Peste 3.700 de profesori din România și Republica Moldova s-au înscris la cea de-a V-a ediție a conferinței internaționale Festivalul Digital Predau Viitor, organizat de Asociația Techsoup la începutul lunii septembrie, în pregătirea noului an școlar. Pe lângă subiectele consacrate ale festivalului, precum educația informatică, literația AI, cetățenia digitală, gândirea critică și creativă, organizatorii au dedicat o zi întreagă educației pentru adolescenți. Când elevii folosesc aplicații AI generaliste pentru teme, obținem o iluzie a performanței, este una dintre concluziile extrase de organizatori.
„Vorbind cu profesori care îi descriau pe adolescenții cu care lucrau «frustrați, neascultători, dezinteresați, plictisiți», ni s-a părut că este un soi de abandon total al faptului că educația ar mai putea fi interesantă pentru ei sau că adolescenții ar putea fi niște parteneri în clasă la această vârstă. De asemenea, a fost și o reacție la multe lucruri care s-au întâmplat anul trecut cu adolescenții în sistemul educațional românesc, dar și în alte sisteme educaționale, referitor la creșterea violenței și a conversațiilor despre violență în școli, dar și la conversațiile despre interzicerea social media la această vârstă”, spune Elena Coman, director de dezvoltare la Asociația Techsoup.

Printre vorbitorii din festival s-au numărat filosofi, artiști, pedagogi și cercetători de la universități și organizații din Berlin, Haga, Hong Kong, Strasbourg, Cambridge, Cluj-Napoca și București. Elena Coman și Adela Beca, director de programe educaționale la Asociația Techsoup au extras ideile pe care le poate lua orice profesor în practica de la clasă, din această ediție a Festivalului Digital Predau Viitor.

1.Tehnologia AI nu este neutră, ci are în spate interese comerciale și generează consecințe climatice despre care ar trebui să fim conștienți. Am putea să ne creăm un sistem de semafor cu privire la situațiile în care folosim sau nu AI-ul.
Există anumite lucruri pentru care avem verde – care pot fi făcute și cu AI-ul, pentru că ne ușurează munca și nu ne afectează abilitățile esențiale. Sunt alte lucruri la care avem galben – trebuie să ne gândim dacă le automatizăm sau le facem noi. Și sunt lucruri unde clar este roșu și ar trebui să spunem stop – aici ne referim nu doar la introducerea datelor personale, de exemplu, ci la lucruri care țin fundamental de creativitate, de capacitatea noastră de a gândi și a rezolva probleme. – din prezentarea „Cine decide ce și câtă tehnologie folosim? Un îndemn la acțiune colectivă”, de Marek Tuszynski, co-fondator și director executiv, Tactical Tech.

2. Interzicerea totală a social media la adolescenți nu este o soluție. Este nevoie să-i aducem pe tineri în conversație. Presiunea ar trebui pusă pe companii, pentru a modifica design-ul care creează dependență, nu pe copii și părinți.
Vorbim despre interzicerea social media către adolescenți și despre a le lua acestora un drept fundamental – de a participa în societate, de a-și exprima părerile, de a urmări ce se întâmplă în jurul lor, de a comunica cu alți tineri, când de fapt ar trebui să vorbim despre design-ul adictiv al rețelelor sociale, care este similar cu cel al păcănelelor. Ar trebui să punem presiune la nivelul acestor companii să modifice acest design. – din prezentarea „Dincolo de protecție: ce înseamnă, de fapt, drepturile digitale și agency-ul pentru tineri?”, de Janice Richardson, autoare, cercetătoare și expert la Consiliul Europei, a ținut prezentarea.

3. Gândirea critică nu este o competență transversală care există pur și simplu, în lipsa unor cunoștințe într-un anumit domeniu. Ea se bazează și se construiește pe cunoștințe solide în acel domeniu, pe care apoi le conectezi cu alte lucruri.
Cercetările în domeniu, încă la început, nu dovedesc științific că gândirea critică ar fi transferabilă. Dacă cineva este expert într-un anumit domeniu nu înseamnă că este expert în absolut orice, cum sunt unii specialiștii renumiți din zona tech, care se consideră experți și în politică sau educație. De asemenea, în gândirea critică este foarte importantă și atitudinea pe care o ai atunci când înveți: dacă ești răbdător, atent, perseverent, dacă ai claritate în ceea ce faci, curiozitate și dorință de a învăța. Nu este suficient să fii o persoană logică, care aplică procesele cognitive. Atitudinea față de învățare este unul dintre cei mai importanți predictori pentru a-ți dezvolta gândirea critică. – din prezentarea „Cum facem gândire critică la clasă? Mituri, dovezi științifice și strategii didactice”, de Magdalena Balica, Head of Education Development Research, International Baccalaureate (IB), Haga.

4. Când elevii folosesc aplicații AI generaliste la teme, precum ChatGPT, Claude sau Gemini, avem o iluzie a performanței. Dacă elevii nu au o înțelegere clară a felului în care funcționează instrumentele AI, iar profesorii dau teme de tipul „scrie un eseu despre Ștefan cel Mare”, inițial putem vedea o anumită performanță: eseuri și teme mai bune. Însă, la evaluarea propriu-zisă prin teste și examene, elevii au un nivel scăzut de cunoștințe reale.
Copiii trebuie să înțeleagă foarte bine la ce sunt și la ce nu sunt buni, iar temele pe care le primesc la clasă trebuie să fie în concordanță cu aceste lucruri. În contextul în care elevii folosesc Ai-ul la teme, contează din ce în ce mai mult ce se întâmplă în clasă și este foarte important ca aceștia să aibă strategii metacognitive – să știe ce și cum învață. Obiceiurile pe care le deprind vis-a-vis de asistenții AI în școala primară și în gimnaziu le vor duce mai departe la liceu, universitate și în carieră. Feedback-ul primit de la AI sună bine, însă nu rămâne la fel de mult cu elevul, ca atunci când vine de la un profesor. – din prezentarea „Ce știm despre utilizarea sistemelor AI la clasă?”, de Dragan Gašević, chair professor of Learning Analytics and Artificial Intelligence, Faculty of Education and School of Computing and Data Science, The University of Hong Kong.
5. Felul în care adolescenții își definesc identitatea este important inclusiv pentru parcursul lor educațional. Identitatea se formează și în interacțiune cu ce spun ceilalți despre ei, cu identitatea părinților sau a școlii în care învață.
Fraze precum „acesta este liceul de copii slabi” sau alte moduri de a descrește așteptările de la copii au impact major asupra lor. Așteptările adulților din jurul adolescenților sunt extrem de importante pentru felul în care cresc. De asemenea, adolescenții trebuie să aibă așteptări realiste despre ei înșiși, să fie capabili să evalueze singuri ce știu, cum știu să învețe, ce știu să învețe. Învățarea presupune disconfort, iar creierul învață cu o anumită doză de disconfort. În sistemul românesc, presiunea nu vine din faptul că profesorul sau părintele îi spune copilului „poți mai mult, aștept mai mult de la tine”. Vine din întrebări precum: „Dar Gigel cât a luat?”. Presiunea comparației permanente cu alți oameni care au contexte diferite creează o presiune nesănătoasă.
Un sistem AI poate influența un adolescent în funcție de promptul pe care i-l dă. Dacă un adolescent întreabă un sistem AI la ce este bun și ce meserie ar trebui să-și aleagă, aceste răspunsuri pot influența felul în care acel copil se vede și ce identitate își formează. Iar mai târziu, poate ajunge să-i ceară să-i spună cum ar trebui să se simtă și cine ar trebui să fie. – din sesiunea „Cine suntem într-o lume în schimbare: identitatea ca resursă pentru educație în secolul 21?”, de Daria Dodan, doctorandă Psihologie, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca.
6. Managementul clasei nu este doar un ansamblu de rutine sau decizii strategice, ci se referă și la relația pe care profesorii o construiesc cu elevii lor. Dacă aceștia construiesc o relație sănătoasă vor avea un spațiu de învățare organizat, sigur și inclusiv.
Adolescenții sunt în punctul în care își doresc autonomie, dar de fapt au nevoie de structură, iar profesorul vine cu partea de structură. Aceștia sunt sensibili în această perioadă la statutul social și la reacția colegilor, se validează prin părerile prietenilor. De asemenea, reacționează puternic la lipsa de relevanță. Dacă la clasă se predă ceva care este departe de realitatea lor, își vor manifesta vocal dezinteresul.
Niciun adolescent nu se trezește dimineața cu ideea: „astăzi o să merg la școală și o să-i fac viața grea profesoarei de franceză”. Adolescenții reacționează în moduri care uneori nu au legătură cu omul din fața lor, ci cu aerisirea clasei, cu interacțiunile pe care le-au avut între ei în pauză, cu faptul că sunt înfometați la sfârșitul zilei sau că sunt nevoiți să lucreze dimineața, dar și cu inechitatea pe care o simt în societate în jurul lor. – din prezentarea „Cum facem managementul clasei în lucrul cu adolescenții: de la control la colaborare”, de Cristiana Oșan, trainer și expert internațional, British Council.
7. Copilul vine la școală cu tot corpul, nu doar cu creierul. Nu putem controla emoțiile unui copil, însă putem să ne extindem înțelegerea când încercăm să găsim explicații pentru anumite comportamente sau performanțe ale copiilor.
Explicațiile pe care profesorii și le dau ar trebui să țină cont de un context mai larg decât performanța academică sau cognitivă a unui anumit copil. – din prezentarea „Emoțiile la școală: De ce sunt importante și ce pot face profesorii?”, de Andrei Miu, profesor universitar la Departamentul de Psihologie, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
8. Copiii au o creativitate nemărginită – dacă le dai să deseneze pe o foaie care este așezată pe covor, ei vor ieși din foaie și vor desena pe covor. Dacă ai controla totul, ai zice „nu ieși din foaie, că astea sunt regulile școlii”. Dar dacă îi dai copilului libertate, îl încurajezi să știe să-și facă vocea auzită.
Adolescenții sunt tineri adulți în devenire. Trebuie să începem să-i vedem din ce în ce mai mult ca pe niște parteneri, nu ca pe niște ființe care trebuie să fie controlate. Revoltele pe care le vedem la adolescenți ar trebui să fie un simptom al faptului că e ceva în neregulă la ecosistemul din jurul lor. Profesorii ar trebui să iasă în stradă și pentru curriculum,pentru că acum școala pare a fi un spațiu nenegociabil. – din prezentarea „Ce mai înseamnă să fii artist în 2026 și ce ar putea face școala ca să susțină creativitatea? Ce înseamnă pentru adolescenți arta ca formă de protest?”, de Dan Perjovschi, artist, ilustrator, scriitor și jurnalist, și Lia Perjovschi, artistă vizuală și autoare de performance-uri și instalatii.

Festivalul Digital Predau Viitor este conferința profesională internațională despre pedagogie pentru gândire critică și gândire creativă, cetățenie digitală, literație în AI și programare pentru toți profesorii, creată și organizată anual de Asociația Techsoup. Evenimentul este gratuit pentru toți participanții și se desfășoară exclusiv online. La cele 5 ediții s-au alăturat peste 19.700 de profesori, directori și contributori în educație.
La Asociația Techsoup, creștem oameni curioși, cu discernământ și putere civică față de tehnologiile digitale. Pornim de la întrebări despre intersecția dintre tehnologie, educație și viață civică și răspundem cu programe pentru elevi și profesori, școli și organizații din societatea civilă.
Contribuim la o societate în care tehnologia slujește oamenii și comunitățile, și nu invers. De peste 15 ani, lucrăm cu 5.500+ organizații nonprofit și 20.000+ de profesori și învățători din învățământul public obligatoriu.
Mai multe despre misiunea organizației și programele Asociației Techsoup pe www.asociatiatechsoup.ro.