A doua etapă de admitere la liceu 2023. Locurile rămase libere după prima etapă sunt afișate vineri, 28 iulie. Cererile de înscriere se depun în perioada 7 – 9 august

7.769 de vizualizări
Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com
Vineri, 28 iulie, inspectoratele școlare publică locurile rămase libere după prima etapă de admitere la liceu 2023. Cererile pentru cea de-a doua etapă de admitere la liceu 2023 se depun în perioada 7-9 august, conform calendarului oficial. Edupedu.ro a scris că au rămas nerepartizați 1.619 elevi, din care patru au medii peste 9.

Cererile pentru a doua etapă pot fi depuse de cei care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen, precum și de candidații care au fost respinși la licee. De asemenea, aici intră și elevii care nu au susținut Evaluarea Națională.

Înscrierea pentru susținerea probelor de aptitudini și de verificare a cunoștințelor de limbă modernă/maternă, precum și înscrierea candidaților care optează pentru locurile speciale, în această etapă, se face în 31 iulie, anunță Ministerul Educației.

Probele de aptitudini și de verificare a cunoștințelor de limbă modernă/maternă se vor susține în 1-2 august.

Au rămas de repartizat în etapele următoare doar 1.619 absolvenți (1,44%), întrucât nu au completat suficiente opţiuni, susține instituția. Aceștia au la dispoziție cele 7.727 de locuri libere la liceu rămase, sau alte 18 mii în învățământul profesional. Anul trecut 6.852 de elevi (5,87%) nu au putut fi repartizați din cauza opțiunilor insuficiente.

Conform procedurii Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB), sunt necesare următoarele documente pentru etapa a doua de admitere la liceu:

Foto: Captură – Procedură operațională privind organizarea și desfășurarea etapei a doua de admitere în învățământul liceal
Foto: Captură – Procedură operațională privind organizarea și desfășurarea etapei a doua de admitere în învățământul liceal
Foto: Captură – Procedură operațională privind organizarea și desfășurarea etapei a doua de admitere în învățământul liceal

DOCUMENT – Model Cerere înscriere pentru etapa a II-a de admitere la liceu 2023

Declarația pe propria răspundere

Declarație-acord

Calendar etapa a II-a de admitere la liceu 2023

28 iulie 2023: Afișarea centrului de admitere, a situației locurilor rămase libere, inclusiv a celor destinate candidaților romi, precum și a celor destinate candidaților cu CES, a locului de desfășurare și a graficului probelor de aptitudini sau de verificare a cunoștințelor de limbă modernă ori maternă

31 iulie 2023: Înscrierea candidaților pentru probele de aptitudini sau probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă, inclusiv a candidaților pe locurile speciale pentru rromi și a candidaților pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă

1 – 2 august 2023: Desfășurarea probelor de aptitudini sau a probelor de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă

3 – 4 august 2023: Afișarea rezultatelor la probele de aptitudini și la probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă și rezolvarea eventualelor contestații

7 – 9 august 2023: Primirea cererilor de înscriere a candidaților care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen, a candidaților care au fost respinși la liceele/clasele care au organizat probe de aptitudini și a candidaților care au susținut probe de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau de limbă maternă în etapa a doua, precum și a candidaților care nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată în prima etapă de admitere, dar, din diferite motive, nu au fost repartizați computerizat, inclusiv a candidaților pe locurile speciale pentru rromi și a candidaților pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă.

Primirea cererilor de înscriere a absolvenților clasei a VIII-a care nu au susținut evaluarea națională.

Notă: Candidații pe locurile speciale pentru rromi și candidații pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă își păstrează prioritatea pe locurile destinate acestora care au rămas libere după soluționarea situațiilor speciale.

10 – 11 august 2023: Repartizarea candidaților din etapa a doua, de către comisia de admitere județeană/a municipiului București. Repartizarea se face conform unei proceduri stabilite de către comisia de admitere județeană/a municipiului București, publicate pe site-ul inspectoratului școlar județean/al Municipiului București și comunicate unităților de învățământ până la data de 5 iulie 2023.

11 august 2023: Transmiterea către Centrul național de admitere a rezultatelor repartizării prin confirmarea încheierii operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată

14 – 16 august 2023: Depunerea dosarelor de înscriere a candidaților Părintele/tutorele legal care au primit rezoluţie favorabilă la unitățile de învăţământ la care au fost repartizați.

Elevii care pot participa la etapa a doua de admitere la liceu în 2023, conform procedurii operaționale pentru etapa a II-a de admitere, publicate de ISMB: 

Pot participa inclusiv elevii care candidează pe locurile speciale pentru rromi sau pe locurile distinct alocate candidaților cu CES în unităţile de învăţământ de masă.

  • Elevii care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar nu și-au depus dosarele de înscriere în termen sau au renunțat, în scris, la locul ocupat;
  • Elevii care nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată în prima etapă de admitere, dar, din diferite motive, nu au fost repartizaţi computerizat;
  • Candidații care sunt absolvenți ai clasei a VIII-a din serii anterioare, care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2023-2024 şi care au participat la procesul de admitere, având medie de admitere, în anii precedenți, dar nu au fost înmatriculați într-o unitate de învăţământ;
  • Candidații care sunt absolvenți ai clasei a VIII-a, dar nu au susținut evaluarea națională şi nu li se poate calcula media de admitere;
  • Candidații care sunt absolvenți ai învăţământului gimnazial care au studiat în străinătate și, din această cauză, nu au participat la Evaluarea Națională de la sfârşitul clasei a VIII-a.

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Calendar etapa a II-a de admitere la liceu 2023: Cererile de înscriere se depun în perioada 7 – 9 august / Lista cu documentele necesare
Rezultate admitere liceu 2023. Au rămas nerepartizați 1.619 elevi, din care patru au medii peste 9 / Cei mai mulți elevi, peste 111.000, au intrat la liceul dorit, iar aproape jumătate dintre ei la prima opțiune pusă pe fișă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Avocatul Poporului critică eliminarea burselor rurale pentru liceeni: Se mențin și se vor adânci inechitățile între elevii din mediul rural și cei din mediul urban, ceea ce contravine chiar Proiectului România Educată

Prin eliminarea burselor sociale pentru liceenii care învață într-o altă localitate față de cea de domiciliu „se mențin și se vor adânci inechitățile între elevii din mediul rural și cei…
Vezi articolul

Asociația Elevilor din Constanța a dat astăzi în judecată Ministerul Educației pentru a obține anularea măsurii care trimite elevii cu media de admitere sub 5 la profesională

Asociația Elevilor din Constanța anunță că a acționat astăzi, 30 septembrie 2019, în instanță Ministerul Educației, pentru anularea Ordinului ministrului care prevede că elevii cu medie de admitere de 5…
Vezi articolul