Academia Suedeză apără decizia de a-i acorda Nobelul pentru Literatură pe 2019 lui Peter Handke

328 de vizualizări
Foto: Facebook/ Peter Handke
Academia Suedeză şi-a apărat decizia de a acorda premiul Nobel pentru Literatură pe anul 2019 lui Peter Handke, afirmând că scriitorul austriac a făcut comentarii provocatoare, dar nu a susţinut vărsarea de sânge, potrivit Reuters, preluat de Agerpres. „Academia… nu a descoperit nimic în scrierile sale care să constituie un atac asupra societăţii civile sau asupra respectului pentru egalitatea tuturor cetăţenilor”, a scris secretarul general al Academiei.

Într-un articol publicat joi în cotidianul suedez Dagens Nyheter, Mats Malm, secretarul general al Academiei Sudeze, a scris că Peter Handke a făcut „comentarii provocatoare, nepotrivite şi neclare pe subiecte politice”, dar nu a glorificat vărsarea de sânge şi a condamnat masacrul de la Srebrenica.

„Academia… nu a descoperit nimic în scrierile sale care să constituie un atac asupra societăţii civile sau asupra respectului pentru egalitatea tuturor cetăţenilor”, a scris Malm, potrivit agenției de presă.

Academia a citat un articol din 2006 publicat în ziarul german Suddeutsche Zeitung în care Handke a spus că masacrul de la Srebrenica este cea mai gravă crimă împotriva umanităţii din Europa de după al Doilea Război Mondial.

Amintim că Academia Suedeză a anunțat în urmă cu o săptămână câștigătorii Premiilor Nobel pentru Literatură 2018 și 2019: Olga Tokarczuk și Peter Handke.

Decernarea premiului scriitorului și dramaturgului austriac Peter Handke a generat revoltă în Albania, Bosnia și Kosovo și a atras critici inclusiv din partea supravieţuitorilor masacrului de la Srebrenica, din 1995, care au cerut Academiei să revoce premiul în valoare de 9 milioane coroane suedeze (930.000 dolari).

“Un admirator al lui Miloşevici, dublat de un negaţionist, primeşte Premiul Nobel pentru Literatură”, a titrat atunci cotidianul Koha Ditore din Kosovo. În 2006, Handke a stârnit vii controverse pentru declarațiile sale în favoarea Serbiei, ca urmare a războaielor care au însângerat fosta Iugoslavie. El a asistat la funeraliile fostului preşedinte sârb Slobodan Miloşevici, condamnat pentru crime de război contra umanităţii şi genocidului, şi care a murit în închisoare, scrie News.ro.

Handke şi-a exprimat totodată sprijinul pentru liderii sârbi bosniaci Radovan Karadzic şi Ratko Mladic, condamnaţi pentru genocid, consideraţi responsabili pentru uciderea a peste 8.000 de bărbaţi şi băieţi musulmani din enclava Srebrenica aflată sub protecţia ONU.

Academia a fost forţată să amâne acordarea premiului pentru literatură pe anul 2018 după declanşarea unui scandal în urma căruia soţul uneia dintre membrele prestigiosului for a fost condamnat pentru viol, scrie Agerpres.

Premierul albanez Edi Rama a acuzat Academia de „scăderea valorii premiului” prin decernarea acestuia lui Handke şi „lansarea într-un alt scandal care îi va întina reputaţia decenii de acum încolo”.

Citește și:

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Vouchere de vacanță 2025. Prevederi contractorii în regulile de acordare, prin care anumiți angajați riscă să fie excluși, avertizează sindicatele din Educație, care cer clarificări urgente de la Minister

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” semnalează, într-un document consultat de Edupedu.ro, faptul că anumite prevederi din Regulamentul privind acordarea voucherelor de vacanță sunt…
Vezi articolul

China difuzează obligatoriu pe TikTok elevilor chinezi de sub 14 ani conținuturi educaționale, experimente științifice, tururi ale muzeelor și limitează folosirea la 40 de minute pe zi. Analiză Le Figaro despre „cum își protejează China copiii și îi prostesc pe ai noștri cu rețeaua socială TikTok”

Diferențele dintre versiunea chineză a aplicației TikTok și cea internațională au fost semnalate de către publicația Le Figaro. De exemplu, dacă elevii au sub 14 ani, atunci aceștia vor vedea…
Vezi articolul

Schimbare de poziție a ministrului Educației în privința vaccinării și testării anti-COVID: Nu am susținut niciodată vaccinarea obligatorie. Vaccinarea trebuie să fie un gest voluntar / În decembrie 2021: Sunt de acord cu orice fel de măsuri care fac în așa fel încât școala să se poată derula cu prezență fizică

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat la PrimaTV că nu a susţinut niciodată vaccinarea obligatorie, dar că a pledat pentru necesitatea acesteia, mai ales în contextul dat de primele variante…
Vezi articolul