ANALIZĂ Obligația absolvenților de Medicină de a lucra în țară este folosită limitat și diferit în unele țări UE, precum Ungaria sau Grecia, dar e regulă în Rusia, Albania, Republica Moldova și Turcia între țările non-UE. Ca să stimuleze medicii să rămână, unele landuri din Germania, Croația, Cipru, Letonia sau Slovacia dau burse speciale

429 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Obligația absolvenților de Medicină de a lucra în țară după finalizarea studiilor, așa cum a propus săptămâna aceasta premierul Ilie Bolojan, se regăsește în mai multe țări membre UE, dar este preferată forma de aplicare punctuală, în funcție de bursa primită. Foarte puține sisteme apelează la forme extinse de aplicare a acestei condiționări. În rândul statelor membre, o analiză Edupedu.ro a identificat Ungaria drept țara cu cea mai puternică formă de condiționare pentru studenți, în timp ce alte țări, precum Germania, Croația, Cipru, Letonia sau Slovacia apelează la burse speciale care sunt acordate cu astfel de condiții, în cazul mediciniștilor.

Iar discuția declanșată în România de șeful guvernului a început să fie auzită, anul trecut, și în Austria, la nivel de principiu, dar și în Bulgaria, unde este preferată o formă larg acoperitoare a condiționării studiilor la medicină de o obligație ca absolvenții să se angajeze pentru o perioadă în sistemul bulgar, după finalizarea studiilor.

  • Edupedu.ro a identificat astfel de reguli sau proceduri, fie locale, fie naționale, sau cel puțin discuții pe astfel de teme în Austria, Bulgaria, Croația, Cipru, Germania, Grecia, Letonia, Slovacia, Slovenia, Ungaria
  • În monitorizarea Edupedu.ro, nu am identificat asemenea măsuri în Belgia, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Irlanda, Italia, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Polonia, Portugalia, Spania, Suedia 


În afara UE, obligativitatea este aplicată și impusă prin repartizare decisă la nivel de minister în țări precum Rusia, Republica Moldova, Turcia sau Albania.

Amintim că premierul Ilie Bolojan a pus problema unei astfel de condiționări la începutul săptămânii, când a invocat ideea ca studiile finanțate de la buget și rezidențiatul plătit de statul român să fie însoțite de o obligație ca absolventul să lucreze, apoi, 2-5 ani în sistemul medical din țară. Propunerea a găsit sprijin în rândul universităților de medicină – vezi aici și aici. Pe de altă parte, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a spus că în acest moment nu există niciun act normativ sau grup de lucru care să lucreze pe această temă.

Ce soluții generale, punctuale sau doar în fază de discuții există în țările membre UE

Potrivit monitorizării Edupedu.ro, următoarele țări aplică măsuri sau au în vedere programe care să determine cel puțin o parte dintre studenții la Medicină să lucreze în sistemul național de sănătate. În general, programele îi vizează pe studenții naționali, nu pe cei internaționali.

Cel mai adesea, astfel de situații se întâlnesc în țări din Europa Centrală și de Est. Iar în unele cazuri condiționarea se face prin burse accesibile voluntar, oferite ca soluție pentru a acoperi deficitul de medici la nivel local sau pentru anumite specializări.

Austria:

Bulgaria:

Până acum nu a existat o astfel de obligație, dar, la începutul anului 2025, guvernul bulgar a anunțat o nouă regulă ca studenții la universitățile publice de medicină să fie nevoiți să lucreze în Bulgaria pentru o perioadă de timp, după finalizarea studiilor. În iunie 2025, ministrul Educației a anunțat că la admitere vor fi introduse contracte de angajare viitoare cu instituții deja desemnate.

Croația:

Nu există o obligație generală sau parțială, dar există burse acordate de instituții publice care condiționează angajarea studenților în sistemul public, după absolvire

Cipru:

Nu există o obligație generală, dar există burse acordate de stat care sunt condiționate de angajarea ulterioară în sistemul public

Germania:

Nu există obligație generală, dar în anumite landuri există o așa numită „cotă de medici rurali” Landarztquote, o cale alternativă de acces pentru elevi cu note medii în liceu, care doresc să urmeze medicina deși nu au pregătirea solicitată și care, pentru aceasta, se angajează să devină medici în zone rurale, pentru o perioadă de timp după finalizarea studiilor.

Grecia:

Nu există o regulă pentru cei care finalizează rezidențiatul, dar la absolvirea celor 5 ani de facultate, înainte să înceapă rezidențiatul, există o obligație ca toți absolvenții să petreacă un an într-o unitate medicală din rural.

Letonia:

Nu există o obligație generală, dar pentru studenții unor universități există obligația ca, după finalizarea rezidențiatului, dacă acesta e finanțat de stat, să lucreze o perioadă de trei ani la o unitate medicală din Letonia

Slovacia:

Nu există o regulă generală, dar sunt aplicate mai multe programe de susținere financiară acordată de stat studenților cu condiția ca, la finalizarea studiilor, absolvenții să lucreze în sistemul slovac (între altele, prin acest program)

Slovenia:

Nu există o obligație generală privind angajarea absolvenților în sistemul sloven de sănătate, dar există burse care sunt condiționate de angajarea în sistem, burse acordate pentru specializări foarte căutate;

Ungaria:

Nu există o regulă aplicabilă tuturor studenților. Dar, cu excepția celor care urmează studii religioase, studenții din orice domeniu care primesc bursă de stat au obligația să lucreze în Ungaria pentru aceeași perioadă de timp pentru care au primit bursa, într-un interval de timp de 20 de ani după obținerea diplomei, sau să achite înapoi valoarea bursei primite, potrivit datelor furnizate de platforma Eurydice.

Ce se întâmplă în alte sisteme non-UE

Republica Moldova:

O astfel de obligație ca medicii și farmaciștii să lucreze într-o instituție din țaă, pentru o perioadă de câțiva ani după absolvire, pe bază de repartizare, există în Republica Moldova ca măsură de acoperire a deficitului de medici. Perioada de obligativitate a fost extinsă în 2024 de la 3 la 5 ani.

Rusia:

În 2025, președintele Vladimir Putin a semnat o nouă lege care cere ca studenții al căror rezidențiat este acoperit de stat să fie obligați să lucreze, pe bază de repartizare, in spitalele și clinicile publice pentru o perioadă de 3 ani după finalizarea studiilor, ca măsură de combatere a deficitului de personal medical, potrivit Moscow Times

Albania:

Aceasta este altă țară care, în 2024, a aprobat o nouă lege care obligă studenții la Medicină să lucreze timp de 3 ani în țară, după finalizarea studiilor, altfel fiind nevoiți să plătească în totalitate costul studiilor.

Turcia:

Și în Turcia există o obligativitate, potrivit căreia, la finalizarea studiilor, absolvenții trebuie să lucreze, prin repartizare făcută de Ministerul Sănătății, în unități din țară, timp de 1-2 ani.

Foto: © 126602856 | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorul anonim: Anul acesta îmi termin doctoratul în filologie. Voi fi un profesor doctor care va sta acasă. Pentru că așa doriți dumneavoastră, domnule ministru. Pentru că așa a decis guvernul, să înceapă cu noi, oamenii care iubesc copiii. Nu politicienii sunt în stare să vă salveze copiii!

Sunt profesor. De 12 ani slujesc sistemul de învățământ. În realitate, sunt profesor de când mă știu, așa cum mulți colegi de-ai mei încearcă să fie. Nu am luptat să…
Vezi articolul

De ce își doresc rectorii să fie veșnici. Sociologul Marian Preda, rectorul Universității din București: Poți să mărești mai mult decât trebuie salariile, să angajezi oameni care îți sunt loiali / Nu este moral ca o universitate să aibă aceeași persoană la conducere timp de 17 sau de 22 de ani, așa cum se va întâmpla dacă legea e votată în varianta actuală

„Dacă vrei într-un fel sau altul să influențezi pe votanți, poți să mărești mai mult decât trebuie salariile. Poți să angajezi timp de 4 ani oameni care îți sunt loiali…
Vezi articolul

Corectarea digitalizată a lucrărilor de la examenele naționale din Franța. Profesorii corectează pe calculatoare personale și nu sunt toți formați pentru acest tip de corectare nici în 2022 după 6 ani de folosire / Ce fac cadrele didactice în aplicația specială de evaluare – VIDEO

Corectarea digitalizată a lucrărilor de la examenele naționale este o realitate în alte state europene, așa cum se desfășoară efectiv sesiunile de Bacalaureat din Franța. Pentru a analiza un proces…
Vezi articolul