600 de elevi vor participa la activități pentru formarea de abilități digitale, timp de 7 săptămâni, în cadrul programului „Școala verde din viitor” / Premiile sunt de peste 42 de mii de lei

561 de vizualizări
Foto: CODE Kids
600 de copii care participă la cluburile de programare CODE Kids organizate în bibliotecile publice din țară sunt, de astăzi, elevi ai programului „Școala verde din viitor”, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. Programul este gândit pe grupele de vârstă 6 – 10 ani și 10 – 14 ani.
  • „Școala verde din viitor” este organizată în urma parteneriatului dintre Fundația Vodafone România și Fundația Progress.

În comunicat apare că „Școala verde din viitor” își propune ca timp de șapte săptămâni să îi îndrume pe copii să își formeze abilități digitale prin parcurgerea activităților disponibile pe platforma de conținut Școala din viitor.

Astfel, copiii participă la cursurile online de inițiere în utilizarea aplicației Scratch, la dezbaterile pe teme de ecologie la care vor afla care sunt cele mai mari amenințări la adresa mediului, dar și cum pot găsi soluții cu ajutorul tehnologiei.

Cursanții din categoria 6-10 ani „își vor exersa abilitățile, în principal, prin joc și activități de tip „vânătoare de comori”, iar cei din „grupa de vârstă 10 – 14 ani vor intra într-o competiție pe teme de sustenabilitate, având de ilustrat în aplicația Scratch o soluție pentru o problemă de mediu care îi preocupă”, potrivit comunicatului.

„La finalul competițiilor, atât copiii, cât și bibliotecile pe care aceștia le reprezintă vor primi premii cu o valoare totală de 42.500 de lei”, după cum apare în anunț.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Ligia Deca anunță, după cu o întâlnire cu procurorul-șef al DIICOT, măsuri existente deja în combaterea consumului de droguri și a altor infracțiuni / Ea spune că vor fi parcurși “noi pași”, dar nu precizează care sunt aceștia

“Am stabilit, împreună cu procurorul-șef Alina Albu, să existe o informare reciprocă, la nivel instituțional, atunci când avem cunoștință de infracțiuni comise în perimetrul școlar – de exemplu cazuri de…
Vezi articolul
World Vision România

World Vision România solicită Ministerului Educației reintroducerea burselor sociale pentru elevii din rural: acoperirea cheltuielilor de transport nu asigură și alte nevoi specifice ale elevilor navetiști – cazarea, cantina, alte cheltuieli lunare

“Fundația World Vision România solicită Ministerului Educației reintroducerea burselor sociale pentru elevii din mediul rural întrucât acoperirea cheltuielilor de transport, deși extrem de importantă și pe care organizația o susține,…
Vezi articolul