ANOSR îndeamnă studenții să îi scrie premierului: Cîțu își continuă preocupările avute în ultimii ani de a elimina gratuitate transportului cu CFR Călători pentru studenți

1.497 de vizualizări
Foto: Razvan-Victor Preda / CFR Călători
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești (ANOSR) îi invită pe studenți să trimită o adresă la cabinetul prim-ministrului, prin care să solicite oprirea oricăror acțiuni de limitare a gratuității transportului cu CFR Călători. Reprezentanții studenților acuză premierul că nu și-a găsit timp „de la învestirea Guvernului să discute problemele și prioritățile studenților” și „își continuă preocupările avute în ultimii ani de a elimina această facilitate pentru studenți”, potrivit unui mesaj postat pe pagina oficială de Facebook a organizației.

Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat astăzi la Parlament că se discută o propunere ca studenții să nu mai poată călători gratuit cu trenul oriunde și „să se revină la vechiul sistem, să se deconteze un anumit număr de călătorii efectuate cu scopul deplasării în localitatea în care studenții își efectuează studiile, nu sistemul de gratuitate totală care a fost introdus de PSD”. Propunerea ar face parte dintr-o viitoare ordonanță de urgență prin care vor fi eliminate o serie de sporuri, subvenții și indemnizații acordate angajaților din sectorul bugetar, potrivit Digi24.

Amintim că în data de 1 februarie 2017, Guvernul de atunci a decis ca studenții înscriși la studii cu frecvență de licență, master și doctorat să aibă gratuitate la transportul feroviar intern tot anul, la toate categoriile de trenuri, la clasa a II-a, indiferent de distanță sau de rutele călătoriilor. Până atunci, studenții aveau reducere de 50% la CFR în limita a 24 de călătorii pe an, pe baza unor cupoane speciale și a legitimației de student.

Mesajul complet al ANOSR:

„ANOSR critică ferm poziția Prim-ministrului Florin Cîțu de a discuta limitarea transportului gratuit al studenților și solicită Guvernului încetarea imediată a acestor demersuri. Deși domnul prim-ministru și echipa sa nu și-au găsit timp de la învestirea Guvernului să discute problemele și prioritățile studenților, acesta își continuă preocupările avute în ultimii ani de a elimina această facilitate pentru studenți. În decursul zilei de astăzi, prim-ministrul României, Florin Cîțu, a informat ca posibilă măsură de limitare a cheltuielilor bugetului de stat pentru anul 2021 reducerea subvenției pentru transportul studenților. Constatăm că domnul Florin Cîțu revine repetitiv asupra eliminării gratuității studenților la transportul feroviar, amintind aici amendamentul depus de către Florin Cîțu împreună cu Eugen Teodorovici în anul 2017.

Ulterior, senatorul Florin Cîțu de atunci a renunțat la amendament pe considerentul că impactul bugetar este redus. Ne întrebăm astfel: în contextul în care subvenția nu a crescut din 2017 până în prezent, ce a determinat răzgândirea prim-ministrului? Deși domnul prim-ministru Cîțu declara în 2018 faptul că deficitul CFR Călători ar fi cauzat de subvenția pentru studenți, adevărul este că subvenția nu doar că nu reprezintă o cheltuială pentru CFR Călători, ci este o măsură care reduce acest deficit.

Coroborând beneficiile generate de gratuitatea la transportul feroviar pentru studenți, printre care creșterea echității accesului la învățământul superior, a mobilității studenților în scopuri didactice și de dezvoltare profesională, beneficiile aduse mediului și încheind cu sprijinul esențial acordat CFR Călători prin această măsură, sunt imperioase menținerea acestui drept și încetarea oricăror demersuri de limitarea acestuia.

Invităm, astfel, studenții să trimită o adresă la cabinetul prim-ministrului, pe adresa cabinet.pm@gov.ro prin care să solicite oprirea oricăror acțiuni de limitare a acestui drept.”

Sursă foto: Razvan-Victor Preda/CFR Calatori


2 comments
  1. Transportul pe CF costă. Cine plateste gratuitatile nelimitate ale studentilor ?
    Cei care platesc impozite si contribuie la buget. Mai incet cu banii “moca” !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Filmarea lecțiilor cu camerele de supraveghere de la Bac și Evaluarea Națională și transmiterea lor online, una dintre soluțiile pentru începerea școlii, anunță Ligia Deca, consilier prezidențial

Filmarea lecțiilor cu ajutorul camerelor de supraveghere din clase, folosite la examenele naționale de Bacalaureat și Evaluarea Națională, este una dintre soluțiile discutate la Ministerul Educației pentru începerea școlii, a…
Vezi articolul

Ligia Deca, întrebată de un director de școală cum vede „aerisirea planurilor-cadru”, dacă va fi făcută pe modelul polonez: Cred că ceva similar ne-ar fi și nouă util. Polonia „taie din materie și dă mai mult timp pentru fixare” / Poate că, da, avem nevoie de mai mult timp de școală

Ministra educației le-a spus directorilor de școli din județul Mureș, cu care a avut o întâlnire vineri, organizată de Inspectoratul Școlar Județean, că prin „aerisirea planurilor-cadru” „nu m-am referit la…
Vezi articolul

Manualele noi de Matematică pentru clasele I și a II-a nu vor ajunge în școli la timp. Ministerul Educației transmite învățătorilor, cu trei zile înainte să înceapă școala, să tipărească de pe internet lecțiile din primul modul și să le dea copiilor, fără să precizeze pe banii cui / Alte două manuale sunt și ele întârziate

Elevii din învățământul primar și gimnazial ar trebui să aibă manuale noi în acest an școlar, la 10 ani după tipărirea primelor ediții pe noul curriculum. Majoritatea manualelor au putut…
Vezi articolul