VIDEO Cîmpeanu, despre orele remediale: „Nu știu cum vom putea găsi o soluție atunci când foarte multe școli aflate în localități care depășesc pragul de 6 la mie intră integral în online” / Aproximativ 140.000 de elevi înscriși

2.096 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Din ce în ce mai multe școli intră în scenariul roșu, cu predare exclusiv online, fiindcă se află în localități carantinate, ceea ce înseamnă că vor exista întârzieri și în organizarea orelor remediale, care se fac doar cu prezență față în față. Până acum, s-au înscris aproximativ 140.000 de elevi, potrivit datelor ministerului Educației. „Mărturisesc că nu ştiu cum vom putea găsi o soluţie atunci când foarte multe şcoli aflate în localităţi care depăşesc pragul de 6 la mie intră integral în online. (…) Deci, toate aceste avantaje obţinute cu prezenţă fizică la evaluări, simulări şi mai ales la programul naţional de ore remediale nu vor mai avea nicio valoare. Este un lucru mai mult decât îngrijorător”, a declarat astăzi ministrul Educației Sorin Cîmpeanu în cadrul conferinței online „Educaţie remedială pentru copiii vulnerabili – intervenţii directe ca răspuns la nevoile actuale”, organizată de Salvaţi Copiii România.

Ministrul a adăugat că a avut discuţii la nivelul Comitetului Național Pentru Situații de Urgență (CNSU) despre o posibilitate de excepţie în zonele carantinate, pentru susţinerea examenelor naţionale. Până acum s-au înscris la orele remediale 78.000 de elevi de la primar și 62.000 de la gimnaziu, potrivit cifrelor prezentate de Cîmpeanu.

„Va trebui să vedem adaptat la evoluție ce putem face mai bine pentru a nu vorbi de o generație pierdută. Cu toate eforturile, rezultatele nu sunt cele scontate”, a mărturisit ministrul Educației.

Declarațiile lui Sorin Cîmpeanu despre orele remediale:

„Acest program depinde foarte mult de evoluția epidemiologică. Am insistat să se facă cu prezență fizică, tocmai pornind de la problema identificată – faptul că au fost pierderi generate de lipsa de acces la echipamente sau internet, peste predarea online în sine care a generat și ea pierderi.

Din ce în ce mai multe localităţi se îndreaptă către pragul de 6 la mie, nu ştiu cum vom putea găsi o soluţie, mi-aş dori din tot sufletul să ştiu, dar vă mărturisesc că nu ştiu cum vom putea găsi o soluţie atunci când foarte multe şcoli aflate în localităţi care depăşesc pragul de 6 la mie intră integral în online.

Deci, toate aceste avantaje obţinute cu prezenţă fizică la evaluări, simulări şi mai ales la programul naţional de ore remediale nu vor mai avea nicio valoare.

Este un lucru mai mult decât îngrijorător, dar nu putem să facem altceva decât să urmărim şi să încercăm să ne adaptăm cât putem de bine la ceea ce se întâmplă în întreaga societate din perspectivă epidemiologică. Am avut discuţii la nivelul CNSU despre o posibilitate de excepţie, chiar şi în zonele carantinate, pentru susţinerea examenelor naţionale.

Am lăsat înscrierea să se deruleze într-un proces continuu pentru ca un număr cât mai mare dintre elevi să se poată înscrie. Inițial era un deadline până la care se înscriseseră 75.000 de elevi din ciclul primar și 60.000 de la gimnazial, la care se adaugă cei 90.000 de elevi de liceu din programul ROSE. Între timp, numărul a ajuns la 78.000 la primar și 62.000 la gimnaziu.

Este un lucru necesar, dar nu suficient, va trebui să vedem adaptat la evoluție ce putem face mai bine pentru a nu vorbi de o generație pierdută. Cu toate eforturile, rezultatele nu sunt cele scontate.”

Declarațiile lui Sorin Ion, secretar de stat pe preuniversitar, despre orele remediale:

„Până pe data de 15 martie, avem aproximativ 140.000 de elevi înscriși, vorbim strict de cei de la învățământul primar și gimnazial. Pentru că a trebuit să facem o distincție între intervenția de la ciclul liceal în programul ROSE care se adresează unui număr de aproximativ 90.000 și acest program la care facem referire. Aș remarca și câteva județe la care rata este mare și îmbucurătoare, peste 10 mii elevi la Iași, peste 6.000 elevi la Bacău, Dolj, Mureș.

Deschiderea programului este nelimitată, dacă solicitarea este foarte mare este posibil să impunem o limită, pentru că resursele financiare sunt limitate.

O oră pe zi am considerat ca este media și optimul, în general orele se vor face după programul de curs și nu putem prelungi prea mult intervalul cu prezență fizică.”

Foto: © Eakrin RasadonyindeeDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


2 comments
  1. Si atunci de ce mai tii porcariile alea de evaluari 2-4-6? De ce nu anulezi simularile si pregatirile? Iar faci discriminare intre saracii copii? Ce vina au cei din online in galben sau rosu sau carantinati ca nu pot participa si ei la toate astea ca ceilalti? Examenele nu se dau discriminatoriu. Li se cer aceleasi lucruri. Si totusi, jumatate dintre ei nu vor beneficia de: remediale, simulari, evaluari, pregatiri. Dar ii bagi in examen in aceeasi oala. Cum iti permiti sa-ti bati joc de tarisoara asta asa?? Ai anulat tezele? Ok. Anuleaza si evaluarile 2-4-6 si simularile si pregatirile. Faci diferente intre copii si nu este nici moral, nici legal. Discriminarea pe motiv medical sau de saracie nu are ce cauta intr-o democratie.

  2. Iar nu stie, saracul! Pai la asta trebuia sa te gandesti din prima!!!! Ca nu ne declaraseram liberi de covid…dar cind te vaccinezi tu si tot guvernul tau…ce dracu mai conteaza si altii! Nu-i asa? Asta si cu Catu ziceau ca Europa e proasta si ei sunt destepti!!!
    140 000 din vreo 250 000 ? Ca asta nu spune ministrul sa fie dezastrul vizibil! Si mai vrea alti bani aruncati pe teste noninvazive…ca pe alea invazive le-a folosit just! Sa bu mai dea vina pe parinti…ca ar putea spune clar citi au optat pt testare si citi nu…din pacate nici aici ministrul nu ar fi in avantaj!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Programul Școala după școală

Copiii români din Germania vor putea participa din acest an școlar la cursuri gratuite de Limbă, cultură și civilizație românească / Germania se alătură Spaniei, Italiei, Belgiei, Portugaliei, Franței și Irlandei, țări care sunt deja în proiect

Copiii români din Germania vor putea participa la cursuri gratuite de Limbă, cultură și civilizație românească (LCCR), proiect implementat din 2007 de Ministerul Educației Naționale prin intermediul Institutului Limbii Române…
Vezi articolul