Un preot, profesor de religie la un liceu, este anchetat de poliţişti după ce ar fi încercat să corupă sexual doi elevi

641 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Un bărbat de 48 de ani, profesor de religie la un liceu din municipiul Constanţa, este anchetat de poliţişti după ce ar fi încercat să corupă sexual doi elevi, de 16 şi 17 ani, trimiţându-le mesaje indecente. Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa a anunțat astăzi, 22 septembrie 2025, că lucrătorii Poliţiei staţiunii Mamaia au fost sesizaţi în dimineaţa zilei în curs, prin apel 112, că un bărbat ar fi încercat să corupă sexual un minor, de 17 ani, transmite Agerpres.

„Din primele cercetări a reieşit faptul că minorul în cauză ar fi primit mai multe mesaje cu tentă sexuală”, se arată în comunicatul transmis de IPJ și citat de agenția de presă.

Conform sursei citate, persoana reclamată, de 48 de ani, este bănuită că, la data de 18 septembrie, ar fi procedat în acelaşi mod şi cu un alt minor, de 16 ani.

„La acest moment, cercetările au fost preluate de poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, urmând să fie dispuse măsurile legale care se impun”, a mai transmis IPJ Constanţa.

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa, Sorin Mihai, a spus că, în urma unei sesizări primite cu privire la comportamentul unui cadru didactic faţă de un elev, a luat legătura cu conducerea unităţii de învăţământ respective, solicitând să se sesizeze cu privire la aspectele menţionate.

„În acest sens, unitatea de învăţământ trebuie să demareze procedura de cercetare disciplinară, deoarece din sesizare reiese că unele dintre faptele expuse au avut loc în timpul activităţii didactice a profesorului respectiv. De asemenea, am sesizat şi organele competente, punând la dispoziţie documentele înregistrate în instituţia noastră”, a mai afirmat reprezentantul ISJ Constanţa, citat de Agerpres.

Bărbatul cercetat de poliţişti pentru că ar fi încercat să corupă sexual doi elevi este profesor de religie la liceul unde învaţă cei doi minori, dar şi preot la Năvodari.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Rectorul Universității de Medicină din Târgu Mureș: Metodologia de admitere la facultate „trebuie să rămână așa cum este”; certificatul de la BAC ce atestă nivelul de competență lingvistică în română „nu întotdeauna este dublat și de o situație reală”

Metodologia stabilită de Ministerul Educației pentru admiterea la studii universitare „trebuie să rămână așa cum este, pentru că ordinul de ministru care aprobă metodologia nu este imperativ pentru universități, ci…
Vezi articolul

Florian Lixandru, Ministerul Educației: Este foarte important pentru cadrele didactice să știe să lucreze diferențiat cu elevii. Se impun, poate, anumite programe de formare pentru cadre didactice

Secretarul de stat în Ministerul Educației, Florian Lixandru, a spus că „este foarte important pentru cadrele didactice să știe să lucreze diferențiat cu elevii” și că „se impun, poate, anumite…
Vezi articolul
vârsta de pensionare, cancelarie profesori

Directoarea Mihaela Florina Giurcă, despre profesorii din comisia de disciplină din școli: Un coleg de cancelarie niciodată nu va spune „da, n-ai făcut nimic la oră” / „Aceste comisii, care ne evaluează pe noi în situații extreme, să fie constituite din alte cadre didactice din afara școlii, avocați”, propune directoarea

Mihaela Florina Giurcă, directoarea Colegiului National „Gheorghe Munteanu Murgoci” din Brăila, a declarat, referitor la profesorii din comisia de disciplină din școli, că „un coleg de cancelarie niciodată nu va…
Vezi articolul