Universitatea Harvard trece la predare online din cauza noului coronavirus

2.716 vizualizări
Universitatea Harvard / Foto: news.harvard.edu
Universitatea Harvard, una dintre cele mai reputate instituții de învățământ din lume, și-a informat, marți, studenții să nu revină în campus după vacanța de primăvară, din cauza temerilor produse de noul coronavirus, instituția urmând să treacă la predarea online începând din 23 martie, potrivit CBS Boston.

Decizia este luată în condițiile în care cresc temerile legate de răspândirea epidemiei în New England, Massachusetts și alte state americane. În Massachusetts, până marți erau înregistrate 41 de persoane suspectate că au contactat noul coronavirus, doar unul fiind confirmat oficial, după cum arată NBC Boston.

Președintele Universității Harvard, Lawrence Bacow, a anunțat într-un mesaj transmis studenților că obiectivul schimbărilor în modul de desfășurare a cursurilor „este de a minimiza nevoia adunărilor în grupuri mari și de a petrece mult timp alături de alții în spații precum clasele, cantinele sau clădirile de locuit.”

Măsurile se aplică după întoarcerea din vacanța de primăvară, care începe sâmbătă. Pe parcursul vacanței, studenții sunt avertizați că cele mai multe activități, în campus, vor fi limitate considerabil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Uniunea Naţională a Studenţilor din România: Suntem alături de profesorii aflaţi în grevă / ”Vrem fapte, nu vorbe” / Vor purta o bandană albă în timpul examenelor, în semn de solidaritate

Uniunea Naţională a Studenţilor din România anunţă că este alături de profesorii din ţară aflaţi în grevă, studenţii membri ai organizaţiei urmând să poarte o bandană albă în timpul examenelor,…
Vezi articolul

Statele membre ar fi pe cale să dilueze planurile UE pentru o diplomă europeană, asociată cu planurile de dezvoltare a universităților europene – Times Higher Education

Planurile privind introducerea unei diplome europene, prezentate în această iarnă, se lovesc de îngrijorările unora dintre statele membre cum că eforturile Bruxelles-ului de a întări cooperarea în domeniul învățământului superior…
Vezi articolul

Cătălin Ciupală, profesor de matematică: Practica ne spune că elevii, în general, aleg disciplinele în funcție de notele pe care le primesc / „Noi nu suntem obișnuiți să ne creștem copiii de mici în spiritul de a alege corect ceea ce li se potrivește”, spune profesoara Maria Manea

„Practica ne spune că elevii, în general, aleg disciplinele în funcție de notele pe care le primesc”, spune Cătălin Ciupală, profesor de Matematică la Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov,…
Vezi articolul

Posturi desființate, concedieri și șapte instituții de evenimente din București vor fi comasate și se vor reuni în Direcția Generală de Arte și Evenimente Urbane – măsuri anunțate de primarul Ciprian Ciucu / Arcub, Creart și Proedus, printre instituțiile vizate

Primarul general Ciprian Ciucu a prezentat joi, 26 martie, noua organigramă pentru 2026 a Primăriei Capitalei, care prevede un amplu proces de restructurare, prin 4 măsuri. La capitolul cultură, măsura…
Vezi articolul