Universitatea Al. I. Cuza din Iași reia activitățile față în față cel târziu pe 4 aprilie – anunț oficial

1.603 vizualizări
Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iasi -Studenţii rămaşi în camine au fost mutaţi în camere de mai multe persoane
Foto: Google Street View
Senatul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a validat, joi, propunerea Consiliului de Administrație ca toate facultățile să reia activitățile didactice cu prezență fizică cel târziu pe data de 4 aprilie 2022, potrivit unui comunicat de presă. 
  • Acesta oferă o serie de clarificări după informațiile confuze apărute în urma deciziei conducerii universității de a relua activitățile cu prezență fizică după o perioadă de suspendare – detalii aici.

Potrivit comunicatului, până pe 4 aprilie se vor face demersurile necesare desfășurării în bune condiții a activităților didactice cu prezență fizică (elaborare orar, cazări studenți). Tot până atunci, “activitățile didactice care în mod obligatoriu se desfășoară față în față vor fi transmise în mod concomitent și online. Activitățile didactice care nu pot fi desfășurate în format fizic în această perioadă vor fi recuperate până la sfârșitul semestrului al II-lea, din anul universitar 2021-2022.” 

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași anunță și o sesiune de cazare pentru studenți, în funcție de punctajul obținut în primul semestru, sesiune organizată în perioada 10 – 31 martie: 

  • Până la data de 14.03.2022 studenții depun solicitările de cazare la facultăți;
  • În perioada 16.03.2022 – 17.03.2022 se vor afișa la facultăți listele cu studenții care au primit cazare;
  • În perioada 18.03.2022 – 20.03.2022 se vor elibera dispozițiile de cazare; 
  • Pe data de 21.03.2022 se anulează dispozițiile de cazare ale studenților care nu s-au cazat, prin considerarea depășirii termenului de valabilitate al acestora și se raportează locurile rămase disponibile;
  • În perioada 22.03.2022 – 31.03.2022 facultățile vor afișa zilnic listele cu studenții care au primit dreptul de cazare în ordinea descrescătoare a mediilor și vor elibera dispozițiilor de cazare cu valabilitate doar în ziua emiterii lor.
Citește și:
“Vacanță” de două săptămâni la Universitatea A.I. Cuza din Iași, pentru a pregăti reluarea cursurilor față în față / Activitățile urmează să fie recuperate


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Consiliul Rectorilor

USR cere limitarea la maximum 5 ani a perioadei în care un profesor își poate ține blocat postul de titular dacă ocupă o funcție publică / Klaus Iohannis și-a ținut postul blocat 27 de ani la Sibiu, Crin Antonescu, 24 de ani în Tulcea

USR cere limitarea la maximum 5 ani a perioadei în care un profesor își poate ține blocat postul de titular dacă ocupă o funcție publică, se arată într-un comunicat de…
Vezi articolul

Ministra Ligia Deca anunță stagii pe egalitate de gen, educație incluzivă, lupta împotriva abandonului școlar împreună cu ministrul francez al Educației, Pap Ndaiye / Anunțul vine după ce BOR a acuzat că ideologia de gen a fost propusă „fără discernământ” în legile învățământului

Miniștrii român și francez ai educației anunță într-un comunicat de presă comun organizarea de cursuri de formare, seminarii în special în zona educației incluzive, a luptei împotriva abandonului școlar, a…
Vezi articolul

Consiliul Național de Etică a anulat sancțiunile ”prea blânde” ale Comisiei de Etică de la Universitatea ”Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu și a mărit pedepsele pentru patru cadre didactice prinse că au plagiat în grup

Decizie fără precedent a Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării: patru cadre didactice de la Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu‐Jiu au fost sancționate pentru plagiate…
Vezi articolul

LIVE VIDEO La Chișinău a început Marea dictare națională, de ziua Limbii române / Maia Sandu: Aproape 10 mii de persoane s-au înscris deja la programul național privind învățarea limbii române. Alături de alți peste 27 de milioane de oameni de pe glob, în Republica Moldova vorbim limba română

500 de elevi, studenți, profesori dar și alți oameni participă la Marea dictare națională anunțată de Ministerul Educației și Cercetării din Republica Moldova, pe data de 31 august, când este…
Vezi articolul