Unele dintre cele mai vechi și îndepărtate galaxii, fotografiate de telescopul spațial James Webb. Cercetătorii vor analiza și imaginile viitoare pentru a stabili dacă este un record

202 vizualizări
Foto: Facebook.com / NASA’s James Webb Space Telescope
Telescopul spațial James Webb al NASA – Administrația Națională Aeronautică și Spațială din Statele Unite – a surprins recent imagini cu galaxii care se crede că s-au format foarte aproape de momentul Big Bang, din punct de vedere al timpului din astronomie, anume la circa 350 de milioane de ani de acesta, transmite NASA, potrivit The Guardian.

În doar patru zile de analiză, doi cercetători – Marco Castellano de la Institutul Național de Astrofizică din Roma și Rohan Naidu de la Centrul pentru Astrofizică Harvard-Smithsonian și Massachusetts Institute of Technology (MIT) din Cambridge, Massachusetts – au descoperit două galaxii excepțional de strălucitoare în imaginile obținute de Webb, potrivit agenției spațiale.

„Aceste galaxii s-au format la aproximativ 450 și 350 de milioane de ani după Big Bang (…). Măsurătorile spectroscopice viitoare ale Webb vor ajuta la confirmare” (n. red. a acestor date), scrie în informarea de la NASA, după ce Castellano și Naidu au publicat joi, în Astrophysical Journal Letters, rezultatele analizei pe imagini.

FOTO completă de la NASA (sursa):
Foto: NASA, ESA, CSA, Tommaso Treu (UCLA)

Observațiile telescopului „îi determină pe astronomi să ajungă la un consens asupra faptului că un număr neobișnuit de galaxii din universul timpuriu erau mult mai strălucitoare decât se așteptau. Acest lucru va facilita descoperirea de către telescopul Webb a unui număr și mai mare de galaxii timpurii în studiile ulterioare ale cerului profund, spun cercetătorii”, mai notează agenția spațială.

Conform publicației The Guardian, astronomii au declarat că, dacă rezultatele vor fi confirmate, această mulţime de stele recent descoperită ar depăşi cea mai îndepărtată galaxie identificată de telescopul spaţial Hubble, cea care s-a format la 400 de milioane de ani după Big Bang.

Citește și:
VIDEO Noi detalii despre Nebuloasa Tarantula, aflată la 161.000 de ani-lumină față de Pământ, dezvăluite de telescopul spațial James Webb
AUDIO Datele și fotografiile color obținute în premieră de telescopul spațial James Webb, “transformate” în sunete
Astronomii au descoperit un “Super-Pământ”, la 100 de ani-lumină distanță de Terra. E posibil să fie acoperit integral de oceane, spun cercetătorii
Telescopul spațial James Webb al NASA surprinde prima dovadă a prezenței dioxidului de carbon pe o exoplanetă
NASA a publicat o imagine cu galaxia Cartwheel, aflată la 500 de milioane de ani-lumină distanță față de Pământ / “Este rezultatul unui eveniment intens”, o coliziune între alte două galaxii, anunță agenția spațială
FOTO În premieră, un set de fotografii color cu Universul va fi publicat astăzi de NASA, din misiunea telescopului spațial James Webb / Analizarea lor va ajuta la cunoașterea galaxiilor îndepărtate


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Lobby-ul universităților europene: Planul UE de refacere economică, de 750 de miliarde de euro, „neglijează cercetarea” deși pandemia a dovedit că aceasta e esențială

Pachetul fără precedent al Uniunii Europene pentru refacerea economică post-pandemie, anunțat săptămâna trecută de Comisia Europeană, a dezamăgit lobby-ul mediului universitar, potrivit Times Higher Education. Aceste organizații reprezentative pentru sector…
Vezi articolul

Bugetul Cercetării scade ca procent din PIB în 2024, în pofida unei creșteri simbolice în valoare nominală. La începutul anului, fostul premier Ciucă, președinte PNL, vorbea de 1% din PIB pentru Cercetare, ministrul PSD Bogdan Ivan s-a declarat, apoi, „realist”

Bugetul alocat pentru cercetare fundamentală și cercetare-dezvoltare pentru 2024, sub umbrela Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) urmează să crească în valoare nominală cu 0,13% față de 2023, potrivit proiectului…
Vezi articolul

Cercetătorii Ad Astra acuză Agenția Spațială Română de lipsă de transparență și cere informații privind participarea la programele europene de lansatoare, observarea pământului, tehnologie și securitate

Asociația Ad Astra a cercetătorilor acuză Agenția Spațială Română (ROSA) de lipsă de transparență, în contextul în care Guvernul se pregătește să plătească restanțele istorice cumulate de Româna la Agenția…
Vezi articolul