Universitatea din București marchează 30 de ani de la Fenomenul Piața Universității / Iohannis, despre dosarul mineriadei: Dreptatea nu este un moft, ci o urgență majoră! Faceți dreptate!

611 vizualizări
Klaus Iohannis in vizita la Universitatea din Bucuresti / Sursa: UB
Universitatea din București l-a primit, vineri, pe președintele Klaus Iohannis în cadrul unui eveniment ce a marcat 30 de ani de la Fenomenul Piața Universității. Cu această ocazie, șeful statului a criticat, într-un discurs citat de G4Media.ro, faptul că dosarul Mineriadei trenează de 30 de ani și a făcut apel la justiție, să facă lumină în acest caz. Pe de altă parte, UB insistă, într-un comunicat, pe declarațiile președintelui referitoare la rolul universităților.

Acestea, a arătat el, conform comunicatului UB, „au fost, rămân și vor fi și pe viitor un far pentru democrație, menținând viu spiritul civic și încurajând participarea activă a comunității academice la viața cetății”.

Înalta Curte de Casație și Justiție a dat, pe 15 mai, termen abia pe 14 septembrie 2020 pentru judecarea recursului în cameră preliminară în dosarul Mineriadei, potrivit minutei instanței. Camera preliminară este o etapă înainte de judecata pe fond a dosarului, după cum amintește G4Media.ro.

În vizita sa la Universitate, președintele a spus, potrivit site-ului citat:

  • “Nu pot vorbi despre „Fenomenul Piața Universității” fără să amintesc o restanță majoră a societății românești. Constat iarăși, cu indignare, că „Dosarul Mineriadei” trenează de 30 de ani. Vinovații pentru pierderile de vieți omenești și pentru cele peste o mie de victime sunt încă necunoscuți. Consider că este o rușine și o jignire profundă față de toți cei care au luptat, cu mâinile goale, pentru câștigarea libertății, față de urmașii acestora și față de întreaga societate. Justiția are obligația de a face lumină, după atât de mulți ani.”
  • “Dreptatea nu este un moft, ci este, în acest caz, o urgență majoră! Fac, așadar, un apel la toți cei responsabili de soarta acestui dosar: faceți dreptate!”

Pe de altă parte, potrivit comunicatului UB, Iohannis s-a referit și la Universitate și la rolul ei:

  • „Mă bucur, totodată, că, în acest an, la 30 de ani de la Revoluție, Palatul Universității din București va intra într-un amplu proces de restaurare din fonduri publice. Conservarea acestui simbol național este o datorie de onoare față de tradiția noastră universitară, dar și față de cei care au apărat tânăra noastră democrație, obținută cu atâta jertfă. Prin educația oferită, mediul universitar se constituie, totodată, într-un promotor al adevărului științific și un decodor al fake-news-urilor pe care, din păcate, le întâlnim tot mai des. Cred cu tărie în contribuția pe care o puteți aduce în marile dezbateri ale societății, pentru a răspunde corect provocărilor și a dezavua manipulările. Admir verticalitatea cu care universitatea a știut să abordeze diferite perioade dificile din istoria recentă. De aceea, autonomia universitară și libertatea academică sunt esențiale pentru ca instituțiile de învățământ superior să își poată îndeplini corect menirea, cu responsabilitate față de întreaga societate, în absența presiunilor și a ingerințelor de orice fel”.

În cadrul evenimentului a fost vernisată expoziția „30 de ani de la Piața Universității”, organizată de Muzeul Universității din București. Expoziția aduce în atenție importanța valorilor democratice și rolul Universității din București ca factor coagulant al dezbaterilor civice în primele luni după Revoluția Anticomunistă din Decembrie 1989, făcând publice o parte din informațiile documentate în cadrul expoziției digitale de la Muzeul Universității din București.

În cadrul proiectului a fost lansat și website-ul www.piatauniversitatii.unibuc.ro, spațiul în care toți cei interesați pot urmări interviuri-mărturii ale celor care au participat la evenimentele din 1990, pot accesa o sinteză a presei vremii, dar și expoziția digitală 30 de ani de la Fenomenul Piața Universității (1990-2020), realizată de Muzeul Universității din București, anunță instituția.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Vaccinarea se va face etapizat, anunță Klaus Iohannis. Pentru alte categorii, în afară de medici, va avea loc prin centrele de vaccinare fixe și mobile, echipe mobile, rețeaua de medicină de familie și centre drive-thru

Vaccinarea pentru alte categorii decât medicii se va face prin centrele de vaccinare fixe și mobile, echipe mobile, rețeaua de medicină de familie și centre drive-thru, potrivit anunțului făcut de…
Vezi articolul

Studierea antimateriei reci va duce la o revoluție în domeniul fizicii – cercetătorii de la CERN au reușit să răcească un nor de pozitroniu, cel mai ușor atom, cu ajutorul unui laser

Studierea antimateriei este pregătită să facă un salt revoluţionar către noi aplicaţii viitoare în domenii precum spectroscopia şi imagistica de diagnosticare, informează ANSA, potrivit Agerpres. O descoperire pe care oamenii…
Vezi articolul

Locurile în plus la Olimpiada Națională de Muzică 2023 au fost suplimentate pe bază de cerere către Ministerul Educației, în cazul Colegiului ”George Enescu” București / Directoare: Tuturor liceelor care au cerut locuri în plus li s-au dat

Doar 18 din 35 de elevi de la Colegiul Național ”George Enescu” din București au mers la Olimpiada Națională de Muzică de anul trecut, nu 30 câți au fost înscriși…
Vezi articolul

A murit Sir Ken Robinson, autor și expert în domeniul Educației, cunoscut în toată lumea pentru ideile sale despre școală și creativitate. VIDEO Robinson, TED Talk: „Toți copiii se nasc artiști, însă noi nu dezvoltăm creativitatea, suntem educați să o lăsăm în urmă”

Sir Ken Robinson, poate cel mai cunoscut autor și expert de renume mondial în domeniul Educației, a murit sâmbătă, la vârsta de 70 de ani, de cancer. Anunțul a fost…
Vezi articolul