13 universități românești, incluse în clasamentul Times Higher al universităților din țări cu economii emergente. Doar trei figurează în jumătatea superioară a rankingului. Majoritatea – la coadă

5.184 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Academia de Studii Economice din București, Universitatea Babeș-Bolyai și UMF Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca conduc clasamentul universităților românești incluse în ranking-ul Times Higher Education pentru țări cu economii emergente 2021, publicat marți seară. În total, 13 instituții românești au fost incluse în acest clasament, dar numai primele trei figurează în jumătatea superioară, în segmentul inferior al acesteia. Celelalte zece apar, toate, pe ultimele 100 de locuri din topul general.  

Primele trei universități românești incluse în această ediție apar în segmentul de mijloc al ranking-ului, dar peste pragul de 300. Toate celelalte figurează pe pozițiile 501+, din totalul de 606. În clasamentul general, unde cel puțin universitățile de pe locurile 501+ sunt listate în ordine alfabetică, Universitatea de Vest din Timișoara (West University) figurează pe ultimul loc, 606.

Topul universităților românești în Times Higher Education Emerging Economies Ranking 2021:

  • ASE București – 201-250
  • Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca – 251-300
  • UMF Iuliu Hațieganu Cluj-Napoca – 251-300
  • Universitatea A.I. Cuza Iași – 501+
  • Universitatea din București – 501+
  • Universitatea Dunărea de Jos Galați – 501+
  • Universitatea George Emil Palade Tg. Mureș – 501+
  • UMF Grigore T. Popa Iași – 501+
  • Universitatea Politehnică din București – 501+
  • Universitatea Politehnica din Timisoara – 501+
  • Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca – 501+
  • Universitatea Transilvania Brașov – 501+
  • Universitatea de Vest Timișoara – 501+
Primele cinci universități românești incluse în THE Emerging Economies Universities Ranking 2021

Țări din regiune cu o populație mică decât România, precum Ungaria, Republica Cehă, Grecia sau Estonia, au rezultate considerabil mai bune, în ansamblu. Spre comparație:

  • Republica Cehă este prezentă cu 18 universități, dintre care șase în jumătatea superioară a clasamentului
  • Ungaria este prezentă cu nouă universități, dintre care cinci în jumătatea superioară a clasamentului
  • Grecia e prezentă cu 10 universități, dintre care opt în jumătatea superioară a clasamentului
  • Estonia – trei universități, toate în jumătatea superioară
  • Croația – două universități, una în jumătatea superioară
  • Bulgaria – o universitate, în jumătatea inferioară
  • Serbia – două universități, una în jumătatea superioară
  • Slovacia – șase universități, dintre care două în jumătatea superioară.

Clasamentul analizează universitățile folosind 13 indicatori de performanță în patru domenii: predare, cercetare, transfer de cunoștințe și perspectivă internațională. Sunt luate în considerare universitățile din țările emergente așa cum sunt ele clasificate în grupul FTSE al London Stock Exchange.

Top 5 este revendicat total de universități din China – Tsinghua, Universitatea din Beijing, Zhejiang, Fudan și Universitatea Jiao Tong din Shanghai. Prima universitate din afara Chinei, în Ranking, este Universitatea de Stat Lomonosov din Moscova.


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Scrisoare deschisă adresată ministrului Educației de un grup de profesori din Dolj implicați în Olimpiada de franceză: „Organizarea și desfășurarea probelor olimpiadei au fost impecabile” / Internatul nu este „o ruină, așa cum s-a sugerat în mod tendențios (…) Nu este lux, dar sunt condiții decente”

Mai mulți profesori de limba franceză din Dolj au transmis o scrisoare deschisă în care își exprimă „dezamăgirea profundă provocată de caracterul unidirecționat al imaginii finale a Olimpiadei Naționale de…
Vezi articolul

Secretari de stat dați afară din Ministerul Educației: Specialistul în ginecologie veterinară și fostul membru al consiliului care l-a albit pe Ponta de plagiat, demiși astăzi prin decizie publicată în Monitorul Oficial

Premierul Ludovic Orban a semnat primele demiteri de la conducerea Ministerului Educației. Secretarii de stat Ioan Ștefan Groza și Petru Andea au fost eliberați din aceste funcții, iar deciziile premierului…
Vezi articolul

DOCUMENT Consiliul Național al Elevilor: Examenele de admitere la colegiile naționale sunt “imposibil de acceptat”, “promovează segregarea” / Solicitările organizației: un fond național al burselor sociale, calendar clar pentru creșterea alocărilor pentru educație, rescrierea capitolului privind educația specială și cea incluzivă

Prevederile din proiectele legilor educației ce permit colegiilor naționale să organizeze examene de admitere în clasa a IX-a sunt “imposibil de acceptat”, deoarece “nu face altceva decât să promoveze segregarea…
Vezi articolul