Antrenament pentru titularizare 2026, proiect ISJ Suceava: pot participa toți studenții care doresc să intre în învățământ. Vor fi și discuții față în față unde se vor analiza greșelile

696 de vizualizări
Titularizare 2019
Foto: Pexels.com
„Toți studenții din anii terminali și toți studenții care doresc să intre în sistemul de învățământ vor putea participa la un antrenament județean pentru titularizarea din 2026 care va avea loc în aprilie la Universitatea Ștefan cel Mare”, a anunțat Ciprian Anton, șeful Inspectoratului Școlar Județean Suceava, potrivit Suceava News.

Ciprian Anton a anunțat în cadrul unei conferințe de presă lansarea unui proiect în parteneriat cu Universitatea ”Ștefan cel Mare”  – ”Antrenament județean pentru titularizare”. „Vom face aceste antrenament pe principiul de la simulări. 

Vor putea participa toți studenții din anii terminali și toți studenții care doresc să intre în sistemul de învățământ  dar în același timp noi vom deschide și o platformă unde se poate înscrie cine dorește să se antreneze pentru a deveni profesor. 

O asemenea simulare este binevenită pentru cei care doresc să participe la examenele de titularizare în învățământ pentru că vor fi și discuții față în față unde se vor analiza greșelile”, a explicat Anton, citat de Suceava News. Potrivit acestuia, comisia de examinare va fi de la nivelul Inspectoratului Școlar Județean.

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat pe 31 octombrie că „vom avea titularizare în 2026”, în contextul în care concursul de titularizare este blocat de legea Bolojan. 

Pe 5 noiembrie, Daniel David a precizat că în 2026 concursul de titularizare se va desfășura după aceleași reguli ca în 2025. „Nu discutăm despre reorganizarea Titularizării, este o temă foarte importantă, pe care va trebui să o discutăm în situații de liniște, nu cu crize politice și economico-financiare.

Ce este Titularizarea

Titularizarea este examenul de angajare pe o perioadă nedeterminată într-o școală. Pentru a se titulariza – deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată – profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului.

Pentru a deveni suplinitor – deci pentru angajarea pe perioadă determinată – candidații trebuie să obțină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât și la inspecție.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cătălin Vișan, consilier al ministrului Educației și Cercetării: Tinerii din ziua de azi nu mai au același „attention span” pe care îl aveau generațiile de acum 20-25 de ani / Sunt hipnotizați de filmulețe scurte din care pot deprinde anumite cunoștințe

Cătălin Vișan, consilier în cabinetul ministrului Educației și Cercetării, Daniel David, a explicat că elevii din ziua de astăzi nu mai au aceeași capacitate de concentrare pe care o aveau…
Vezi articolul

Material susținut de către ICDL Romania

Elevii și profesorii care au câștigat premiul I la concursul național 3DUTECH 2025 le dau șapte sfaturi colegilor pasionați de tehnologie și AI

Un proiect pornit dintr-o observație simplă, faptul că reciclarea nu funcționează eficient nici măcar în școli, i-a inspirat pe mai mulți elevi de la Colegiul Național „Al. I. Cuza” din…
Vezi articolul

Iohannis, despre anunțul șefului ANAF că va controla profesorii care dau meditații: Dacă chiar profesorii sunt prima categorie care trebuie verificată am oarece întrebări în această speță / Dacă ANAF-ul va verifica categoriile unde se realizează evaziune pe scară un pic mai largă, atunci colectarea poate să devină mai eficientă

Președintele Klaus Iohannis a fost întrebat în cadrul unei conferințe de presă despre fiscalizarea meditațiilor: „Dacă profesorii sunt prima categorie care trebuie verificată am oarece întrebări în această speță, însă…
Vezi articolul

Gradația de merit 2024. Ce promiteau Klaus Iohannis și Ligia Deca în raportul România Educată și ce a pus, de fapt, în practică ministra Educației în prima „reformă” a gradației de merit, sporul de 25% pentru profesori

Pentru prima dată, în anul școlar 2024-2025 gradația de merit va fi acordată conform Legii 198/2023, adică a legii făcute pe baza proiectului România educată. Asta înseamnă că sporul de…
Vezi articolul

Ministrul Daniel David, despre Săptămâna Verde și Săptămâna Altfel: Nu am venit să schimb lucruri care par să funcționeze sau sunt susținute de un număr mare de oameni, în condițiile în care nu am o majoritate evidentă pentru a renunța la ele

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat, în contextul în care unii părinți, profesori și elevi pun la îndoială utilitatea Săptămânii Verzi și a Săptămânii Altfel, că nu dorește…
Vezi articolul

Am ridicat la Guvern problema degrevărilor de normă pentru directori de școli și inspectori școlari, spune Marius Nistor, FSE: Știți ce mi-a spus dl Bolojan? „Haideți, domnule, lăsați-mă cu directorii, vor rămâne pe funcții pentru că sunt doritori de funcții și au pe cineva în spate”

Un schimb de replici avut cu premierul Ilie Bolojan în cadrul Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, din 4 iulie 2025 a fost relatat de liderul Federației Sindicatelor din Educație…
Vezi articolul