Universitate importantă din Washington, acuzată că a îndepărtat afișe care protestează împotriva persecutării uigurilor, tibetanilor și locuitorilor din Hong Kong de către guvernul chinez / Președintele Universității admite că a greșit

65 de vizualizări
Mark Wrighton / Foto: The Washington Post
O universitate importantă din Washington s-a trezit săptămâna aceasta în postura de a cenzura critici la adresa guvernului chinez prin îndepărtarea unor afișe artistice menite a evidenția în cursul primei săptămâni a Jocurilor Olimpice de Iarnă abuzurile Beijingului contra drepturilor omului, scrie The Washington Post.

Nu e prima dată – și nu va fi nici ultima – când brațul lung al influenței chineze se întinde până în campusurile americane.

Președintele Universității George Washington (GWU), Mark Wrighton, a fost nevoit luni să publice un comunicat adresat întregii comunități a GWU în care admite că a greșit când a dispus îndepărtarea din campus a unor afișe care protestează împotriva persecutării de către guvernul chinez a uigurilor, tibetanilor, locuitorilor din Hong Kong, cât și contra modului în care Beijingul a gestionat pandemia de Covid-19. El procedase astfel în urma plângerilor depuse de asociații ale studenților chinezi.

Asociația Studenților și Cercetătorilor Chinezi (CSSA) din GWU a pus în circulație pe 3 februarie o scrisoare în care califica afișele drept rasiste, pretinzând că ele „insultă China”, „calcă în picioare spiritul olimpic” și constituie un atac la adresa tuturor studenților chinezi și asiatici. CSSA cerea conducerii universității să-i identifice pe cei responsabili de lipirea afișelor și să-i „pedepsească aspru!”. Ulterior, Asociația Culturală Chineză din GWU, un alt grup studențesc, s-a plâns atât public cât și direct, în scris, lui Wrighton că afișele „incită la ură rasială și conflicte etnice”.

Citește mai mult pe G4Media.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Răspunsul ministrului Educației la întrebarea „Ce ne dorim să producă liceul?”: Absolventul trebuie să aibă calificări care să îi permită să intre pe piața muncii, dacă își dorește

Întrebat care este rolul educației preuniversitare, ministrul Educației, Daniel David, a afirmat că școala românească trebuie să formeze atât specialiști pregătiți pentru piața muncii sau pentru continuarea studiilor, cât și…
Vezi articolul

Colegiul Psihologilor din România nu a avizat sistemul de scanare a palmelor ce ar fi urmat să fie folosit de inspectoratul școlar Cluj pe 100 de elevi pentru determinarea profilului de orientare în carieră / În 2018 a recomandat ca dispozitivul să nu fie utilizat de către psihologi

Dispozitivul de scanare a palmelor elevilor pentru profilul de orientare în carieră care ar fi urmat să fie testat pe 100 de elevi din județul Cluj nu a fost avizat…
Vezi articolul

Ministrul Muncii: “Șomaj tehnic” în instituțiile publice, o decizie care asigură posibilitatea tuturor angajaților de a rămâne acasă în această perioadă, prin rotație, într-un număr egal de zile dintr-o lună, cu 75% din salariul de bază

„“Șomaj tehnic” în instituțiile publice, o decizie care asigură posibilitatea tuturor angajților de a rămâne acasă în această perioadă, prin rotație, într-un număr egal de zile dintr-o lună, cu 75%…
Vezi articolul