9 medii de 10 în plus la Evaluarea Națională 2024, după contestații. În total, 74 de elevi au obținut medii maxime. Este cel mai mic număr din ultimii 11 ani

6.275 de vizualizări
Foto: Captură – Harta mediilor de 10 la Evaluarea Națională 2024 – după contestații
A crescut numărul elevilor cu media generală 10 la Evaluarea Națională 2024, după rezolvarea contestațiilor, potrivit Ministerului Educației. Inițial erau 65 de medii de 10. După soluționarea contestațiilor, numărul lor a crescut la 74. Concret, 9 din elevii care au făcut contestații au obținut medie maximă.
  • Conform datelor Ministerului Educației, este cel mai mic număr de medii de 10 din istoria evaluării naționale.

„A crescut, de asemenea, numărul elevilor cu media generală 10: de la 65 la 74 (466 în anul 2023)”, se arată în comunicatul Ministerului Educației.

În București, înainte de contestații, erau 28 de candidați cu media 10. Acum, după soluționarea contestațiilor, sunt în 32 de absolvenți de clasa a VIII-a cu media 10.

Tot după soluționarea contestațiilor, în județul Cluj sunt 7 medii de 10, ceea ce înseamnă că încă un elev a obținut media 10 după contestații. Când au fost publicate rezultatele inițiale, în Cluj erau 6 medii de 10.

În județul Argeș, după soluționarea contestațiilor, numărul mediilor de 10 a crescut la 4. Înainte de afișarea rezultatelor finale, erau 3 medii de 10.

Foto: Captură – Harta mediilor de 10 la Evaluarea Națională 2024 – după contestații

În județele Prahova și Buzău, după ce au fost publicate rezultatele finale, sunt câte 2 medii de 10, după ce inițial era câte o medie de 10 în cele două județe.

În județul Gorj, după ce au fost soluționate contestațiile, un candidat a obținut media 10.

„La proba de Limba și literatura română, 119.350 de elevi (77,8%) au încheiat examenul cu note mai mari sau egale cu 5 (cinci). Dintre aceștia, 416 elevi au obținut nota 10 (+9 în raport cu prima afișare).

La Matematică,105.214 elevi (68,8%) au primit note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar dintre aceștia,1.133 au obținut note de 10 (+73 în raport cu prima afișare).

La Limba și literatura maternă, 8.321 de elevi (90,5%) au primit note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar 68 de candidați au obținut note de 10 (nicio modificare în raport cu prima afișare)”, conform comunicatului instituției.

Statistica mediilor de 10 din anii anteriori:

  • 2013 – 856
  • 2014 – 225
  • 2015 – 456
  • 2016 – 253
  • 2017 – 497
  • 2018 – 345
  • 2019 – 459
  • 2020 – 892
  • 2021 – 120
  • 2022 – 221
  • 2023 – 429
  • 2024 – 74

Pentru al doilea an consecutiv, media claselor gimnaziale nu mai este luată în calcul pentru admiterea la liceu. Înscrierile pentru admiterea la liceu, în 2024, vor începe pe 11 iulie, iar repartizarea candidaților are loc pe 24 iulie, după cum se arată în calendarului oficial.

Citește și:
Harta mediilor de 10 la Evaluarea Națională 2024. Prăbușire cu peste 84% a numărului de medii maxime, comparativ cu 2023. Doar 65 de absolvenți de gimnaziu au luat media 10
Admitere liceu 2024. Algoritmul de repartizare a elevilor explicat de autorii lui / Cum se calculează media de admitere și care sunt criteriile de departajare
Admitere liceu 2024. Directoarea Andreia Bodea: În ziua în care sunteți programați, părinți și copii, să aveți foarte clar în mână și doar să copiați pe foaie ordinea corectă a opțiunilor. Dacă copilul are anul acesta media 9,21, coborâți până la un liceu unde anul trecut s-a intrat cu 8,21

1 comment
  1. Nimic nu vă mulțumește. Dacă iau 500 de elevi 10 la evaluare, de ce iau 500 de elevi 10 la evaluare? Dacă iau 74 de elevi 10 la evaluare, de ce iau doar 74 de elevi 10 la evaluare?

    Găsiți mereu o modalitate de a prezenta negativ orice informație legată de învățământ. Halal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Verificarea doctoratelor de plagiat, de către universități, stabilită prin ordin de ministru acum un an – Sorin Cîmpeanu, întrebat câte au raportat rezultate: toate au raportat înființarea unor structuri dedicate 

“Toate universitățile au raportat, pe propria răspundere, sub semnătura rectorului, că și-au înființat structuri dedicate verificării tezelor de doctorat și prevenirii acestui fenomen”, a spus ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, miercuri, întrebat…
Vezi articolul

Silvia Mușătoiu, Colegiul Șincai din București: Primăria Sectorului 4 urmărește să ne ducă în scenariul roșu fiindcă dorește să își ducă la bun sfârșit niște contracte de reabilitare și școala trebuie să fie goală. “Elevul ascuns” nu este un caz confirmat de COVID-19

Cazul de COVID “ascuns” de Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din București “este cazul unui copil de clasa a XI-a care este doar o suspiciune. Acest copil nu este un caz…
Vezi articolul