Adrian Țuțuianu, influent politician PSD și vicepreședinte al Senatului Universității Valahia din Târgoviște – pe listele electorale pentru parlamentare, la București, după mutarea lui Florian Lixandru pe listele PSD Vrancea / La Valahia, record de șefi care candidează pentru Parlament

673 de vizualizări
Adrian Tutuianu / Sursa: Facebook – Adrian Tutuianu
Edupedu.ro a scris, săptămâna trecută, despre situația de la „Universitatea parlamentară Valahia”, instituția de învățământ superior din Târgoviște unde rectorul, președintele senatului universitar și cel puțin un vicepreședinte și un fost decan fuseseră prezentați drept candidați PSD pentru alegerile parlamentare. Era notabilă, atunci, absența unui alt vicepreședinte al Senatului Universității Valahia, Adrian Țuțuianu, în condițiile în care acesta este un influent politician PSD, actualmente secretar general adjunct al Guvernului. Dar, la sfârșitul săptămânii trecute, acesta a apărut la rândul său pe listele electorale oficiale, anume pe cele ale PSD București, de unde își anunțase retragerea Florian Lixandru, secretar de stat la Ministerul Educației.

Astfel, o decizie din 18 octombrie a Biroului Electoral de Circumscripție al Municpiului București nota „solicitarea de renunțare la candidatură a lui Lixandru Ionel-Florian, candidat la Senat din partea Partidului Social Democrat (PSD)” și prezenta lista actualizată a candidaturilor PSD pentru Senat, respectiv Camera Deputaților.

Pe această listă, Adrian Țuțuianu figurează pe poziția a 5-a a candidaturilor pentru Senat, după Adrian Streinu Cercel, Robert-Marius Cazanciuc, Daniel-Cătălin Zamfir și Gabriel Mutu.

Ulterior, presa locală din Vrancea l-a anunțat pe Florian Lixandru drept al doilea pe lista PSD la Senat, în acest județ, după cum edupedu.ro a scris aici.

Pe 16 octombrie, Edupedu.ro prezenta pe larg situația extraordinară apărută, în condițiile permisivității legii, la Universitatea Valahia din Târgoviște, unde Adrian Țuțuianu este unul dintre vicepreședinții Senatului universitar și unde fuseseră anunțați drept candidați în alegerile parlamentare, până în acel moment:

  • Rectorul Corneliu Sălișteanu
  • Președintele Senatului universitar, Claudia Gilia
  • Un vicepreședinte al Senatului universitar, Agnes Terezia Erich
  • Iar în Teleorman fusese inclusă pe liste o politiciană PSD din Alexandria, Ioana Panagoreț, care a condus facultatea operată de Valahia în acest oraș.

Posibilitatea ca rectorii și alți reprezentanți ai conducerii universităților să ocupe posturi de parlamentari, posibilitate existentă și pe vechea lege a educației, este valabilă în continuare, conform Legii învățământului superior promovate de ministra Ligia Deca și de președintele Klaus Iohannis. Și aceasta, în pofida opoziției manifestate de reprezentanți ai corpului academic, ai studenților și ai multor politicieni, care au argumentat că astfel se asigură politizarea mediului universitar, contrar intereselor universităților. 


1 comment
  1. ADRIAN TUTUIANU, un traseist ca multi altii si care nu stie decat sa- si pastreze functia actuala. Rusine ptr aceste personaje, este motivul pentru care ROMANIA a ajuns in acesta situatie. Sa nu creada ca nu vor plati. La un moment dat vor da socoteala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Daniel David: Ordinul ce obligă universitățile să verifice toate tezele de doctorat de după 1990 nu oferă „un câștig clar” / Tezele persoanelor cu funcții publice „ar trebui verificate cu prioritate”

Ordinul de ministru ca universitățile din România să verifice toate tezele de doctorat susținute după 1990 “nu are cum să ajute” și chiar poate afecta imaginea internațională a universităților de…
Vezi articolul
Programul Școala după școală

Copiii români din Germania vor putea participa din acest an școlar la cursuri gratuite de Limbă, cultură și civilizație românească / Germania se alătură Spaniei, Italiei, Belgiei, Portugaliei, Franței și Irlandei, țări care sunt deja în proiect

Copiii români din Germania vor putea participa la cursuri gratuite de Limbă, cultură și civilizație românească (LCCR), proiect implementat din 2007 de Ministerul Educației Naționale prin intermediul Institutului Limbii Române…
Vezi articolul

Sorin Cîmpeanu: Organizarea examenelor naționale și aprobarea curriculumului pentru clasa a IX-a, după ce vom avea planurile-cadru analizate, sunt problemele urgente. Elevii de clasa a IX-a e foarte puțin probabil să aibă manuale în toamnă

Pregătirea și organizarea examenelor naționale, precum și aprobarea curriculumului de clasa a IX-a, după ce vom avea planurile-cadru analizate și aprobate, sunt problemele urgente ale Educației, a declarat noul ministru,…
Vezi articolul