., încheindu-se, astfel, procedura de evaluare.

În acest context, operatorul economic a transmis o adresă către MEC prin care informează că deși furnizorul de măști este același, acestea din urmă provin de la 3 (trei) producători diferiți, producători pentru care ofertantul nu a transmis documente și mostre de produs în perioada desfășurării etapei de calificare și evaluare. Solicitarea acestuia privind suplimentarea mostrelor și documentelor aferente ofertei depuse a fost transmisă ulterior încheierii procedurii de calificare și evaluare.

MEC a invitat C.N. UNIFARM S.A. la semnarea contractului pentru cantitatea ofertată de 6.153.500 măști, conform ofertei evaluate inițial.

Ca urmare a neprezentării C.N. UNIFARM S.A. la semnarea contractului în termenul stabilit, procedura a fost anulată, iar în această dimineață MEC a inițiat de urgență o nouă procedură de achiziție de măști.”

Citește și:

EXCLUSIV Achiziția de măști pentru elevi și profesori a fost anulată de Ministerul Educației, care a lansat astăzi o nouă procedură – cu doar o săptămână înainte de începerea școlii

 

 


2 comments
  1. C.N. UNIFARM S.A. și C.N. SOCIETATEA DE ADMINISTRARE A PARTICIPAȚIILOR ÎN ENERGIE S.A.
    sunt companii nationale, trebuie o firma de casa , a PNL, cei care se ocupa la ministerul invatamantului de achizitia mastilor sunt numiti pe post de cine credeti? Nu stiti ? de premierul Orban .
    Primul secretar de stat numit de premierul Ludovic Orban în Ministerul Educației, Lucian Dragoș Rădulescu, secretar general al PMP Prahova , iar președintele comisiei de evaluare a fost dna secretar de stat Luminița Barcari – fost inspector școlar general la ISJ Ialomița și vicepreședinte PNL Ialomița

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

În România mai este o singură localitate în carantină azi, în care elevii ar învăța 100% online, anunță ministrul Educației: Decizia de redeschidere a școlilor se va lua după rata de infectare din localitate la 14 zile, iar evaluările vor fi săptămânale

Mai este o singură localitate în carantină, în care toți elevii ar învăța online, a declarat ministrul Educației Sorin Cîmpeanu la Antena3. Fii parte din schimbare. Redirecționează 3,5% din impozitul…
Vezi articolul

Profesoară care a dat concursul de titularizare de 11 ori, a luat note peste 7 și nu are post: Ajungi la un moment dat să te plictisești. Știi că tot scrii, nu te bați pentru nimic și nu ai motivație / Cei tineri iau posturile în ședință, văd în ce școli sunt, își fac socoteala și pleacă

Repetarea concursului național de angajare a potențialilor profesori, Titularizarea, „este un stres continuu”, „începând din mai și până în septembrie când te duci și trebuie să participi la toate ședințele…
Vezi articolul

Elevii navetiști din mai multe județe nu au asigurat transportul gratuit spre școală. Șeful ISJ Teleorman: Acum circulă niște mașini prin județ, dar nimeni nu vrea să le dea copiilor un abonament / La 3 luni de la începerea școlii, Ministerul Educației pregătește un proiect de hotărâre de Guvern prin care să le acorde sume forfetare acestor elevi

La 3 luni de când a început școala, elevii navetiști din mai multe județe nu au asigurat transportul gratuit la școală, așa cum prevede legea Educației. Ca să ajungă la…
Vezi articolul
prima didactică

UPDATE Ordonanța voucherelor pentru profesori, pregătită de ministerul Fondurilor Europene și preluată de Ministerul Educației, prevede un nou tip de angajat în Învățământ: „personalul nedidactic auxiliar” care primește cursuri „pentru a susține activitatea didactică” – document

UPDATE Proiectul de ordonanță de urgență a fost pus în dezbatere publică și de Ministerul Educației. Conform analizei, proiectul conține aceleași greșeli, fiind inclusă o categorie care nu există în…
Vezi articolul

Contractul de fuziune între Universitatea Politehnica din București și Universitatea din Pitești va fi semnat marți – UPB / Rectorul Mihnea Costoiu: Vom cere proiect de lege pentru înființarea noii universități, mai suntem în discuții și cu alte instituții

Universitatea Politehnica din București (UPB) și Universitatea din Pitești (UPIT) vor semna, marți, contractul de fuziune pregătit încă de anul trecut, prin care va lua ființă o nouă instituție de…
Vezi articolul