Cele mai grele subiecte de la Matematică din ultimii 14 ani au produs cel mai mic număr de note de 10, doar 102, de 10 ori mai puține față de anul trecut – rezultate inițiale Evaluarea Națională 2026

0 vizualizări
Foto: Unsplash.com
Subiectele la Matematică de la Evaluarea Națională 2026, considerate de profesori și de elevi cele mai dificile din ultimii ani, se regăsesc și în statisticile publicate de Ministerul Educației cu rezultatele inițiale. Doar 102 elevi au obținut nota 10 la proba de Matematică, cel mai mic număr din ultimii 14 ani, la fel și numărul de note din intervalul imediat următor – 9,99-9,50 – potrivit datelor oficiale analizate de Edupedu.ro.

Rezultatele confirmă impresia creată imediat după examen, când numeroși profesori au apreciat că Subiectul al III-lea, în special problemele 4b, 5b și 6b, a ridicat semnificativ nivelul de dificultate. Problema 4b, de geometrie, a devenit una dintre cele mai discutate din ultimii ani, generând zeci de rezolvări alternative propuse de profesori și pasionați de matematică din întreaga țară.

Din cei 143.382 de elevi ale căror lucrări la Matematică au fost evaluate, 106.505 au obținut note de cel puțin 5, ceea ce înseamnă un procent de 74,3%.

Acesta este unul dintre cele mai scăzute procente din ultimii ani:

2019 – 54,4%
2020 – 47,9% (anul pandemiei)
2021 – 40%
2022 – 33,3%
2023 – 37,9%
2024 – 47,7%
2025 – 36%
2026 – 25,7% dintre elevi au luat note sub 5.

Atenție, în clasa a VIII-a la Evaluarea Națională elevii nu promovează, ei merg mai departe la liceu, de aceea nu există rată de promovare, ci doar pragul de 5 stabilit artificial pentru a avea un reper. Inclusiv elevii care nu participă la Evaluarea Națională pot merge mai departe la liceu.

Sesiunea din 2026 este mai slabă decât cea din 2025, când 76,3% dintre elevi obținuseră cel puțin nota 5, și mult sub nivelul din 2024, când procentul ajunsese la 86,8%.

Și mai spectaculoasă este însă prăbușirea numărului de note maxime. În ultimii 14 ani, evoluția notelor de 10 la Matematică a fost următoarea, conform datelor de la MEC:

2013 – 11.092
2014 – 4.360
2015 – 5.873
2016 – 2.600
2017 – 4.604
2018 – 1.953
2019 – 2.600
2020 – 3.335
2021 – 1.505
2022 – 3.038
2023 – 3.188
2024 – 1.133
2025 – 976
2026 – 102

Practic, în acest an au fost acordate de aproape zece ori mai puține note de 10 decât în 2025 și de peste unsprezece ori mai puține decât în 2024. Față de 2013, când peste 11.000 de elevi obțineau nota maximă la Matematică, diferența este uriașă.

Este de remarcat că dacă în anii precedenți numărul elevilor cu note de peste 9,50 rămânea consistent chiar și atunci când scădeau notele de 10, în 2026 se observă o comprimare a întregii zone de excelență. Atât notele de 10, cât și cele din intervalul 9,50-9,99 au ajuns la cel mai redus nivel din ultimii 14 ani, în traducere asta înseamnă că dificultatea examenului nu a afectat doar obținerea punctajului maxim, ci și posibilitatea elevilor foarte bine pregătiți de a se apropia de nota 10.

Datele confirmă ceea ce profesorii au observat încă din ziua examenului. Deși primele două subiecte au rămas construite pe tiparele clasice, cu exerciții familiare elevilor, Subiectul al III-lea a ridicat considerabil nivelul de dificultate.

În analiza publicată de Edupedu.ro imediat după examen, profesorii apreciau că punctele de diferențiere au fost exercițiile 4b, 5b și 6b, iar problema 4b a fost descrisă drept una dintre cele mai elegante probleme de geometrie propuse în ultimii ani la Evaluarea Națională. După publicarea baremului oficial, profesorii au început să publice pe rețelele sociale și pe platformele educaționale numeroase rezolvări alternative, folosind metode geometrice diferite, coordonate, proprietăți ale cercului sau demonstrații algebrice, toate conducând la aceeași concluzie.

Articol în curs de actualizare


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *