Arafat: E foarte posibil să fie prelungită starea de urgenţă încă o lună. Nu cred că vom ieşi din starea de combatere a virusului înainte de sfârşitul lunii mai

21.004 vizualizări
FOTO: gov.ro
„Dacă vorbim de starea de urgență e foarte posibil să ajungă să fie prelungită încă o lună. Poate această decizie va fi luată în cursul săptămânii viitoare, înainte să ajungem la data limită a stării de urgență”, a spus Arafat la Digi24.

„Nu cred că vom ieși din starea de combatere a virusului înainte de sfârșitul lunii mai. Va fi o perioadă continuă de combatere până să spunem că a trecut. Depinde cum va evalua situația,” a mai spus Arafat, secretar de stat în Ministerul de Interne şi şeful Departamentului de Situaţii de Urgenţă.

Prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României se va decide în funcţie de evoluţia epidemiei de coronavirus, a anunțat vineri premierul Ludovic Orban.

Reamintim că pe perioada stării de urgenţă şcolile şi universităţile rămân închise, iar prelungirea acesteia înseamnă că reluarea cursurilor întârzie cu cel puţin o lună.

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie a spus în ceastă dimineaţă că „nu e cazul să revenim la cursuri până când nu vor fi în siguranță elevii, studenții și profesorii”.

Şcolile şi universităţile au cursurile suspendate din 11 martie, iar scenariile luate în calcul de autorităţi arată că cel mai repede s-ar putea relua cursurile la începutul lunii mai.

Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat că săptămâna viitoare va prezenta public scenariile pe care ministerul Educației le are privitoare la continuarea anului școlar.

FOTO: gov.ro


2 comments
  1. Sa înceapă testările populației cât mai repede și sa mergem cât mai repede la
    servici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„Celor care consideră că stăm degeaba pe bani mulți în învățământ, le transmit că sunt o mulțime de posturi libere, pentru toată lumea. Aștept înghesuiala”. Mesajul profesoarei Mădălina Neagoe după ce a obținut un post de titular, la 12 ani de când a dat prima oară concursul. În acest timp s-a înscris la titularizare de 4 ori și de fiecare dată a luat peste 9

Profesoara Mădălina Neagoe a reușit după 12 ani de la primul examen de titularizare să obțină un post la liceul dorit, Liceul Teoretic din Azuga, povestește într-o postare pe Facebook.…
Vezi articolul

Ștefan Pălărie, USR: PSD și PNL se pregătesc să mai creeze sute sau chiar mii de posturi prin noile Legi ale Educației / Vom avea mulți șefi noi, într-o perioadă în care cu greu găsim profesori sau specialiști de orice fel

„Se pare că tovarășii de la PSD și PNL se pregătesc să mai „îngrașe” puțin organigrama prin noile Legi ale Educației. Să mai creeze sute sau chiar mii de posturi.…
Vezi articolul