10 universități din România în clasamentul Times Higher Education Impact Rankings 2021. Universitatea din București, cel mai bine clasată

19.838 de vizualizări
CIVIS Open Lab
UniBuc / Foto: Universitatea din București
Universitatea din București este cel mai bine clasată universitate din România în topul internațional Times Higher Education Impact Rankings 2021, în marja 301-400. În clasamentul publicat astăzi, dintre universitățile românești, apar în marja 401-600 alte două universităţi membre ale Consorţiului Universitaria: Universitatea ‘Babeş-Bolyai’ din Cluj-Napoca şi Academia de Studii Economice din Bucureşti. De asemenea, în top mai apare şi Universitatea Politehnica din Bucureşti în marja 401-600. Este al treilea clasament Impact Rankings pe care Times Higher Education îl publică, la care au participat 1.115 instituții de învățământ superior din toată lumea. Cele mai multe din primele 10 din lume sunt universități din Australia.

În top, mai figurează din România, în marja 601-800, Universitatea Dunărea de Jos din Galați, UMF din Târgu Mureș, UMF „Grigore T. Popa” și Universitatea Transilvania din Brașov. Apoi, în marja 801-1000, deci la coada clasamentului, mai apar două universități din România: Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu” și USAMV Cluj-Napoca.

Criteriile în funcţie de care sunt clasificate instituţiile de învăţământ superior în topul Times Higher Education Impact Rankings au la bază cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă ale Naţiunilor Unite. Topul evidenţiază impactul universităţilor asupra societăţii, pe baza succesului acestora în atingerea unor obiective precum ‘Good Health and Wellbeing’, ‘Gender Equality’, ‘Decent Work and Economic Growth’, ‘Reduced Inequalities’ sau ‘Peace, Justice and Strong Institutions’, ‘Partnership for the Goals’.

Top 10 universități din lume Times Higher Education Impact Rankings 2021:
  • University of Manchester
  • University of Sydney
  • RMIT University
  • La Trobe University
  • Queen’s University
  • Aalborg University și University of Woollongong
  • University College Cork
  • Arizona State University și University of Auckland
  • King’s College London
  • University of Newcastle

În mod concret, Universitatea din Bucureşti (UB) figurează la 8 categorii din cele 17 analizate, evidenţiindu-se în domenii precum ‘Quality Education’, ‘Gender Equality’, ‘Peace, Justice and Strong Institutions’, ‘Reduced Inequalities’ şi ‘Decent Work and Economic Growth’, se arată într-un comunicat de presă al UB.

Astfel, Universitatea din Bucureşti se află pe locul 44 din 966 de instituţii la categoria ‘Quality Education’ şi pe locul 38 din 776 de instituţii la categoria ‘Gender Equality’, în timp ce la categoria ‘Peace, Justice and Strong Institutions’ se clasează în marja 101-200, iar în domeniile ‘Reduced Inequalities’ şi ‘Decent Work and Economic Growth’, UB se încadrează în marja 201-300.

Detaliind, rezultatele Universităţii din Bucureşti poziţionează instituţia drept prima universitate din România la categoriile ‘Quality Education’, ‘Gender Equality’ şi ‘Peace, Justice and Strong Institutions’.

Sursă foto: Universitatea din București


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UPDATE Ziua de 29 noiembrie, luni, este zi liberă în sistemul public – hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial / Elevii, copiii, studenții și profesorii din școlile, grădinițele și universitățile publice vor avea o perioadă de 5 zile libere

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că Guvernul va aproba în ședința de azi declararea zilei de 29 noiembrie ca zi nelucrătoare în sistemul public. Elevii și profesorii nu vor mai…
Vezi articolul

Părinții nu mai au voie să intre în creșe și grădinițe pe fondul cazurilor de gripă / Este obligatoriu avizul de la medicul de familie după o absență mai lungă de 3 zile a copilului – adresă DSP Ilfov

Părinții nu mai au voie să intre în creșă și grădiniță din cauza cazurilor de gripă și pentru a limita îmbolnăvirile, arată o adresă trimisă Inspectoratului Școlar Ilfov de Direcția…
Vezi articolul

Olimpiada Națională de Statistică 2024-2025. Elevii vor susține două testări, echivalente cu etapa județeană și națională și una internațională – înscrieri deschise până pe 20 decembrie / Calendarul și Regulamentul de organizare și desfășurare a ONS

Olimpiada Națională de Statistică are loc pentru prima dată în România în anul școlar 2024-2025 și este organizată în cadrul Competiției Europene de Statistică, de Institutul Național de Statistică și…
Vezi articolul

SIPA Muntenia, după întâlnirea sindicatelor cu ministrul Mihai Dimian: Răspunsurile primite s-au limitat la formulări generale de tipul „se va analiza”. Este necesară adoptarea urgentă a unor măsuri concrete. Cadrele didactice sunt supuse unor presiuni crescânde

Sindicatul Învățământ Preuniversitar Argeșean (SIPA) Muntenia transmite că răspunsurile reprezentanților Ministerului Educației, la întâlnirea cu reprezentanții profesorilor, „s-au limitat la formulări generale de tipul „se va analiza”, fără angajamente ferme”,…
Vezi articolul