Angajații Institutului Geologic al României și ai Muzeului de Geologie acuză că nu și-au primit salariile de aproape 5 luni – VIDEO. Directoarea Anca Isac: Nu avem un fond din care să ne susținem până când ni se plătesc proiectele

82 de vizualizări
Foto: Geology.ro
Institutul Geologic al României (IGR), care marchează 120 de ani de existență, se confruntă cu o criză financiară severă. Angajații Muzeului Geologic Național și cercetătorii institutului nu și-au mai primit salariile din octombrie 2025, iar o parte dintre ei au demisionat sau și-au suspendat contractele. Conducerea institutului vorbește despre subfinanțare abruptă și întârzieri la plata proiectelor, în timp ce Autoritatea Națională pentru Cercetare susține că nu înregistrează restanțe față de IGR și că salariile trebuie stabilite în funcție de proiectele câștigate.

Potrivit unui reportaj difuzat de TVR Cultural, angajații continuă să vină la serviciu, deși de aproape cinci luni nu și-au mai primit drepturile salariale.

Ramona Bălășcuță, director interimar al Muzeului Geologic Național, a declarat că personalul muzeului și al institutului a primit doar 1.500 de lei, sumă aferentă lunii octombrie.

„Colegii mei și colegii din Institutul Geologic și din Muzeul Geologic Național au primit 1.500 lei, salariul aferent lunii octombrie. (…) Angajații Muzeului Geologic Național au un nivel ridicat de profesionalism și dăruire. Continuăm să ținem ușa deschisă și asta vom face în momentul de față. Avem suspendate două contracte de muncă și o demisie strict pe muzeu”, a spus aceasta.

  • Muzeul de Geologie, coordonat de Institutul Geologic al României, are peste 80.000 de exponate și colecții mineralogice relevante pentru cercetare, educație și economie. Institutul gestionează fondul național de date geologice și este singura instituție acreditată să realizeze hărțile resurselor minerale strategice ale României – aur, argint, petrol, gaze, minerale radioactive și minerale critice și rare.

De asemenea, institutul administrează sistemul de teledetecție și transmite date privind perturbările geomagnetice către armată, autorități naționale și centre internaționale, activitate desfășurată continuu din 1943, 24 de ore din 24.

Conducerea invocă subfinanțarea și întârzierile la proiecte

Anca-Margareta Isac, director al Institutului Geologic al României, a declarat că principala cauză a situației este subfinanțarea și lipsa unui fond tampon care să permită plata salariilor până la decontarea proiectelor.

„Noi facem eforturi ca să eliminăm aceste restanțe prin alte tipuri de venituri, deci ne focusăm ca, pe lângă veniturile pe care le primim din partea Guvernului României, să descoperim soluții și alternative. (…) Noi deocamdată ne ridicăm la aproximativ până în 8% din bugetul total, ceea ce e destul de puțin. Principalul motiv a fost subfinanțarea, pe care noi o înțelegem, că sunt conjuncturi în care nu sunt bani, dar a fost mult prea abruptă. Noi trebuie să avem un fond din care să putem să susținem aceste salarii până când ni se plătesc proiectele”, a afirmat Isac.

Reprezentanții institutului solicită ca salarizarea cercetătorilor și muzeografilor să fie asigurată de la bugetul de stat, susținând că finanțarea prin proiecte competitive, din care sunt plătite și salariile, întârzie cu anii, ceea ce duce la plecarea specialiștilor.

Autoritatea pentru Cercetare susține că nu are restanțe față de institut

Autoritatea Națională pentru Cercetare a transmis că a efectuat integral plățile aferente programelor finanțate din bugetul alocat anul trecut pentru competițiile de proiecte și că, în raport cu Institutul Geologic al României, nu înregistrează restanțe, potrivit aceluiași reportaj TVR.

Potrivit instituției, managementul IGR trebuie să își stabilească salariile în funcție de proiectele câștigate. De asemenea, autoritatea subliniază că institutelor naționale de cercetare-dezvoltare nu li se aplică prevederile Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Avertismente anterioare: oprirea transferului de date geomagnetice și închiderea muzeului

Problemele financiare ale institutului au fost semnalate și în iunie 2025. Atunci, Anca Isac declara la TVR Info că angajații nu își primiseră salariile de trei luni și că instituția va notifica ministrul de resort cu privire la intenția de a opri, de la 1 iulie, transferul datelor de câmp geomagnetic către centrele internaționale, activitate realizată neîntrerupt din 1943.

Tot atunci, conducerea anunța posibilitatea închiderii Muzeului Geologic Național din lipsa fondurilor pentru utilități și salarii.

  • Institutul Geologic al României avea, potrivit ultimului raport public disponibil (2023), venituri de aproximativ 16,9 milioane de lei și cheltuieli de circa 18,3 milioane de lei, înregistrând o pierdere brută de 1,36 milioane de lei.

În prezent, la aproape opt luni de la primele avertismente publice, situația financiară a institutului s-a agravat, iar angajații continuă să lucreze fără a-și primi integral salariile.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Învățământul online în facultăți, criticat de reprezentanții profesorilor și ai Guvernului, care susțin că studenții condiționează trecerea în online ca să nu abandoneze cursurile pentru că lucrează. Hadăr: Un student livra pizza în timpul examenului cu mine la rezistența materialelor

Anton Hadăr, profesor universitar la Politehnică și lider al singurului sindicat ce reprezintă mediul universitar, Alma Mater, spune că studenții, în special cei de la master, preferă să facă ore…
Vezi articolul

Adoptarea planurilor-cadru pentru liceu, amânată din nou de Ligia Deca, intrată în campanie electorală / Acestea vor restrânge trunchiul comun, spune ministrul Educației: Elevii își vor putea alege în clasele a XI-a și a XII-a discipline care îi pasionează

Viitoarele planuri-cadru pentru liceu vor restrânge trunchiul comun, adică numărul materiilor obligatorii pentru toți elevii, a spus Ligia Deca într-un interviu pentru Stiripesurse.ro. Astfel, elevii ar urma să își aleagă…
Vezi articolul

INTERVIU Sebastian Motzca, olimpic la sanie și medaliat la europenele de juniori în 2020, elev de liceu: Pentru mine, școala online a fost un avantaj / Practic un sport pentru care în România nu mai există o pârtie specială, din păcate

„Din punctul meu de vedere, cel mai important factor în practicarea unui sport de performanță îl reprezintă susținerea necesară pentru a putea concura la un nivel cât mai ridicat, urmată…
Vezi articolul

Șefă de promoție a Facultății de Drept a Universității Sorbona, Anca Maria Nechita din Medgidia: Studenții din Franța nu se concentrează pe memoratul articolelor din codurile civil și penal, pe care le pot accesa la un click distanță, ci pe aprofundarea cazurilor, a informației și pe reflectare și gândire proprie asupra spețelor

Anca Maria Nechita este absolventă a Liceului Teoretic ”Nicolae Bălcescu” din Medgidia, a absolvit Bacalaureatul în 2020 cu nota 10 și a ajuns șefă de promoție la Facultatea de Drept…
Vezi articolul

Institutele de cercetare care vor fi comasate vor fi stabilite pe baza unor “criterii orientative”, în două luni de la intrarea în vigoare a noii Legi privind măsuri fiscal-bugetare / Fuziunile trebuie să se încheie cu jumătate de an înaintea termenului limită propus pentru evaluarea institutelor / 15% țintă de reducere a cheltuielilor prin comasări – proiect de lege  

Institutele de cercetare care, până cel târziu la sfârșitul anului viitor, vor fi evaluate drept neperformante trebuie să fuzioneze cu alte organizații de cercetare sau să se desființeze, potrivit proiectului…
Vezi articolul