Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a fost inclusă într-un consorțiu european destinat educației media, cu un program de doi ani

192 de vizualizări
Universitatea Babeș-Bolyai
Foto: © LCVA | Dreamstime.com
Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca participă ca partener, prin Departamentul de Jurnalism și Media digitală a Facultății sale de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, într-un consorțiu european destinat întăririi nivelului de alfabetizare media, consorțiu din care mai fac parte instituții din Finlanda, Spania, Letonia și Ucraina, potrivit unui comunicat de presă.

Proiectul JEMILE – Journalism Education Enhancing Media and Information Literacy in Europe / Implicarea școlilor de jurnalism în dezvoltarea educației media și informaționale în Europa – reunește patru universități și două ONG-uri și va fi pus în aplicare, pe parcursul a doi ani, cu sprijinul Reporters without Borders (RSF), al unor institute și asociații de profil internaționale și din țările participante:

  • European Journalism Training Association (EJTA), International Press Institute (IPI), Forum for European Journalism Students (FEJS), Mohyla School of Journalism (Ucraina), Latvian Platform for Development Cooperation (LAPAS) și Finnish National Audiovisual Institute (KAVI).

Potrivit UBB, programul „urmărește să plaseze educația media și informațională în centrul educației și practicii jurnalistice, contribuind astfel la consolidarea încrederii în știri, în jurnalismul de calitate și în democrație, în contextul în care dezinformarea este recunoscută drept un risc global major și o amenințare la adresa valorilor democratice”.

El va fi coordonat de Haaga-Helia University of Applied Sciences din Helsinki.

Foto: © LCVA | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Neînțelegerile privind banii percepuți de universitățile britanice de la studenții europeni ar putea amenința eforturile Londrei de apropiere față de UE, care cere o reducere masivă a acestor taxe

Cererea negociatorilor europeni ca Marea Britanie să reducă taxele aplicate de universități studenților din Europa ar putea amenința eforturile premierului de la Londra, Keir Starmer, de a apropiere a UE,…
Vezi articolul

Universitățile pot înființa departamente cu minimum 2 persoane specializate, care să ofere servicii pentru studenții cu dizabilități și/sau cu cerințe educaționale speciale  – proiect

Universitățile pot înființa departamente cu minimum 2 persoane, care să ofere servicii pentru studenții cu dizabilități și/sau cu cerințe educaționale speciale si pot angaja pe perioadă determinată, în regim plată…
Vezi articolul