VIDEO Școala online și la distanță, într-un reportaj TVR Iași. Profesor: Greșeala a fost de atunci, din martie, când s-a anunțat că elevii pot trece clasa cu o notă, două sau chiar cu niciuna, doar cu media din primul semestru. Ei consideră că tot așa va fi și acum

9.891 de vizualizări
Școala online fără conexiune la internet și fără suficiente echipamente digitale pentru toți copiii este o realitate dureroasă în satele românești. Profesorii se plimbă din poartă în poartă cu fișe pentru copii și le explică părinților sau celor care-i au în grijă, cum să-i ajute pe cei mici să le completeze. De multe ori, nici părinții nu se pricep, fie din lipsa educației fie fiindcă au familii foarte numeroase, fin din ambele cauze. Rezultatul este o școală improvizată.

Copiii pe care i-a prins pandemia în clasa I anul trecut vor intra în clasa a III-a fără să fi terminat alfabetul, darămite tabla înmulțirii, spun îngrijorați învățătorii. Jurnaliștii de la TVR Iași au făcut un reportaj de 24 de minute în câteva sate din România, au stat de vorbă cu profesori, au mers din poartă-n poartă cu ei în timp ce cadrele didactice le împărțeau elevilor și familiilor lor fișele de lucru pentru școală.

Efortul cadrelor didactice, chiar dacă e susținut uneori de fundații și organizații neguvernamentale, nu poate sustitui aproape un an de școală pierdut deja, iar lipsa conexiunii la internet din aceste sate face din școala online mai mult o glumă și o dezamăgire, după cum se poate desprinde din reportaj. Una dintre profesoarele care duce fișe copiilor prin sat, chiar directoarea școlii Mironeasa, din Iași, Cristina Botezatu, trage o concluzie a felului în care sunt în acest moment mobilizați elevii să învețe și arată unde, în opinia ei, s-a „stricat” motivația acestora:

„Greșeala a fost de atunci, din martie, când s-a anunțat că pot trece clasa cu o notă sau două note, chiar cu niciuna, doar cu media din primul semestru și atunci ei consideră că tot așa va fi. Nu există nicio constrângere, cum să-l pedepsesc? Să-i pun absență fiindcă el nu are echipamente? Mă duc cu fișele… trebuie să-l evaluez cumva”, a explicat profesoara. Ea spune că se gândea la varianta de a duce câte o clasă la biserică, să facă ore de română și matematică acolo, dar nu știe dacă are voie.

Părinții sunt îngrijorați fiindcă nu știu cum să-i ajute pe copiii lor și își dau seama că șansa la o educație și la a trăi o viață mai bună ca a lor ar putea rămâne un vis din cauza deciziei autorităților de a întrerupe școala în felul acesta, chiar și în comunitățile mai izolate unde educația online este imposibilă.   

Profesoara merge din poartă în poartă cu fișele și încearcă să mențină contactul copiilor cu școala, cu activitățile prin fișe – „Am venit să întreb dacă se descurcă la ele, măcar să citească, la Română i-a dat doamna acolo și scria că să citească dintr-un caiețel, te-ai uitat pe fișele ei așa un pic să o pui să facă?„.

Copil: Nu mai am Wi-fi!

Tată: Nu mai ai semnal?

Copil: Nu!

Tată: Ia, mai încearcă.

Copil: Nu mai am Wi-fi…

Eliza Drob, specialist în PR la Fundația World Vision, la Iași, spune că „unul din trei sate din România are regiuni fără semnal la telefon, nici măcar nu pot să sune, nu mai vorbim de date mobile sau 4G care sunt foarte îndepărtate de realitate, de ce se spune la televizor.”

Din cauza pandemiei, în satele defavorizate, 60% din părinți nu au mai găsit de lucru, iar unul din 10 copii se culcă seara flămând. În plus, 55% din familii nu au telefoane sau tablete care să susțină școala online, potrivit studiului World Vision despre Bunăstarea copiilor din mediul rural.

Mamă: Am rugat-o pe doamna, ca să nu rămână cu temele în urmă să-i dea lecții acasă, dar eu am telefon cu butoane, nu am eu bani să-mi iau… am sunat-o și mi-a dat doamna săptămânal. Copiii merg la centru de tineret și fac lecții acolo că nu am altfel… acolo au calculatoare, ce vreți să-i fac, rămâne în urmă… să îl țin acasă la ce? La oi, la vaci? La ce să-l țin, să învețe și ei carte, măcar, noi nu am învățat.

Reportajul continuă la „polul sărăciei din România”, la Negrești. Mama unor elevi de gimnaziu spune că ar fi fost de acord să se ducă la școală: „Acolo învăța, dar de acasă oricum nu, nu știe…”.

Foto: captură TVR iași


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Comisarul european pe Educație, poză fără Andronescu de la Reuniunea miniștrilor la București, după ce aceasta i-a lăsat să aștepte în picioare la poza finală

Comisarul european pentru Educație a publicat pe Twitter o fotografie de la reuniunea miniștrilor educației organizată la București, în care oficialii o așteaptă pe Ecaterina Andronescu. Potrivit surselor Edupedu.ro, ministrul…
Vezi articolul

Peste o jumătate de milion de elevi încep colectarea selectivă a deșeurilor reciclabile în 900 de școli înrolate deja în Armata Selectării Atente a Plasticului. Semnează petiția și schimbă soarta plasticului din școala ta / Descarcă afișul (P)

Peste jumătate de milion de elevi vor începe din această lună colectarea selectivă a deșeurilor reciclabile, din cele 900 de instituții de învățământ din orașele care s-au alăturat inițiativei Armatei…
Vezi articolul

Dezbatere LIVE online organizată de World Vision România

Testare standardizată la final de an școlar pentru elevii din județul Iași, la cele 10 discipline de studiu care au fost testate în toamnă, anunță Luciana Antoci, inspectorul școlar general al ISJ Iași

Va avea loc o testare standardizată „și la sfârșitul acestui an școlar, în așa fel încât, punând față în față datele pe care le avem din toamnă și de la…
Vezi articolul

Dezbatere LIVE online organizată de World Vision România

Profesorii care au făcut cinci propuneri concrete de politici publice în Educație, pe care le-au prezentat inspectoratelor școlare județene, în proiectul „Inspectoratul școlar civic” al World Vision România: Finanțare de la județ pentru excursii cu elevii, îmbunătățirea comunicării despre școală și a imaginii acesteia, dezvoltarea literației, reducerea abandonului școlar

Zece școli au creat proiecte de politici publice în comunitatea de profesori, uneori și cu implicarea elevilor, pe care le-au propus apoi autorilor de politici educaționale din teritoriu, adică inspectoratelor…
Vezi articolul