Ministrul Educației Mihai Dimian spune că voucherele de vacanță nu sunt legate de exclusiv de vacanța de vară și pot fi folosite timp de un an de la data emiterii, potrivit unei postări pe pagina sa de Facebook. Reacția ministrului vine după ce Edupedu.ro a scris că proiectul privind acordarea voucherelor de vacanță 2026 a fost pus în consultare, azi după vacanța de vară.
- Amintim, vor primi 800 de lei pentru angajații din Educație cu salarii nete de cel mult 6.000 de lei, dar din această sumă statul reține impozit și contribuție la sistemul de sănătate, astfel, angajații primesc efectiv 640 de lei.
„Voucherele de vacanță pot fi utilizate timp de un an de la data acordării. (…) Acestea nu sunt legate exclusiv de vacanța de vară și pot fi utilizate timp de un an de la data emiterii”, a spus ministrul Mihai Dimian în postarea pe Facebook.
Potrivit proiectului, voucherul de vacanţă are perioadă de valabilitate de un an de la data alimentării suportului electronic, fără a se înţelege că aceasta este perioada de valabilitate a suportului. Pe calendarul prevăzut tichetele vor ajunge abia pentru vacanța de Crăciun, potrivit unei analize Edupedu.
El a explicat de ce a întârziat publicarea proiectului:
„Pe parcursul unui an este nevoie de o anumită prioritizare și distribuire a termenelor de plată. Am alocat mai întâi fondurile suplimentare necesare pentru plata sumelor aferente hotărârilor judecătorești care trebuiau achitate anul trecut și rămăseseră neplătite.
Apoi am asigurat fondurile suplimentare pentru sumele aferente hotărârilor judecătorești care, potrivit termenelor aplicabile, puteau fi plătite până în luna decembrie a acestui an, precum și fondurile și pentru plata drepturilor asociate ordonanței echivalente”, a mai scris Dimian.
Postarea integrală a ministrului:
„Voucherele de vacanță pot fi utilizate timp de un an de la data acordării.
Pe parcursul unui an este nevoie de o anumită prioritizare și distribuire a termenelor de plată. Am alocat mai întâi fondurile suplimentare necesare pentru plata sumelor aferente hotărârilor judecătorești care trebuiau achitate anul trecut și rămăseseră neplătite.
Apoi am asigurat fondurile suplimentare pentru sumele aferente hotărârilor judecătorești care, potrivit termenelor aplicabile, puteau fi plătite până în luna decembrie a acestui an, precum și fondurile și pentru plata drepturilor asociate ordonanței echivalente.
În trimestrul IV urmează și voucherele de vacanță. Acestea nu sunt legate exclusiv de vacanța de vară și pot fi utilizate timp de un an de la data emiterii.
Vă mulțumesc pentru atenția acordată”.
Informații de context
Angajații din învățământ cu salarii nete de până la 6.000 de lei inclusiv ar urma să primească vouchere de vacanță în valoare de 800 de lei în 2026, potrivit proiectului de Regulament pus în consultare publică de Ministerul Educației și Cercetării pe 1 septembrie. Plafonul de venit se raportează la salariul net aferent funcției de bază din luna în care sunt acordate voucherele, conform art. 3 alin. (5).
Angajații care vor voucherele trebuie să depună o declarație scrisă în termen de 30 de zile de la publicarea ordinului în Monitorul Oficial, prevede art. 6.
Inspectoratele și universitățile trebuie să transmită către Ministerul Educației și Cercetării sumele necesare pentru acordarea voucherelor de vacanță, până la data de 15 octombrie 2026, în vederea efectuării deschiderilor de credite bugetare.
Voucherul de vacanţă are perioadă de valabilitate de un an de la data alimentării suportului electronic, fără a se înţelege că aceasta este perioada de valabilitate a suportului.
Voucherele sunt acordate proporțional cu perioada lucrată, iar pentru contractele cu timp parțial valoarea se calculează proporțional cu durata timpului de muncă.
Din suma de 800 de lei acordată, angajații primesc efectiv 640 de lei, deoarece statul reține impozitul pe venit și contribuțiile pentru asigurări de sănătate.
Vouchere de vacanță de 800 de lei în 2026
Potrivit art. 2 alin. (1) și (2) din Regulament, voucherele sunt acordate anual, exclusiv pe suport electronic și în limita banilor prevăzuți în buget.
„Art.2.(1) Voucherele de vacanţă se acordă anual și se emit doar pe suport electronic, în limita sumelor prevăzute în bugetul anual, cu această destinație
(2) Valoarea voucherelor de vacanță este de 800 de lei pentru un salariat/an.”
Doar angajații cu salarii nete de cel mult 6.000 de lei primesc vouchere
„În anul 2026 se acordă vouchere de vacanță personalului din învățământ, ale căror salarii nete sunt de până la 6000 lei inclusiv, prin raportare la salariul net cuvenit funcţiei de bază din luna acordării acestora”, conform art. 3 alin. (5)
Cine poate primi voucherele de vacanță
Condițiile generale sunt prevăzute la art. 3 alin. (1)-(4).
Regulamentul stabilește:
„Art.3.(1) Beneficiază de vouchere de vacanţă persoanele care desfăşoară efectiv activitate în unităţile/instituţiile prevăzute la art. 1, la momentul acordării voucherelor de vacanță.
(2) Voucherele de vacanţă se acordă persoanelor care au calitatea de salariat în unităţile/instituţiile prevăzute la art. 1.
Valoarea voucherelor de vacanţă este proporţională cu perioada lucrată, în limita bugetului alocat cu această destinație.
(3) Beneficiază de vouchere de vacanţă doar personalul încadrat în unităţile/instituţiile prevăzute la art.1, pe posturile aprobate prin organigramele acestora
(4) Beneficiază de vouchere de vacanţă și personalul încadrat în unităţile/instituţiile prevăzute la art.1, care se află în situaţiile prevăzute la art. 145 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.”
Important este că valoarea voucherelor este proporțională cu perioada lucrată, potrivit alin. (2).