Anisie: Săptămâna viitoare vom prezenta public scenariile pentru toți elevii

29.242 de vizualizări
Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat că săptămâna viitoare va prezenta public scenariile pe care ministerul Educației le are privitoare la continuarea anului școlar, la examenele de Evaluare Națională sau Bacalaureat, potrivit Digi24.ro.

Oficialul a spus că va comunica partenerilor ministerului scenariile și le va prezenta apoi public. Săptămâna viitoare este prima săptămână din Vacanța de Paște.

Reamintim că președintele Consiliului Național al Rectorilor a prezentat pentru Edupedu.ro scenariile la care se lucrează la minister.

Redăm declarațile ministrului de la Digi24:

Monica Anisie: ”Am anunțat public, că în cadrul Ministerului Educației specialiștii lucrează la mai multe scenarii pe care le vom discuta în foarte scurt timp cu partenerii noștri, cu sindicatele, cu Consiliul Național al Elevilor, cu reprezentanții studenților și Consiliul Național al Rectorilor. Înghețarea anului școlar nu se ia în calcul sub nicio formă. Dacă ne uităm bine, trei sferturi din anul școlar a fost deja parcurs. Deci nu se pune problema înghețării anului școlar.

Moderator: Ați avut o postare astăzi în care ați vorbit despre înghețarea anului școlar, spuneți că nu luați în calcul înghețarea anului școlar și las publica testele pentru examenele naționale și că vor apărea în foarte scurt timp și baremele de corectare. Cum vă propuneți să faceți totuși această testare?

Monica Anisie: Referitor la examenele naționale, am postat pe site-ul Centrului Național de Evaluare și Examinare niște teste de antrenament. Tocmai pentru a-i menține în contact pe elevii de clasa a VIII-a și de clasa a XII-a cu ceea ce înseamnă pregătirea pentru examenele naționale. În momentul în care specialiștii din Ministerul Educației, după discuția cu partenerii de care am amintit mai devreme, vor stabili un calendar clar pentru examenele naționale, noi o să-l prezentăm public.

Moderator: Spuneați că nu se ia în calcul înghețarea anului școlar, că s-a parcurs mare parte din materia anului școlar. Dar cum se poate încheia anul școlar în condițiile date. Pentru că ne așteptăm ca această situație de urgență, că această in izolare impusă să fie extinsă?

Monica Anisie: Tocmai asta voiam să menționez că este important de menționat faptul că toate scenariile gândite de experții din cadrul ministerului vor fi luate în calcul în funcție de evoluția pandemiei de coronavirus din România. Deci toate aceste scenarii vor fi corelate cu ceea ce se întâmplă, iată, de la o zi la alta.

Moderator: Deci acum nu aveți o soluție?

Monica Anisie: Specialiștii au gândit niște soluții.

Dați-ne niște exemple, că părnții sunt foarte interesați despre ce se întâmplă, desigur, cu examenele și ce se întâmplă și cu cei care nu se află în situația de a da un examen. Cred că ajugem cu discuțiile despre aceste scenarii… riscăm să ajungem chiar în vară când va fi încheiat anul școlar oricum.

Monica Anisie: Anul școlar se încheie la data de 31 august. Dumneavoastră faceți referire la încheierea cursurilor.

Moderator: Da, la vacanța școlară. Păi până la vacanța școlară nu ar fi important să avem până la urmă niște soluții pentru acești copii?

Monica Anisie: Bineînțeles că veți avea soluțile în foarte scurt timp, în momentul în care vom avea de prezentat public și vom discuta scenariile respective și cu partenerii noștri.

Moderator: Cam în cât timp credeți că vor fi finalizate aceste scenarii?

Monica Anisie: Nu mai târziu de săptămâna viitoare.

Moderator: Deci săptămâna viitoare veți veni cu o soluție pentru toți copiii, indiferent că se află în situația de a da un examen național, fie că sunt într-un alt an școlar.

Monica Anisie: Bineînțeles!”

Deși ministrul Educației, Monica Anisie, a refuzat în repetate rânduri să ofere scenariile la care instituția pe care o conduce lucrează în criza COVID 19, legate de continuarea acestui an școlar și a examenelor de final de an, unele scenarii au fost avansate public de partenerii oficiali ai Ministerului Educației. Sorin Cîmpeanu, președintele Consiliului Național al Rectorilor a declarat pe 24 martie pentru Edupedu.ro că există trei posibile scenarii:

Scenariul 1 (optimist)

Cursurile se reiau în luna mai, iar examenele de Bacalaureat, Evaluarea Națională, Admiterea la liceu și Admiterea în universități se desfășoară pe calendarul existent.

Scenariul 2 (intermediar)

Reluarea cursurilor în luna iunie-iulie presupune faptul că examenele naționale ca Evaluarea Naționala, Bacalaureatul sunt amânate, dar pentru perioade mici de timp. În acest scenariu vacanța de vară se scurtează.

Scenariul 3 (pesimist)

Reluarea cursurilor are loc în luna august, iar examenele de Bacalaureat, Evaluarea Națională, precum și cele de licență la facultate vor avea loc la sfârșitul lunii august, începutul lunii septembrie.

Admiterea la facultate ar putea fi programată la jumătatea lunii septembrie.

În scenariul 3 vacanța de vară va fi folosită pentru încheierea situației pentru anii de studiu, pentru susținerea examenelor”, a mai declarat fostul ministru pentru Edupedu.ro.

FOTO: captura stirileprotv.ro


17 comments
  1. Având în vedere că pe parcursul acestei vacanțe noi am facut ore online si nu am rămas în urmă cu materia nu inteleg de ce trebuie sa recuperăm!Am primit lecțiile de trebuiau să fie predate,deci nu am pierdut nimic!Mai aveam doua luni de scoala,notele erau în mare parte puse,cel puțin la scoala mea! Si mersul la scoala vara este dificil,mai ales pentru cei cu naveta..Si nu cred ca elevii vor avea “chef” de scoala si tot ceea ce au dobândit până acum se va pierde..copii au nevoie de vacanta,pentru a se odihni,e vacanta lor,de ce trebuie sa le o luam?E meritul nostru!Vara la scoala nu consider ca este o optiune! Sper sa fie citit si luat in considerare!!!

  2. Preferabil ar fii ca elevi care dau examenul de bacalaureat Si de capacitate sa nu mai dea anu asta aceste examene sau cel mai bine ar fi sa le dea online si monitorizate de către profesori lor . In plus nici nu au note pe acest semestru si nu au cum să treacă anu . In plus nici nu au învățat materia , cum să treacă clasa fara nici o nota ? Acești elevi , nu cred ca sunt pregătiți pentru aceste examene .

  3. De preferat este ca elevii care dau examenul de bacalaureat Si de evaluarea nationala de capacitate sa nu mai fie nevoiți să dea anu asta veste examene si sa nu fie nevoiți să mai iasă din case din cauza acestei epidemii de covid 19 si preferabil sa se renunte de tot la aceste examene sau sa fie date online si monitorizate de către profesori lor . In plus nici nu au note pe acest semestru si nu au cum sa termine anu fara sa aibe note in catalog .

  4. In ceea ce priveste siguranța copiilor de toate clasele as prefera ca totusi elevi de clasa a doisprezecea Si cei de clasa a opta sa nu mai dea examul si sa se rămâne din cauza acestei pandemii deoarece nu e preferabil sa i supunem unui risc mare la părăsirea locuinței si cel mai bine ar fi sa se ia după mediile de ani trecuți sau cel mai bine sa dea examenul de bacalaureat Si de capacitate online , ar fi o soluție pentru acești elevi care trebuie sa treaca mai departe.

  5. E momentul să se reevalueze sistemul de învățământ din România, modul de admitere in liceu, sistemul de notare….toate sunt depășite, nu sunt adecvate vremurilor in care trăim. Românii au fost întotdeauna creativi, haideți să avem curaj și să renunțăm la sistemele invechite, depășite și să găsim soluții bune pentru copiii noștri, pentru viitorul lor și al nostru. Haideți să gândim pe termen lung, să ne ghidam după ceea ce ii ajută pe copii să devină tineri responsabili, pregătiți pentru o societate in continua schimbare. Să ii stresam cu o grămadă de informații inutile, închiși în casă, pe o perioadă de câteva luni…nu cred că este benefic pentru nimeni.

  6. Sa luam modelul din Marea Britanie ,Danemarca, Canada tari cu traditie in educatie, care au luat decizia ca elevii sa intre la liceu in functie de mediile din gimnaziu. Nu poti sa ti bati joc de acești copii si sa dai examenul in septembrie.

  7. Ar fi bine sa ne inspiram din modelul altor țări europene și să se intre anul acesta la capacitate pe baza mediilor anilor de gimnaziu. Pana la urma, este un caz de forță majoră, pe care nimeni nu l-a dorit. Nu trebuie sa sacrificăm o generație școlară pt.2 luni de studii. Pe de alta parte, aceasta incertitudine generată de diverse scenarii in situația actuală nu cred ca este benefică nici unui elev……

  8. Cea mai logica si buna varianta este aceea de a se intra la liceu pe baza mediilor generale. Cum sa chinui acești copii toată vara , cu scoala, meditatii, stres . Chiar asa sa isi bată joc de ei?!
    Poate ii luminează Dumnezeu la minte pe asa zișii “specialiști din ministerul educației “.

  9. De ce nu luam si noi modelul altor tari europene sau chiar a Canadei unde admiterea la liceu se face in aceste conditii speciale pe baza mediilor anilor 5-8 si a recomandarilor date de profesori.
    Dupa ce stau inchisi in casa si stesati , nu cred ca ar merita sa le fie distrusa si toata vacanta de vara.

  10. sa se inspire din ce se intampla in olanda si marea britanie, cea mai buna optiune, avand in vedere ca nu suntem nici macar la mijlocul situatiei de covid-19

  11. Elevii din clasa a VIIIa si a XII a sunt intr-un stres major.
    Ministrul trebuie sa isi asume o decizie pentru binele copiilor.
    Copii au deja o evaluare a pregatirii lor prin notele si mediile obtinute pana in prezent. Repartizarea in liceu se poate face pe baza acestor medii si note. E o solutie logica si simpla adoptata deja de tari europene.

  12. Da, si noi prostii facem si online si recuperare. Atunci să-mi plătească CO ptr ca nu din cauza mea nu-l efectuez.

    Nu sariti la gâtul meu asa repede. De 3 saptamani zic sa ne bage in CO sau si mai bine in somaj tehnic.

    Acum incepe si Citu sa mârâie la bugetari. Păi acum o sa vina sa zică sa fiu in somaj tehnic după ce mi-am batut capul cu online? Eu de ieri NU MAI FAC NICI ONLINE NICI PREGATIRE ONLINE PTR BAC! Am zis. Să se hotărască d….lui ce vrea de la noi.

    SINDICATE, DORMITI?

  13. Cel mai bun scenariu ar fi sa se incheie anul scolar cu situatiile care sunt la data aceasta , iar examenele de capacitate sa se suspende si sa se intre la liceu pe baza mediilor generale din clasele 5-8.

    1. Neeee, ai nostri sunt mai cu mot.Noi daca nu am acoperit in materia de anul acesta pe Nichita Stanescu si integralele, se darma lumea, ingheata anul.11 martie- 22 aprilie.Fratilor, e o luna de lipsa de la scoala.Au fost greve mai lungi, probleme mai grave, in tara se moare si astia ingheata anul ca…ce? Hai sa depasim cu bine momentul, sa iesim cu totii vii din aceasta inclestare, ca de recuperat s-or gasi idei.Sindicate, vrem somaj tehnic, nu scoala la vara! DACA PENTRU FOTBALISTI SE POATE, SE POATE SI PENTRU NOI!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
examen

Intenția guvernului britanic de a interzice telefonul în clase nu are legătură cu realitatea, arată o asociație a directorilor școlari / Când nu țin telefonul în geantă, elevii îl pot folosi pentru a învăța sau pentru propria protecție

Un plan al guvernului din Marea Britanie de a interzice telefoanele mobile în clasă a stârnit o reacție vehementă din partea unei mari asociații a directorilor de școli. Aceștia au…
Vezi articolul

Conferința regională „Școala de bani începe școala” - organizată de Edupedu cu susținerea BCR și partenerii instituționali Universitatea de Vest din Timișoara și Inspectoratul Școlar Județean Timiș

În educația financiară nu este vorba doar de bani, este vorba despre deciziile pe care le luăm, spune Adina Roșca, expert educațional / Cercetătorul Ciprian Fartuşnic: De foarte multe ori, centrarea pe competențe înseamnă să ne uităm mai atent la ce și cum învață fiecare copil

„În educația financiară, să știți, nu este vorba doar de bani, este vorba despre deciziile pe care le luăm noi”, a spus Adina Roșca, expert educațional, la conferința regională „Școala…
Vezi articolul

Aproape 20 modificări la calendarul olimpiadelor școlare 2024, făcute de Ministerul Educației: etapa județeană de Fizică a fost devansată cu o săptămână, faza națională la Limba română a fost mutată

Calendarele olimpiadelor și concursurilor școlare au fost modificate de Ministerul Educației printr-o erată publicată pe 9 februarie, la aproape două săptămâni de când planificările au fost anunțată inițial. Printre schimbări…
Vezi articolul