Admitere liceu 2025, la seral și frecvență redusă. Candidații care împlinesc 18 ani se pot înscrie de pe 24 iulie – Actele necesare și model de cerere / Repartizarea în clasa a IX-a, după 30 iulie

7.638 de vizualizări
Foto: Andriisadliak | Dreamstime.com
Absolvenții de gimnaziu care împlinesc vârsta de 18 ani până când începe anul școlar 2025-2026, se pot înscrie la liceu în clasa a IX-a la învățământ seral sau cu frecvență redusă în perioada 24-29 iulie, potrivit calendarului de admitere.

Înscrierile încep de pe 24 iulie și se încheie pe 29 iulie, arată calendarul publicat în Monitorul Oficial și se fac la un centru desemnat de fiecare inspectorat școlar, astfel că toți candidații sunt sfătuiți să urmărească informările inspectoratelor școlare (ISJ) din județele lor.

Dosarul trebuie să conţină următoarele documente (sursa):
  • cererea de înscriere;
  • certificatul de naştere, cartea de identitate şi, după caz, certificatul de căsătorie în copie conform cu originalul
  • adeverinţă cu notele şi media generală obţinute la Evaluarea Naţională/tezele cu subiect unic/testele naţionale/examenul de capacitate;
  • foaia matricolă pentru clasele a V-a – a-VIII-a (cu calculul mediei generale);
  • adeverință medicală.
Înscrierea în clasa a IX-a seral în București, pe 25-26 iulie

În Capitală, înscrierea în clasa a IX-a seral sau la clasele cu frecvență redusă se face joi și vineri, 24 și 25 iulie, potrivit unei informări a Inspectoratului școlar al Municipiului București (ISMB).

Înscrierea se face în intervalul orar 9 – 16 la Colegiul Național Școala Centrală, de pe strada Icoanei nr. 3-5, Sector 2. Documentele necesare sunt aceleași ca cele precizate mai sus în articol din informarea ISJ Bihor. Repartizarea la liceu se face pe 30 iulie în București, „în serii de câte 10”, transmite ISMB.

„Vor fi repartizati în data 30 iulie 2025, în serii de câte 10,

  • în ordinea descrescătoare a mediei de admitere și a opţiunilor, pentru cei care au sustinut evaluarea naţională/tezele cu subiect unic din clasa a VIII-a/testele naționale/examenul de capacitate;
  • în ordinea descrescătoare a mediei de absolvire, pentru cei care nu au participat la evaluarea naţională/tezele cu subiect unic din clasa a VIII-a/testele naționale/examenul de capacitate”, mai arată ISMB.
Model de cerere – clasa a IX-a seral 2025:

Calendar admitere liceu seral / frecvență redusă 2025 (sursa):


12 mai 2025 – Anunțarea centrului special de înscriere pentru candidații din seriile
anterioare, care împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului
școlar 2025-2026.

14 iulie 2025 – Anunțarea calendarului admiterii la învățământ seral pentru candidații din seriile anterioare care împlinesc vârsta de 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2025-2026.

24 – 25, 28 – 29 iulie 2025 – Înscrierea la învățământul seral a candidaților din seriile anterioare care împlinesc vârsta de 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2025-2026.

30 iulie 1 august 2025 – Repartizarea candidaților din seriile anterioare care împlinesc vârsta de 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2025-2026 pe locurile de la învățământul seral.

Calendar admitere liceu învățământ cu frecvență redusă 2025 (sursa):

12 mai 2025 – Anunțarea centrului special de înscriere pentru candidații din seriile
anterioare, care împlinesc 20 ani până la data de 31 august 2025 inclusiv.

14 iulie 2025 – Anunțarea calendarului admiterii la învățământ cu frecvență redusă pentru candidații din seriile anterioare care împlinesc vârsta de 20 ani până la data de 31 august 2025 inclusiv.

24 – 25, 28 – 29 iulie 2025 – Înscrierea la învățământul cu frecvență redusă a candidaților din seriile anterioare care împlinesc vârsta de 20 ani până la data de 31 august 2025 inclusiv.

30 iulie 1 august 2025 – Repartizarea candidaților din seriile anterioare care împlinesc vârsta de 20 ani până la data de 31 august 2025 inclusiv pe locurile pentru învățământul cu frecvență redusă.

Foto: Andriisadliak | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


4 comments
  1. Care este logica pentru care varsta minima la seral este 18 ani, dar la frecventa redusa varsta minima este de 20 de ani? Nu vi se pare ca este o aberatie?

  2. Oare când se termină cacialmaua de învățământ seral?? Oare oamenii care au deja servicii chiar vin la ore?? Mai ales la tehnologice unde sunt sute de ore de practica, aiurea?? Se duce vreun seralist la firma la practica? Când?

    1. Ar fi bine sa ne interesam inainte sa ne dam cu parerea ! Planul de invatamant nu prevede ore de practica la seral. Sunt eventual, ore de laborator, care se fac in scoala. Si e singura sansa ca oamenii care au serviciu, sa termine un liceu, sa poata ocupa apoi, un post mai bun. Poate sunt multi care nu vin la cursuri dar nu trebuie generalizat. Iar cei care nu vin, raman repetenti !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Preşedintele Iohannis a atacat la CCR prevederea din legea educației care permite rectorilor să rămână în funcție pe viață. Articolul a fost modificat de PSD și votat de toți senatorii PNL

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, luni, Curţii Constituţionale a României (CCR) o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii privind mandatul nelimitat al rectorilor. Actul normativ, care a fost trimis la promulgare…
Vezi articolul

Moment-cheie în mediul universitar american: Miliardarul care a forțat demisia președintei de la Harvard, acuzată de antisemitism, atacă și politica universității privind diversitatea, pe care o califică drept ”rasistă” la adresa albilor, asiaticilor și evreilor

Miliardarul american Bill Ackman, care a condus campania publică ce a dus la demisia forțată a președintei Universității Harvard, spune că antisemitismul din mediul universitar american este indicatorul unor probleme…
Vezi articolul

BREAKING Aproape 500.000 de carduri educaționale au fost alimentate cu 500 de lei, anunță ministrul Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru: În perioada imediat următoare se vor emite alte 200.000 de carduri noi ce urmează să fie încărcate

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene Dragoș Pîslaru a anunțat că azi, 27 noiembrie, aproape 500 de mii de carduri educaționale au fost încărcate cu câte 500 de lei pentru anul…
Vezi articolul

Lista actualizată a magazinelor care acceptă cardurile de carieră didactică, cu peste 20.000 de magazine, farmacii și pensiuni / 60 de firme de training sunt pe listă, încă niciun curs CCD sau de la universități

Sunt peste 20.000 de locații în țară unde cardurile cu prima didactică sau de carieră profesională pot fi folosite de profesori și de ceilalți angajați din învățământ, potrivit listei actualizate…
Vezi articolul

Consiliul pentru Combaterea Discriminării anunță Ministerul Educației că încalcă Constituția prin eliminarea elevilor din școlile particulare din rândul beneficiarilor de burse școlare

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării transmite Ministerului Educației că proiectul de OUG prin care ministrul Ligia Deca vrea să-și modifice pentru a treia oară propriile legi ale învățământului limitează beneficiarii…
Vezi articolul