Academia Română își exprimă solidaritatea cu Academia de Științe din Ucraina, bombardată cu drone rusești: „fapte de o gravitate extremă, pe care le condamnăm cu fermitate”

24 de vizualizări
Foto: ID 72056222 | Academia Romana © Douglas Mackenzie | Dreamstime.com
Un atac cu drone asupra Academiei Naționale de Științe a Ucrainei, petrecut la începutul săptămânii și soldat cu moartea a cel puțin două persoane, este „condamnat cu fermitate” de Academia Română într-o scrisoare prin care își exprimă solidaritatea cu instituția de la Kiev.
  • Academia ucraineană, din centrul istoric al Kievului a fost bombardată într-un val de atacuri ale Rusiei asupra capitalei și asupra altor orașe din Ucraina. Inițial, în urma loviturilor petrecute luni la instituția menționată fusese anunțată o victimă, însă o a doua persoană ucisă a fost găsită ulterior sub dărâmături.

În „Scrisoarea de regret și compasiune”, transmisă de Academia Română sub semnătura președintelui acesteia, Marius Andruh, „Academia Română își exprimă întreaga solidaritate și compasiune față de Academia Națională de Științe din Ucraina, față de membrii săi, cercetători și întregul personal academic”.

Documentul menționează: „Comunitatea academică internațională are datoria de a condamna orice act de agresiune împotriva instituțiilor de învățământ și cercetare.”

Scrisoarea, integral:

„Către: Academia Națională de Științe din Ucraina

Scrisoare de regret și compasiune

Stimați colegi,

Cu profundă consternare și tristețe am aflat despre bombardarea sediului Academiei Naționale de Științe din Ucraina, în urma atacurilor cu drone și rachete ale Federației Ruse. Distrugerea unui lăcaș al științei și al culturii, precum și pierderile de vieți omenești și suferința pricinuite sunt fapte de o gravitate extremă, pe care le condamnăm cu fermitate.

În aceste momente cumplite, Academia Română își exprimă întreaga solidaritate și compasiune față de Academia Națională de Științe din Ucraina, față de membrii săi, cercetători și întregul personal academic. Suntem alături de dumneavoastră în aceste clipe de grea încercare și vă asigurăm de întregul nostru sprijin moral și instituțional.

Comunitatea academică internațională are datoria de a condamna orice act de agresiune împotriva instituțiilor de învățământ și cercetare. Vom continua să susținem eforturile de reconstrucție și de protejare a patrimoniului științific și cultural al Ucrainei.

Vă transmitem, din nou, sincerele noastre condoleanțe și speranța că veți depăși aceste momente de restriște.

Cu deosebită considerație și respect,

Acad. Marius Andruh – Președinte al Academiei Române”

Foto: ID 72056222 © Douglas Mackenzie | Dreamstime.com  | Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *