Rezultatele de la Evaluarea Națională 2026 schimbă ierarhia de admitere la liceu. În București, se înregistrează una dintre cele mai mari schimbări din ultimii ani în distribuția mediilor de la Evaluarea Națională. Înainte de contestații, numărul mediilor între 9 și 10 a scăzut cu 1.050 față de 2025, echivalentul a peste 40 de clase de elevi. În aceste condiții, un candidat cu media 9,60 are cu aproximativ 600 de concurenți mai puțini în ierarhie.
- Ministerul Educației a publicat rezultatele inițiale de la Evaluarea Națională 2026.
- Amintim că au fost cele mai grele subiecte de la Matematică din ultimii 14 ani au produs cel mai mic număr de note de 10, doar 102, de 10 ori mai puține față de anul trecut, la rezultatele inițiale Evaluarea Națională 2026, a semnalat Edupedu.ro
Pentru candidații care vor completa fișele de admitere, această redistribuire a mediilor înseamnă că aceeași medie obținută în 2026 oferă, în general, o poziție mai bună în ierarhia de admitere decât în 2025.
Admiterea va fi influențată și de reducerea ofertei de școlarizare, după ce Inspectoratul Școlar al Municipiului București a propus cu 46 de clase de a IX-a mai puține pentru anul școlar 2026-2027.
Pe scurt, factorii care influențează admiterea la liceu în 2026 vor fi:
- Distribuția mediilor la Evaluarea Națională: câți elevi au obținut medii apropiate de a ta și unde te situezi în ierarhie.
- Numărul de candidați: în 2026 sunt cu aproape 1.900 de elevi mai puțini decât anul trecut în București.
- Numărul de locuri/clase disponibile: în București sunt propuse cu 46 de clase de a IX-a mai puține decât în 2025.
- Repartizarea locurilor pe filiere și specializări: unele licee sau profiluri pot avea mai puține locuri decât altele.
- Opțiunile completate în fișa de admitere: ordinea opțiunilor este decisivă în repartizarea computerizată.
- Rezultatele finale după contestații: acestea stabilesc ierarhia definitivă folosită la admitere.
Exemplu pentru media 9.50
Un elev cu media 9,50 la Evaluarea Națională 2026 ar putea avea șanse la un liceu la care, în 2025, ultima medie de admitere a fost în jur de 9,60. Explicația este că ierarhia este semnificativ mai puțin aglomerată: la pragul de 9,50 sunt cu 666 de elevi mai puțini în față decât anul trecut.
Exemplu pentru media 8.00
Diferențele sunt și mai mari în zona mediilor de 8. Ultima poziție din ierarhie pentru media 8 este locul 8.116 în 2026, față de 9.652 în 2025, o diferență de 1.536 de locuri. În aceste condiții, un elev cu media 8 în 2026 ar putea avea șanse la unele licee la care, anul trecut, au fost admiși elevi cu medii de aproximativ 8,30-8,40, dacă tendința se va păstra și după contestații și în funcție de opțiunile exprimate la admitere.
Cu peste 1.000 mai puține medii între 9 și 10
În București au obținut medii între 9 și 10 un număr de 3.926 elevi, față de 4.976 în 2025, adică cu 1.050 mai puțini, ceea ce va modifica semnificativ pozițiile candidaților în ierarhia folosită la admiterea la liceu.
A crescut numărul mediilor sub 5
După scăderea puternică din 2025, când doar 1.037 elevi au avut media sub 5, în 2026 numărul acestora urcă la 1.207, adică cu 170 mai mulți.
Totuși, rezultatul rămâne mai bun decât în 2023 și 2024, când peste 1.700, respectiv aproape 2.000 de elevi obținuseră medii sub 5.
Ce înseamnă pentru admiterea la liceu
Datele privind ultima poziție ocupată în ierarhia mediilor din București arată că, pentru aceeași medie, concurența este mai redusă decât anul trecut.
La media 9,60, ultima poziție din ierarhie este:
- 2025: locul 1.358
- 2026: locul 782
Asta înseamnă că un elev cu 9,60 are 576 de concurenți mai puțini în față față de anul trecut.
Și pentru alte praguri diferențele sunt consistente:
| Media | Ultima poziție 2025, ierarhie evaluare | Ultima poziție 2026 ierarhie evaluare | Diferență |
| 9,80 | 448 | 168 | -280 |
| 9,60 | 1.358 | 782 | -576 |
| 9,50 | 1.900 | 1.234 | -666 |
| 9,00 | 4.976 | 3.926 | -1.050 |
| 8,50 | 7.593 | 6.274 | -1.319 |
| 8,00 | 9.652 | 8.116 | -1.536 |
| 7,00 | 12.784 | 10.788 | -1.996 |
| 6,00 | 14.940 | 12.854 | -2.086 |
| 5,00 | 16.270 | 14.215 | -2.055 |
Aceste diferențe nu înseamnă automat că toate mediile de admitere vor scădea, deoarece acestea depind și de opțiunile elevilor și de numărul locurilor disponibile. Totuși, ele indică faptul că, pentru aceeași medie, există mai puțini candidați aflați înainte în clasament.
Media și ultima poziție corespunzătoare în ierarhia de Evaluare Națională
| Media | 2021 | 2022 | 2023 | 2024 | 2025 | 2026 |
| 10 | 8 | 21 | 94 | 28 | 29 | 3 |
| 9,80 | 292 | 538 | 707 | 471 | 448 | 168 |
| 9,60 | 970 | 1.568 | 1.601 | 1.275 | 1.358 | 782 |
| 9,50 | 1.352 | 2.086 | 2.046 | 1.732 | 1.900 | 1234 |
| 9,00 | 3.269 | 4.834 | 4.613 | 4.026 | 4.976 | 3926 |
| 8,50 | 4.807 | 7.086 | 6.916 | 6.098 | 7.593 | 6274 |
| 8,00 | 6.079 | 8.765 | 8.694 | 7.875 | 9.652 | 8116 |
| 7,00 | 8.212 | 11.487 | 11.120 | 10.695 | 12.784 | 10788 |
| 6,00 | 9.855 | 13.595 | 12.876 | 12.950 | 14.940 | 12854 |
| 5,00 | 11.085 | 14.801 | 14.355 | 14.624 | 16.270 | 14215 |
Numărul candidaților a scăzut cu aproape 2.000
În București au fost înscriși la Evaluarea Națională 15.643 de elevi, față de 17.527 în 2025, adică cu 1.884 mai puțini.
- 2025, cu medie: 17.307 elevi
- 2026, cu medi: 15.422 elevi
Diferența este de 1.885 de elevi.
Scăderea numărului de candidați explică o parte din diminuarea numărului mediilor mari, însă reducerea este mai accentuată în intervalul 9-10, ceea ce sugerează și o distribuție diferită a rezultatelor față de anul precedent.
Rezultatele elevilor din București la Evaluarea Națională 2026, numărul de candidați și ce medii au obținut
| Medii și numărul elevilor | 2021 | 2022 | 2023 | 2024 | 2025 | 2026 |
| Candidați înscriși | 12006 | 15629 | 16.340 | 16.760 | 17.527 | 15.643 |
| Candidați cu medii | 11.801 | 15.428 | 16.154 | 16.566 | 17.307 | 15.422 |
| Medii între 1 și 4,99 | 1.444 | 1.292 | 1.799 | 1.942 | 1.037 | 1.207 |
| Medii între 5 și 6,99 | 3.036 | 3.775 | 3.235 | 3.929 | 3.486 | 3427 |
| Medii între 7 și 8,99 | 4.730 | 6.374 | 6.507 | 6.669 | 7.808 | 6862 |
| Medii între 9 și 10 | 2.591 | 3.987 | 4.613 | 4.026 | 4.976 | 3926 |
Mai puține clase de liceu în București din toamnă
Rezultatele din acest an vin și în contextul unei scăderi a numărului de clase de a IX-a propuse pentru anul școlar 2026-2027 în București.
Numărul claselor de liceu de stat scade de la 737 în anul școlar 2025-2026 la 691 în 2026-2027, adică cu 46 de clase, potrivit unui răspuns transmis de Inspectoratul Școlar al Municipiului București către Edupedu.ro.
Reducerile sunt repartizate astfel:
- filiera teoretică: 378 → 369 clase (-9);
- filiera vocațională: 65 → 64 clase (-1);
- filiera tehnologică: 252 → 238 clase (-14);
- în schimb, apar 20 de clase de liceu dual, ca urmare a reorganizării învățământului profesional.
Inspectoratul explică faptul că, potrivit Ordinului ministrului Educației nr. 6696/2025, din anul școlar 2026-2027 nu mai sunt propuse locuri pentru învățământul profesional, inclusiv profesional dual, acestea fiind înlocuite de liceul tehnologic, inclusiv în sistem dual.
În același timp, ISMB precizează că proiectul planului de școlarizare a fost construit astfel încât întreaga generație de absolvenți ai clasei a VIII-a să poată fi cuprinsă în învățământul liceal, inclusiv în sistem dual.
În anul școlar 2025-2026, în București sunt înscriși în clasa a VIII-a 16.230 de elevi, dintre care 1.180 în învățământul particular.
Ce înseamnă concret pentru elevi?
Pe de o parte, sunt mai puțini elevi cu medii foarte mari, ceea ce îi avantajează pe candidați în ierarhie. Pe de altă parte, sunt și mai puține clase de liceu, deci oferta de locuri este mai mică.
Cele două scăderi nu sunt însă de aceeași amploare.
- numărul elevilor cu medii a scăzut cu 1.885 (17.307 → 15.422), adică -10,9%;
- numărul claselor de liceu a scăzut cu 46 (737 → 691), adică -6,2%.
Reducerea cu 46 a numărului de clase de a IX-a nu anulează avantajul creat de distribuția mediilor din acest an.
Deși oferta de școlarizare este mai mică decât în 2025 și generația care intră la liceu este considerabil mai redusă, numărul elevilor cu medii foarte mari a scăzut și mai mult, astfel că pentru multe specializări, concurența la aceeași medie ar putea fi mai redusă decât anul trecut, chiar dacă există mai puține clase.
În 2026, admiterea la liceu în București va fi influențată de trei tendințe care acționează în sensuri diferite: sunt mai puțini candidați și semnificativ mai puține medii foarte mari, ceea ce reduce concurența în ierarhie, dar există și o ofertă mai mică de clase de a IX-a.
Cum scăderea numărului de candidați este mai accentuată decât reducerea numărului de clase, iar distribuția mediilor este mai puțin concentrată în zona notelor peste 9, pentru aceeași medie șansele de admitere la multe licee pot fi mai bune decât în 2025.
Evoluția mediilor de admitere la fiecare liceu va depinde însă și de opțiunile elevilor, de repartizarea locurilor pe filiere și de rezultatele finale după contestații.
Foto: © Udra11 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.