Universitatea de Vest din Timișoara: Interzicerea informațiilor privind identitatea de gen în învățământ contravine principiilor de funcționare ale statului democratic și ale mediului academic

2.387 de vizualizări
Foto: UVT / Universitatea de Vest din Timișoara
„Eroii revoluției și-au sacrificat libertatea, unii chiar viața sau sănătatea, pentru ca libertatea de exprimare și de gândire să nu ne fie îngrădite. Modificarea recentă a Legii Educației Naționale (…) contravine principiilor de funcționare ale unui stat democratic, cât și principiilor de funcționare ale mediului academic”, arată Universitatea de Vest – Timișoara, într-un comunicat prin care ia poziție față de votul Senatului pentru interzicerea informațiilor despre diversitatea de gen în instituțiile de învățământ.

Comunicatul UVT:

„Universitatea de Vest din Timișoara susține manifestarea liberă a diversității de opinii științifice și ia poziții publice critice  la adresa oricărei tentative de cenzurare

În urmă cu aproximativ 30 de ani, eroii revoluției și-au sacrificat libertatea, unii chiar viața sau sănătatea, pentru ca libertatea de exprimare și de gândire să nu ne fie îngrădite. Modificarea recentă a Legii Educației Naționale, prin interzicerea activităților care răspândesc teoria identității de gen, contravine principiilor de funcționare ale unui stat democratic, cât și principiilor de funcționare ale mediului academic. Astfel, interzicerea prin lege a unor teorii sau discipline științifice afectează grav principiile de funcționare ale Universității de Vest din Timișoara. Prin amendamentul adoptat în Parlament se încalcă o serie de principii fundamentale, precum principiul autonomiei universitare, principiul libertății academice, principiul libertății de gândire și al independenței față de ideologii, dogme religioase și doctrine politice, principiul incluziunii sociale și al egalității de șanse.

Una dintre sarcinile fundamentale ale oricărei universități este aceea de a asigura generațiilor viitoare o educație bazată pe respectul valorilor fundamentale ale umanității, pe promovarea științei și a incluziunii sociale. De aceea, Universitatea de Vest din Timișoara va susține în continuare manifestarea liberă a diversității de opinii științifice și va lua poziții publice critice la adresa oricărei tentative de cenzurare. Știința și societatea pot progresa numai în urma unor dezbateri academice libere. Interzicerea prin lege a unor teorii sau a unor discipline științifice reprezintă nu numai un demers periculos, ci și un demers lipsit de sens, atâta vreme cât adevărul în știință nu poate fi stabilit de autorități publice.

Universitatea de Vest din Timișoara va continua să promoveze principiile democratice enunțate în Carta UVT cu privire la egalitatea de șanse, oferind oportunități egale tuturor membrilor societății, și se va opune public discriminării sau hărțuirii oricărei persoane. De asemenea, Universitatea de Vest va întreprinde toate demersurile necesare pentru a sprijini libertatea academică și autonomia curriculară a membrilor săi, inclusiv cea referitoare la studiile de gen.

Ne exprimăm încrederea că aspectele semnalate vor fi corectate, fiind probabil o scăpare de moment a forului legiuitor.

Universitatea de Vest din Timișoara

Rector
prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea”


2 comments
  1. Vrăjitoria a fost
    INTER ZISA ¿

  2. Trista atitudine pentru o institutie pe care inca o mai respectam si care, la randul ei, speram eu, crede in valorile fundamentale si adevarate, nu in pseudovalorile unei ideologii, oarecare. TRIST!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Sorin Cîmpeanu și Nicolae Ciuca / Foto: INQUAM Photos George Calin

Premierul acuzat de plagiat și cu portofoliu gol la Educație din cauza plagiatului lui Cîmpeanu, Nicolae Ciucă publică un mesaj pentru a marca începerea anului universitar 2022-2023: Standardele învățământului românesc să țină pasul cu vremurile. Modificările pe care le aducem prin Legile educației naționale reflectă o viziune orientată spre viitor

Acuzat de plagiat și de intervenții în justiție pentru a mușamaliza anchetarea propriului plagiat, premierul Nicolae Ciucă publică un mesaj astăzi, 3 octombrie, ziua care marchează începerea noului an universitar…
Vezi articolul

Răspunsul Universității de Vest din Timișoara la protestul față de eliminarea unei sesiuni de restanțe: A existat un dialog permanent cu reprezentanții studenților / O mare parte dintre cei cu restanțe se regăseau în aceeași situație și după susținerea lor în sesiunea C

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a oferit un răspuns la solicitarea Edupedu.ro cu privire la eliminarea sesiunii C de restanțe pentru anii neterminali, care i-a determinat pe studenți să lanseze…
Vezi articolul

Dezbatere online pe tema propunerilor Ministerului Educației privind reintroducerea obligativității examenului și lucrării de licență și pentru finanțarea universităților / Înscrieri deschise până vineri, 13 decembrie

Proiectele de ordine de ministru cu regulile de organizare și desfășurare a examenelor de absolvire, licență/diplomă și disertație și referitoare la finanțarea instituțiilor de învățământ superior de stat pentru anul 2025…
Vezi articolul
locuri în cămine - Studenția online

Veșnicia rectorilor contribuie la transformarea universităților în zone gri ale comisioanelor politice – acuză mai multe grupuri civice, care exemplifică puterea politică și academică numindu-i pe Tudorel Toader, Ecaterina Andronescu, Remus Pricopie sau Sorin Cîmpeanu

Mai multe grupuri civice critică posibilitatea ca rectorii să rămână în funcții pe viață, introdusă în legea educației luni, printr-un amendament adus de senatorul social-democrat Liviu Pop. „Solicităm Președintelui României,…
Vezi articolul
Predare exclusiv online

Ministrul Educației, despre dezbaterea controversată organizată de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca cu Simion: Nu văd decât o bună-practică care există și în alte universități la nivel european și american

Ministrul Educației, Daniel David, care este și rectorul suspendat al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a vorbit în cadrul briefingului de presă de după ședința de Guvern din 24 aprilie despre…
Vezi articolul