A murit prinţul Mihai Dimitrie Sturdza, istoric şi diplomat/ A fost interpret oficial pentru limba română al preşedinţilor Franţei, generalul Charles de Gaulle şi Valery Giscard d’Estaing

183 de vizualizări
Prinţul Mihai Dimitrie Sturdza, istoric şi diplomat, a murit la Paris, la vârsta de 86 de ani, a anunţat directorul general al Institutului Cultural Român (ICR), Filip-Lucian Iorga-Bărbulescu, citat de Agerpres.

„O veste teribil de tristă vine de la Paris. A trecut la cele veşnice prinţul Mihai Dim. Sturdza, un mare aristocrat român şi un mare genealogist. L-am cunoscut în timpul facultăţii, am colaborat cu texte şi fotografii la Enciclopedia familiilor boiereşti, ne-am întâlnit de nenumărate ori, la Paris şi la Bucureşti, la evenimente ştiinţifice, lansări de carte, cafele sau sindrofii mondene (…) I-am admirat întotdeauna sobrietatea şi hărnicia, pasiunea şi spiritul de sacrificiu cu care şi-a dedicat ultimele decenii din viaţă recuperării istoriei boierimii române. Cu câteva zile înainte de Sfintele Paşti, am vorbit la telefon. Era niţel necăjit din cauza drumului pe care o ia omenirea, obligată de coronavirus, şi se temea că nimic nu va mai fi ‘ca înainte’. Cu toate astea, lucra în continuare la Enciclopedia lui şi visa să vadă noi volume apărute. În memoria Prinţului Sturdza, am nădejdea că visul lui va merge mai departe. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a scris sâmbătă seara, pe pagina sa de Facebook, Filip-Lucian Iorga-Bărbulescu.

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Peste 660 de mii de elevi în grupul țintă pentru vouchere educaționale în valoare de 500 de lei / Ministrul Fondurilor Europene, Dragoș Pâslaru: Avem alocarea necesară pentru a continua programul. Suntem în discuții cu Ministerul Educației

Ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Dragoș Pâslaru, spune că există bani europeni alocați pentru continuarea programului de sprijin financiar de 500 de lei pentru elevii aflați în risc de abandon…
Vezi articolul