Administrația Biden a renunțat la reforma sistemului de învățământ superior. Studenții nu vor avea locuri la buget, iar gradul de îndatorare al acestora a ajuns la cote record

839 de vizualizări
ANOSR
Foto: © Kasto80 | Dreamstime.com
Administrația Biden a renunţat la unul dintre proiectele de reformă cele mai importante în Educație, prin care tinerii americani ar fi avut posibilitatea de a urma gratuit timp de doi ani cursurile unei universităţi publice, a anunţat Prima Doamnă Jill Biden, ea însăşi profesoară universitară, scrie Agerpres. În Statele Unite, taxele universitare sunt cele mai mari din lume și, la fel ca în sistemul lor de sănătate, nu există fonduri asigurate de stat pentru cetățeni. Pe scurt, nu există educație universitară gratuită.

Universitatea publică gratuită nu mai face parte din programul de reforme pe care preşedintele încerca să-l treacă prin Congresul american, a declarat Jill Biden, susţinătoare a acestei reforme.

Joe Biden, care a promis să consacre aproape 1.800 de miliarde de dolari unor cheltuieli sociale şi de mediu, a inclus în acest program de o amploare fără precedent doi ani gratuiţi de „community college”, o reformă semnificativă pentru SUA.

Însă preşedintele democrat nu a reuşit să obţină adoptarea întregului program de către Senat, în special din cauza reticenţelor unui ales democrat. Joe Biden a promis să salveze câteva elemente din programul său, dar a trebuit să sacrifice altele, potrivit sursei citate.

Aşa-numitele „community college” sunt instituţii publice care propun cicluri scurte de învăţământ superior, cel mai adesea de doi ani.

Acest tip de învăţământ este cu plată. Potrivit societăţii de cercetare specializată „Education Data Initiative”, în 2021 costul mediu în SUA al studiilor într-un „community college” era de aproape 7.500 de dolari pentru doi ani.

Facturile celor mai prestigioase universităţi americane sunt mult mai ridicate, ceea ce are drept rezultat o creştere tot mai mare a datoriei studenţilor în SUA.

Potrivit Education Data Initiative, datoria studenţilor atinge în prezent 1.750 de miliarde de dolari şi peste 43 de milioane de americani sunt îndatoraţi. Suma a crescut accentuat, întrucât în 2010 era de 760 de miliarde de dolari.

Joe Biden a instituit la sosirea la Casa Albă un moratoriu asupra datoriilor studenţilor, care a fost de mai multe ori prelungit şi care urmează să expire la 1 mai. 

Foto: © Kasto80 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cine este președintele comisiei de Bacalaureat de la Colegiul „Gheorghe Șincai”, unde peste 70 de lucrări au fost anulate – un preot, director de colegiu și profesor de Religie, dat afară din Inspectoratul Școlar București în 2019, după un scandal amoros cu o educatoare

Profesorul-preot Gheorghe Dogaru, fost inspector școlar de Religie la Inspectoratul Școlar al Municipiului București, este președintele Comisiei de Bacalaureat de la Colegiul Național „Gheorghe Șincai”, conform surselor Edupedu.ro. Acesta a…
Vezi articolul

Cred că tezele sunt importante și aveau o valoare mare în evaluare, spune Maria Lidia Șorop, directoarea Colegiului Național „Matei Basarab” din București: Acum, media fiind încheiată abia la sfârșitul anului școlar, se tot amână această învățare / Directoarea Andreia Bodea: Și eu sunt pentru introducerea tezelor

Maria Lidia Șorop, directoarea Colegiului Național „Matei Basarab” din București, a vorbit, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, despre reintroducerea tezelor: „Eu cred că tezele sunt importante și că aveau…
Vezi articolul

PSD anunță că pregătește un proiect de reformă administrativ-teritorială a României / Lucian Romașcanu: Intră aici inclusiv partea de educație, învățământ. Nu există principiul desființării, există principiul comasării

Înființarea unui grup de lucru care să elaboreze un proiect de lege privind reforma administrativ-teritorială a României, cu scopul de a eficientiza administrațiile locale și de a îmbunătăți serviciile publice,…
Vezi articolul