Un proiect de lege cu măsuri care privesc educația în starea de alertă va fi discutat în ședința de Guvern de astăzi – SURSE

1.721 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Suspendarea cursurilor și după ieșirea din starea de urgență, continuarea predării online, revenirea opțională la cursuri a elevilor de clasele a VIII-a și a XII-a în perioada 2-12 iunie sunt prevăzute într-un proiect de lege inițiat de Executiv și care ar urma să intre astăzi pe ordinea de zi a ședinței de Guvern, potrivit surselor Edupedu.ro.

Proiectul de lege va conține măsuri care privesc starea de alertă și de prevenire a îmbolnăvirii, care să se aplice până la încheierea anulului școlar și universitar, pe 1 septembrie 2020.

Cum Iohannis a anunțat la începutul lunii că starea de urgență nu va fi prelungită și că din 15 mai vom intra în stare de alertă, proiectul de lege va menține suspendarea cursurilor până în septembrie, predarea lecțiilor online, resursele pentru educația online, măsurile luate de Ministerul Educației și Ministerul Sănătății pentru asigurarea securității sanitare a copiilor la școală, potrivit surselor Edupedu.ro.

Ședința de Guvern de astăzi, 11 mai, este programată începând cu ora 11:00.

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Protecția mediului, pe înțelesul elevilor, explicată în școli tot de tineri: „Datorită faptului că suntem apropiați de vârstă, noi și elevii, am căutat să avem subiecte care să fie cât mai de interes pentru ei”

Mihnea și Ionelia sunt doi tineri voluntari ai Corpului European de Solidaritate care au prezentat în școli temetica de mediu și au povestit, pentru G4Media și platforma Entr, despre proiectul…
Vezi articolul

Joi, 8 ianuarie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul 3 de cursuri. Secretarul de stat Sorin Ion a avertizat ca scutirile medicale să nu fie un pretext pentru a prelungi vacanța de iarnă / Următoarea vacanță este în februarie, diferită în fiecare județ

Prima zi de cursuri din anul 2026 este joi, 8 ianuarie, și aceasta deschide modulul 3 de cursuri, potrivit structurii anului școlar 2025-2026. Reluarea cursurilor joi vine după o vacanță de…
Vezi articolul

Un student are cheltuieli lunare de peste 2.000 de lei, iar valoarea minimă a bursei sociale, de 925 lei, nu acoperă nici măcar cheltuielile pentru mâncare, arată o analiză ANOSR / Peste jumătate dintre veniturile studenților provin de la părinți

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) atrage atenția asupra faptului că bursa socială este de minimum 925 de lei, iar cheltuielile lunare ale unui student depășesc 2.000 de…
Vezi articolul