Absolvenții de rezidențiat medici specialiști care vor o calificare suplimentară se pot înscrie la a doua specialitate 2025 pe 23-31 martie. Stagiul de pregătire cu taxă începe pe 1 iunie

868 de vizualizări
Foto: Edhardream | Dreamstime.com
Absolvenții de rezidențiat care doresc să se pregătească într-o a doua specialitate în regim cu taxă se pot înscrie în perioada 23 – 31 martie 2025, potrivit Ministerului Sănătății. Programul este destinat medicilor, medicilor stomatologi și farmaciștilor care au obținut deja titlul de specialist și doresc să obțină o calificare suplimentară. Stagiul de pregătire va începe pe 1 iunie 2025, după finalizarea procesului de selecție și verificare a documentelor depuse, potrivit anunțului de pe ms.ro.

Pentru a putea participa la acest program, candidații trebuie să obțină avizul instituțiilor de învățământ medical superior în perioada 15 – 24 martie 2025. Acest aviz confirmă posibilitatea înscrierii în program și trebuie obținut înainte de depunerea dosarului de candidatură.

  • Dosarele de înscriere trebuie transmise prin serviciile poștale la Direcția Reglementare și Formare Profesională Medicală din București, pe adresa Strada Cristian Popișteanu nr. 1-3, sector 1, cod 010024. Termenul limită pentru trimiterea dosarelor este 31 martie 2025, iar data poștei trebuie să fie cel târziu în această zi, potrivit sursei citate.

Documentele necesare pentru înscriere includ cererea de înscriere, în care se vor menționa numele, prenumele, locul actual de muncă, tipul de contract, specialitatea deținută și specialitatea pentru care se dorește înscrierea, precum și datele de contact ale candidatului. De asemenea, este necesar acordul angajatorului privind participarea la programul de pregătire, document care trebuie să precizeze inclusiv încadrarea și programul de lucru în perioada de pregătire. Candidații care nu sunt angajați trebuie să declare pe propria răspundere acest statut.

În plus, dosarul trebuie să conțină avizul de înscriere eliberat de rectoratul sau decanatul instituției de învățământ medical superior, copia diplomelor și certificatelor de medic specialist sau primar, copia certificatului de liberă practică sau a certificatului de membru al organizației profesionale de profil, cu viza valabilă pentru anul în curs, și certificatul medical de sănătate.

Este necesară și prezentarea unui angajament de plată privind taxa de participare la program, conform prevederilor în vigoare. Cuantumul taxei este stabilit prin Ordinul nr. 973/4592/2010, iar candidații trebuie să respecte obligațiile de plată asumate. Nerespectarea acestor termeni poate duce la eliminarea din program.

După finalizarea tuturor verificărilor și procedurilor administrative, Ministerul Sănătății va publica pe site-ul său listele cu candidații acceptați în programul de pregătire pentru a doua specialitate. Aceste liste vor fi disponibile la rubrica „Informații de interes public/Examene și concursuri” pe data de 31 mai 2025.

Pregătirea va începe pe 1 iunie 2025, iar toți participanții vor efectua șase luni din stagiul de bază începând cu această dată. Candidații care nu vor completa dosarele până pe 6 iunie 2025 vor fi respinși.

Durata programului de pregătire pentru cea de-a doua specialitate este stabilită prin Ordinul Ministerului Sănătății nr. 1509/2008, care reglementează Nomenclatorul de specialități medicale, medico-dentare și farmaceutice pentru rețeaua de asistență medicală.

DOCUMENT Publicația Ministerului Sănătății pentru pregătirea la a doua specialitate 2025:

Foto: Edhardream | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. Chiar si la taxa, nu se gaseste unde a facut Bruckner al doilea rezidentiat. Nu scrie in CV nimic, nici macar de Testemnitanu de la Distanta. Omul isi incepe cariera direct medic primar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Liderul sindical Marius Nistor, despre rezolvarea inechităților salariale: Un director adjunct al unei școli ar trebui să primească în plus 1600 de lei pentru a ajunge la salariul unui profesor cu grad didactic I, cu vechime peste 25 de ani și studii superioare de lungă durată

„Salariul unui profesor cu grad didactic I, cu vechime peste 25 de ani și studii superioare de lungă durată trebuie să fie punctul de plecare pentru majorarea salariilor directorilor de…
Vezi articolul

Universitatea Cuza din Iași anunță o analiză în cazul profesorului Martin Nowak de la Harvard, pentru a vedea dacă Senatul trebuie să-i retragă titlul de doctor în legătură cu apariția numelui său în dosarele Epstein

Universitatea Alexandru Ioan Cuza ((UAIC) anunță că a declanșat o analiză în cazul profesorului Martin Andreas Nowak de la Universitatea Harvard, după ce un grup de organizații civice a cerut,…
Vezi articolul
identitatea de gen

“Primul caz în care o instanță din România acordă despăgubiri pentru discriminare lingvistică”: Ministerul Educației și Inspectoratul din Cluj trebuie să plătească 60.000 de lei pentru un grup de elevi maghiari, în urma desființării unei clase de liceu

Ministerul Educației și Inspectoratul Județean Cluj trebuie să plătească despăgubiri în valoare totală de 60.000 de lei pentru un grup de zece elevi discriminați, în urma unei decizii din 2019…
Vezi articolul

BREAKING Conținutul portofoliului educațional al elevului, transpus în Regulamentul actelor de studii, din Legea Educației – proiect de ordin / Cuprinde toate diplomele, certificatele sau alte înscrisuri obținute de către elevi în contexte de învățare formale, non-formale şi informale

Ministerul Educației operaționalizează portofoliul educațional al elevului, potrivit unui proiect de ordin pentru completarea Regulamentului privind regimul actelor de studii și al documentelor școlare, pus în consultare publică de minister.…
Vezi articolul

Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române: Ne invadează neomarxiștii și anulatorii culturii într-o epocă în care lăsăm copiii, poate, să-și aleagă sexul sau genul. Există forțe care doresc un control asupra evoluției lumii / Se contestă și în Europa că ce e aia matematică, chimie, fizică, istorie, geografie? Punem în loc educație sexuală și pentru igienă, educație financiară, pentru protecția mediului, pentru circulația pe drumuri publice

„Trăim în plină epoca contemporană foarte dinamică, vedem „Harry Potter” sau „Stăpânul inelelor”, ne invadează neomarxiștii și anulatorii culturii într-o epocă în care lăsăm copiii, probabil, să-și aleagă sexul sau…
Vezi articolul