Vacanța de primăvară, partea I, se încheie duminică pentru elevii claselor a VIII-a și a XII-a. Luni încep cursurile exclusiv online. Ceilalți elevi și copiii de grădiniță rămân în vacanță

60.493 de vizualizări
Foto: © Chernetskaya | Dreamstime.com
Prima parte a vacanței de primăvară, cea care corespunde sărbătorilor pascale catolice, se încheie duminică, 11 aprilie, doar pentru elevii din anii terminali. De luni, 12 aprilie, elevii care sunt în clasele a VIII-a și a XII-a/ a XIII-a revin la cursuri în format 100% online până pe 29 aprilie, potrivit Ordinului 3.558 din 29.03.2021 pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului educației și cercetării nr. 3.125/2020 privind structura anului școlar 2020 – 2021.

Toți copiii de la grădiniță și elevii din clasele pregătitoare, I, a II-a, a III-a și a IV-a, a V-a, a VI-a și a VII-a, plus cei de la liceu, din clasele a IX-a, a X-a și a XI-a rămân în vacanță până pe 4 mai 2021, potrivit structurii anului școlar actual. Pentru toți aceștia semestrul al II-lea se încheie pe 25 iunie 2021.

Pentru clasa a VIII-a, calendarul este următorul:

  • cursuri în sistem online – luni, 12 aprilie 2021 – joi, 29 aprilie 2021;
  • vacanță – vineri, 30 aprilie 2021 – duminică, 9 mai 2021;
  • cursuri – luni, 10 mai 2021 – vineri, 11 iunie 2021;

Pentru clasele a XII-a zi și clasele a XIII-a seral și frecvență redusă:

  • cursuri în sistem online – luni, 12 aprilie 2021 – joi, 29 aprilie 2021;
  • vacanță – vineri, 30 aprilie 2021 – duminică, 9 mai 2021;
  • cursuri – luni, 10 mai 2021 – vineri, 4 iunie 2021;

Pentru grupele de grădiniță și celelalte clase, cu excepția celor prevăzute mai sus:

  • vacanță – vineri, 2 aprilie 2021 – marți, 4 mai 2021;
  • cursuri – miercuri, 5 mai 2021 – vineri, 25 iunie 2021.

Evaluarea Națională începe pe 22 iunie, iar Bacalaureatul, pe 28 iunie.

Foto: © Chernetskaya – Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


3 comments
  1. De-abia așteaptă elevii de clasele 2,4,6 evaluarea nationala, dupa ce nu fac ore 4-5 săptămâni…

    1. Da, da. Si cu aceleasi modele expirate de ani de zile. Si aruncati in evaluari. Abia inainte de vacanta au catadicsit sa puna modele. Cand colo erau vechi. Nici nu am mai avut ore la elevi, a trebuit sa le transmit „schimbarea” prin internet.Acum, brusc, ii bagam in evaluari dupa atata vacanta. Niste…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Andy Varga, elevă în clasa a XII-a: Dacă nu v-ați mai da cu pumnii în piept (unii) despre ce părinți extraordinari sunteți, și ne-ați întreba și pe noi ce vrem cu adevărat, ați vedea că cei mai mulți vrem să susținem examenele

„Dacă nu v-ați mai da cu pumnii în piept (unii) despre ce părinți extraordinari sunteți, și ne-ați întreba și pe noi ce vrem cu adevărat, ați vedea că cei mai…
Vezi articolul

Program național de reducere a analfabetismului funcțional, de importanță strategică, cu școli pilot, platformă de teste și formare pentru profesori, într-un apel de 41,5 milioane de euro, la care doar Ministerul Educației poate depune proiect până pe 16 decembrie

Timp de 4 ani, Ministerul Educației va dezvolta alfabetizarea funcționala a elevilor din învățământul primar și gimnazial la literație, matematică, științe, media, digitală și socială, cu scoli pilot, platforma de…
Vezi articolul