Universitatea de Medicină Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca își va alege rectorul prin alegeri în cadrul instituției

4.231 de vizualizări
Sursă foto: UMF Iuliu Hațieganu
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca  își va desemna rectorul pe bază de alegeri prin vot universal, direct, secret și egal, potrivit deciziei membrilor comunității  sale. Aceștia au votat în acest sens în cadrul unui referendum organizat în cadrul universității la sfârșitul săptămânii trecute, potrivit unui comunicat de presă.

Acesta precizează că, dintr-un total de 811 cadre didactice, cercetători, doctoranzi și studenți cu drept de vot, s-au prezentat la urne 530 de alegători, respectiv 65%. 482 de alegători au votat pentru desemnarea rectorului pe bază de alegeri prin vot universal, direct, secret și egal. 47 de voturi au fost pentru desemnarea rectorului prin concurs public.

Senatul universității, prin Hotărârea nr. 7, din data de 3 iulie 2023, a validat rezultatul referendumului. Astfel, rectorul va fi desemnat prin alegeri la o dată care va fi stabilită printr-o hotărâre a Senatului UMF “Iuliu Hațieganu”.

În prezent, poziția de rector este ocupată de Anca Dana Buzoianu.


1 comment
  1. Sper sa fie ales un rector care merita din plin aceasta functie. Exista medici competenti in UMF, deci exista solutie pentru schimbarea actualei conduceri.
    Cu alte cuvinte, sper sa nu mai avem parte ca rector, de doamna Buzoianu. Ideal ar fi domnul Ciuce Constantin, domnul Irimie ssu oricare altul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Școlile doctorale pot fi înființate, reorganizate și desființate doar cu aprobarea ministrului Educației, în locul Senatului universitar sau Prezidiului Academiei Române – Schimbare în Regulamentul-cadru privind studiile de doctorat

Ministrul Educației devine autoritatea principală în cazul înființării, reorganizării și desființării școlilor doctorale, printr-un nou ordin emis de Ministerul Educației și Cercetării și publicat luni în Monitorul Oficial. Ordinul, care…
Vezi articolul

Toți directorii și inspectorii școlari vor fi incompatibili cu funcțiile politice de conducere și cele de primar, consilier local sau județean, potrivit proiectului de Lege a învățământului preuniversitar – surse

Directorii de școli și inspectorii ar putea să nu mai aibă și funcții politice de conducere sau să fie consilieri locali sau județeni, potrivit proiectului de Lege a învățământului preuniversitar,…
Vezi articolul

SURSE Gigel Paraschiv – propunerea înaintată de PSD premierului Nicolae Ciucă pentru a prelua funcția de ministru al Educației, după demisia lui Cîmpeanu / Paraschiv este un apropiat al lui Cîmpeanu și al lui Costoiu, iar schimbarea ministrului ar fi una de formă

Gigel Paraschiv, protejatul lui Sorin Cîmpeanu la Ministerul Educației, a fost propus de liderul PSD Marcel Ciolacu să preia funcția de ministru al Educației, poziție vacantată prin demisie de Sorin…
Vezi articolul