Zilele Studenţilor Timişoarei 2026: trei zile de muzică, activități sportive şi experienţe între generaţii, cu Traian Băsescu invitat special la Young Hub

0 vizualizări
Campusul UPT / Sursa foto: upt.ro
„În zilele de 21, 22 şi 23 mai 2026, Campusul Universității Politehnica Timişoara (UPT) devine din nou un spaţiu al energiei studenţeşti, al dialogului şi al întâlnirilor dintre generaţii. Studenţi, absolvenţi, alumni şi membri ai comunităţii timişorene sunt invitaţi la Zilele Studenţilor Timişoarei 2026, un eveniment cu acces gratuit, dedicat muzicii, activităţilor sportive, întâlnirilor cu personalităţi publice şi experienţelor urbane”, anunță Universitatea într-un comunicat de presă.

Comunicatul Universității Politehnica Timişoara (UPT):

„Organizat pe Stadionul Ştiinţa şi în spaţii conexe ale Universităţii Politehnica Timişoara, evenimentul propune un program amplu, construit în jurul ideii de comunitate. Prin Zilele Studenţilor Timişoarei 2026, Universitatea Politehnica Timişoara continuă să susţină iniţiativele care apropie mediul academic de oraş şi care oferă tinerilor contexte de participare, dialog, apartenenţă şi exprimare.

Timişoara este unul dintre cele mai importante centre universitare din România, iar viaţa studenţească reprezintă o parte esenţială a identităţii oraşului.

În acest context, Zilele Studenţilor Timişoarei devin mai mult decât un eveniment dedicat tinerilor. Ele reprezintă o invitaţie deschisă de a celebra spiritul studenţiei şi de a reconecta generaţiile prin experienţe comune.

Concertele vor avea loc pe Main Stage, pe Stadionul Ştiinţa, unde publicul se va putea bucura de prezenţa unor artişti precum B.U.G. Mafia, Vama, Oscar, Killa Fonic, Petre Ştefan, Argatu, Luca Dragu, MADE, KuKy, ZO şi IST. Programul muzical este completat de Trendyol Stage, spaţiul dedicat conceptelor de party Balamuk, cu DJ sets şi atmosferă urbană pe parcursul celor trei zile.

O componentă importantă a evenimentului este Young Hub @ ARChA, o serie de întâlniri cu personalităţi din sport, administraţie, educaţie, media şi viaţa publică. Dialogurile vor aduce în faţa tinerilor invitaţi precum Ana Maria Brânză, Simona Amânar, Dan Alexa, Alfred Simonis, Cornelia Micicoi, Florin Drăgan, Alexandru Luca, Traian Băsescu (deja sold out biletele), Mona Nedelcu, Dan Nistor, Ioana Ciurlea şi Claudiu Pândaru.

Participarea la sesiunile Young Hub @ ARChA se face pe bază de înscriere, prin completarea formularului disponibil aici: https://form.jotform.com/261302242887052

‘Universitatea Politehnica Timişoara înseamnă educaţie, cercetare, inovaţie, dar şi comunitate. Zilele Studenţilor Timişoarei sunt un prilej de a aduce împreună generaţii diferite în jurul aceluiaşi spirit: curiozitate, energie, implicare şi bucuria de a face parte dintr-un oraş universitar viu’, a declarat conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, rectorul Universităţii Politehnica Timişoara.

Prin acest eveniment, UPT reafirmă rolul universităţii ca actor activ în viaţa oraşului şi ca spaţiu în care experienţa studenţească se construieşte nu doar prin educaţie formală, ci şi prin întâlniri, proiecte, evenimente şi contexte de colaborare.

Zilele Studenţilor Timişoarei 2026 sunt deschise tuturor celor care doresc să retrăiască energia studenţiei, să descopere comunitatea universitară şi să participe la un program construit în jurul tinerilor, al dialogului şi al spiritului de apartenenţă.

Evenimentul este organizat de Festivaluri pentru Tineri şi Universitatea Politehnica Timişoara.

Parteneri principali: Consiliul Judeţean Timiş şi Visit Timiş.

        Program Zilele Studenţilor Timişoarei 2026
        21 mai
        Main Stage, Stadionul Ştiinţa
        18:00 | 20:00 | IST
        20:00 | 20:30 | Dani Tobe
        21:00 | 21:45 | Petre Ştefan
        22:15 | 23:00 | Oscar
        Young Hub @ ARChA
        16:00 | 16:45 | Ana Maria Brânză, Simona Amânar, Dan Alexa
        17:00 | 17:45 | Alfred Simonis, Cornelia Micicoi
        Trendyol Stage
        16:00 | 00:00 | Balamuk Party: Urban Fusion cu DJ Anthony şi DJ Kevin

        22 mai
        Main Stage, Stadionul Ştiinţa
        18:00 | 20:00 | KuKy
        20:00 | 20:30 | Luca Dragu
        21:00 | 21:45 | Killa Fonic
        22:00 | 23:00 | Vama
        Young Hub @ ARChA
        16:00 | 16:45 | Florin Drăgan, Alexandru Luca
        17:00 | 18:00 | Traian Băsescu
        Trendyol Stage
        16:00 | 00:00 | Balamuk Party: RITMO cu DJ Anthony şi DJ Kewin

        23 mai
        Main Stage, Stadionul Ştiinţa
        18:00 | 19:30 | ZO
        19:30 | 20:00 | MADE
        20:30 | 21:30 | Argatu
        22:00 | 23:00 | B.U.G. Mafia
        Young Hub @ ARChA
        16:00 | 16:45 | Mona Nedelcu, Dan Nistor
        17:00 | 17:45 | Ioana Ciurlea, Claudiu Pândaru
        Trendyol Stage
        16:00 | 00:00 | Balamuk Party: Khef ca-n 2000 cu DJ Anthony şi DJ Kewin

        Top of Form
        Bottom of Form

Universitatea Politehnica Timişoara (www.upt.ro), cea mai veche instituţie de învăţământ superior din vestul ţării, a fost înfiinţată prin Decretul Regal semnat de Regele Ferdinand la 11 noiembrie 1920. Universitate de cercetare avansată şi educaţie, UPT este astăzi una dintre şcolile româneşti cu tradiţie, recunoscută în plan naţional şi internaţional, atât prin activitatea generaţiilor de cadre didactice şi cea a unor academicieni prestigioşi, cât şi prin cei peste 140.000 de absolvenţi care au dus renumele acesteia peste tot în lume. Având şi o bază materială de invidiat, cele 10 facultăţi ale universităţii asigură programe de studii pentru aproximativ 13.500 studenţi.

Dimensiunea internaţională a Universităţii Politehnica Timişoara este evidenţiată şi prin faptul că este parte a consorţiului european de universităţi E3UDRES2 – Engaged and Entrepreneurial European University as Driver for European Smart and Sustainable Regions, iniţiativă sprijinită de Comisia Europeană prin programul Erasmus+. E3UDRES2 reuneşte universităţi europene de top pentru a colabora în dezvoltarea regiunilor inteligente şi sustenabile prin educaţie inovatoare, cercetare aplicată şi cooperare transdisciplinară”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Un centru de învățare și relaxare pentru studenți din Germania a câștigat premiul UE pentru arhitectură contemporană / Proiectant: Dacă dai tinerilor un spațiu complex, cu diferite calități, ei își vor găsi un loc

Un centru de studiu pentru studenții de la Universitatea Tehnică din Braunschweig, din Germania, a câștigat premiul Uniunii Europene (UE) pentru arhitectură contemporană, transmite The Guardian. Clădirea este una modulară,…
Vezi articolul

Liga Studenților din Iași: Fiul lui Tudorel Toader nu îndeplinește criteriul minimal al publicării tezei de doctorat / Solicităm Universității „Al. I. Cuza” să respingă dosarul pentru avansarea în gradul de lector al lui Ionuț Toader

Liga Studenților (LS IAȘI) transmite că a solicitat public Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași să respingă dosarul pentru avansarea în gradul de lector depus de asist. univ. dr. Ionuț-Alexandru…
Vezi articolul

Universitatea Babeș-Bolyai: Cariera academică a judecătorului CCR Dacian Dragoș este legată integral de predarea și cercetarea în științe juridice, acuzațiile că nu ar îndeplini condițiile de vechime sunt „vădit neîntemeiate”

„Prof. univ. dr. Dacian Dragoș este angajatul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din anul 2002, întreaga sa carieră academică fiind legată de predarea și cercetarea în domeniul științelor juridice”, arată UBB într-un…
Vezi articolul

Shanghai Ranking 2022 după domenii de studiu. Universitățile românești au o prezență modestă în clasamente, similară anului trecut. 7 din 14 apariții revin instituțiilor din Cluj-Napoca

Universitățile din România au și în acest an apariții modeste în clasamentele globale după domenii de studiu realizate de compania de consultanță Shanghai Ranking – Global Rankings of Academic Subjects 2022.…
Vezi articolul