Adrian Țuțuianu, influent politician PSD și vicepreședinte al Senatului Universității Valahia din Târgoviște – pe listele electorale pentru parlamentare, la București, după mutarea lui Florian Lixandru pe listele PSD Vrancea / La Valahia, record de șefi care candidează pentru Parlament

670 de vizualizări
Adrian Tutuianu / Sursa: Facebook – Adrian Tutuianu
Edupedu.ro a scris, săptămâna trecută, despre situația de la „Universitatea parlamentară Valahia”, instituția de învățământ superior din Târgoviște unde rectorul, președintele senatului universitar și cel puțin un vicepreședinte și un fost decan fuseseră prezentați drept candidați PSD pentru alegerile parlamentare. Era notabilă, atunci, absența unui alt vicepreședinte al Senatului Universității Valahia, Adrian Țuțuianu, în condițiile în care acesta este un influent politician PSD, actualmente secretar general adjunct al Guvernului. Dar, la sfârșitul săptămânii trecute, acesta a apărut la rândul său pe listele electorale oficiale, anume pe cele ale PSD București, de unde își anunțase retragerea Florian Lixandru, secretar de stat la Ministerul Educației.

Astfel, o decizie din 18 octombrie a Biroului Electoral de Circumscripție al Municpiului București nota „solicitarea de renunțare la candidatură a lui Lixandru Ionel-Florian, candidat la Senat din partea Partidului Social Democrat (PSD)” și prezenta lista actualizată a candidaturilor PSD pentru Senat, respectiv Camera Deputaților.

Pe această listă, Adrian Țuțuianu figurează pe poziția a 5-a a candidaturilor pentru Senat, după Adrian Streinu Cercel, Robert-Marius Cazanciuc, Daniel-Cătălin Zamfir și Gabriel Mutu.

Ulterior, presa locală din Vrancea l-a anunțat pe Florian Lixandru drept al doilea pe lista PSD la Senat, în acest județ, după cum edupedu.ro a scris aici.

Pe 16 octombrie, Edupedu.ro prezenta pe larg situația extraordinară apărută, în condițiile permisivității legii, la Universitatea Valahia din Târgoviște, unde Adrian Țuțuianu este unul dintre vicepreședinții Senatului universitar și unde fuseseră anunțați drept candidați în alegerile parlamentare, până în acel moment:

  • Rectorul Corneliu Sălișteanu
  • Președintele Senatului universitar, Claudia Gilia
  • Un vicepreședinte al Senatului universitar, Agnes Terezia Erich
  • Iar în Teleorman fusese inclusă pe liste o politiciană PSD din Alexandria, Ioana Panagoreț, care a condus facultatea operată de Valahia în acest oraș.

Posibilitatea ca rectorii și alți reprezentanți ai conducerii universităților să ocupe posturi de parlamentari, posibilitate existentă și pe vechea lege a educației, este valabilă în continuare, conform Legii învățământului superior promovate de ministra Ligia Deca și de președintele Klaus Iohannis. Și aceasta, în pofida opoziției manifestate de reprezentanți ai corpului academic, ai studenților și ai multor politicieni, care au argumentat că astfel se asigură politizarea mediului universitar, contrar intereselor universităților. 


1 comment
  1. ADRIAN TUTUIANU, un traseist ca multi altii si care nu stie decat sa- si pastreze functia actuala. Rusine ptr aceste personaje, este motivul pentru care ROMANIA a ajuns in acesta situatie. Sa nu creada ca nu vor plati. La un moment dat vor da socoteala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Subiectele la matematică la Evaluarea Națională 2023 au fost ușoare, spune inspectorul general școlar din județul Alba, Cornel Sandu: Există 55 de note de 10 mediul urban și o singură notă de 10 mediu rural. Nu așa ar trebui să arate o pondere a notelor echilibrată / La nivel național, unul din 4 elevi din mediul rural a luat sub 5 la matematică

Șeful ISJ Alba, Cornel Sandu, profesor de matematică la Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan”, spune că diferențele mari între notele de la Evaluarea Națională din mediul rural și cel…
Vezi articolul

O organizație studențească s-a răzgândit în privința susținerii proiectului LSRS-Mara Mareș privind finanțarea studiilor în străinătate: UNSR consideră că se încearcă o glumă la adresa universităților românești

O organizație studențească, Uniunea Națională a Studenților din România (UNSR), s-a răzgândit în privința susținerii proiectului pentru finanțarea studiilor în străinătate ale tinerilor români de către Guvern, proiect propus de…
Vezi articolul

Ministrul Educației Mihai Dimian, la o săptămână după ce sindicatele au spus că se așteptau să fie invitate la discuții: Eu le voi invita, dacă ele nu-mi solicită o întâlnire / Nemulțumirile existente în învățământ nu trebuie să afecteze interesul elevilor

Mihai Dimian, noul ministru al Educației și Cercetării a afirmat, la Europa FM, că va invita sindicatele din învățământul preuniversitar la discuții, dacă acestea nu vor solicita o întâlnire. Amintim,…
Vezi articolul

Admitere facultate 2022. Start pentru pentru viitor la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș. Peste 4.200 de locuri disponibile pentru studii de licență, masterat și doctorat / Înscrieri exclusiv online (P)

Sîmbătă, 16 iulie 2022, încep înscrierile la programele de licență din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu-Mureș. UMFST lansează oferta educațională pentru sesiunea…
Vezi articolul