Apel al Universității din București la candidații la președinție, de a semna o declarație în 8 puncte prin care să-și afirme angajamentul pentru apartenența României la UE și NATO, pentru parteneriatul cu SUA, pentru susținerea autonomiei reale a universităților și a libertății de exprimare. Candidații sunt așteptați să semneze declarația pe 24 aprilie 2025, în Balconul Universității

1.439 de vizualizări
Foto: Facebook.com/ Universitatea din București
Universitatea din București le cere tuturor candidaților la alegerile prezidențiale din România să semneze în anticamera Balconului Universității – „tribună-simbol a democrației redescoperite de români” -, o Declarație în 8 puncte. Într-un apel semnat de rectorul Universității din București Marian Preda, alături de fostul președinte Emil Constantinescu, care a fost prorector și rector al aceleiași universități în perioada 1990 – 1996, instituția de învățământ superior anunță că le cere candidaților să se angajeze, printre altele, că vor „afirma fără echivoc angajamentul pentru apartenența României la Uniunea Europeană și la NATO, precum și pentru Parteneriatul strategic cu SUA”.

Universitatea din București (UB) precizează într-un comunicat remis Edupedu.ro că declarația pe care le cere candidaților la președinție să o susțină „este deschisă spre semnare joi, 24 aprilie 2025, în intervalul orar 10:00 – 16:00, în Balconul Universității (Facultatea de Geografie, Bd. Nicolae Bălcescu nr. 1, Sectorul 1, București)”.

În același apel, Universitatea din București lansează public solicitarea ca acei candidați care se vor califica în turul al doilea al alegerilor prezidențiale să participe la o dezbatere organizată în Aula Magna a Universității, „într-una dintre zilele de 13, 14 sau 15 mai 2025”. Amintim că și Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca a invitat primii cinci candidați la alegerile prezidențiale să participe la o serie de dezbateri organizate în parteneriat cu think tank-ul Rethink România.

Declarația în 8 puncte pe care Universitatea din București le cere candidaților la președinție să o semneze pe 24 aprilie 2025 în Balconul Universității:

„Le solicităm tuturor candidaților la cea mai înaltă funcție în stat, cea de Președinte al României – cu atât mai mult cu cât majoritatea sunt absolvenți ai universității noastre – să semneze, în anticamera Balconului Universității, o Declarație prin care să se angajeze că:

  1. Vor contribui la menținerea în memoria colectivă a spiritului Revoluției din 1989 și al Pieței Universității, ca reper moral și politic fundamental pentru democrația românească;
  2. Vor asigura menținerea principiilor statului de drept și vor veghea la respectarea Constituției României, în litera și spiritul ei;
  3. Vor garanta soluționarea justă si neîntârziată, conform hotărârilor CEDO, a dosarelor privind istoria noastră recentă din perioada 1945 – 1990, crimele imprescriptibile ale comunismului, decembrie 1989, 13 – 15 iunie 1990;
  4. Vor afirma fără echivoc angajamentul pentru apartenența României la Uniunea Europeană și la NATO, precum și pentru Parteneriatul strategic cu SUA;
  5. Vor susține neclintit autonomia reală a universităților, în planul libertății academice, dar și al unei finanțări adecvate, avansând rolul lor strategic în dezvoltarea societății românești;
  6. Vor garanta libertatea de exprimare a cetățenilor, organizațiilor neguvernamentale și a societății civile în general, recunoscând contribuția esențială a acestora la construcția unui spațiu public democratic;
  7. Își vor utiliza toate prerogativele prezidențiale pentru ca cei vinovați de crime și tratamente inumane, înainte și după 1989, să fie aduși în fața justiției;
  8. Vor acționa constant pentru diminuarea faliilor din interiorul societății românești, transparență instituțională și dialog permanent între instituțiile statului și societate.”
Comunicatul integral al Universității din București:

„Apel pentru o Românie democratică și euroatlantică

București, 16 aprilie 2025. Universitatea din București (UB) transmite miercuri, 16 aprilie 2025, următorul Apel pentru o Românie democratică și euroatlantică:

Apel pentru o Românie democratică și euroatlantică

Pe 22 aprilie 2025 se împlinesc 35 de ani de la deschiderea Balconului Universității – tribună-simbol a democrației redescoperite de români. A fost locul în care spiritul libertății, promovat de-a lungul istoriei în spațiul academic de elitele noastre intelectuale, s-a întâlnit cu vocea anticomunistă și antitotalitară a cetățenilor. Vocea celor care, în decembrie 1989, adunați în Piața Universității și la Baricadă, în București, cereau cu prețul sângelui, Libertate și Dreptate.

În vremurile tulburi pe care le trăim astăzi, la 35 de ani de la Revoluție, vedem din nou cum libertatea noastră, obținută cu sânge în 1989 și 1990, este amenințată de vectorii regimurilor antidemocratice, autoritariste și dictatoriale clădite prin populism, manipulare și război hibrid. Un război purtat din ruinele fostelor regimuri comuniste pe terenul fertil al ineficienței și incompetenței sistemului politic românesc, dar și al ignoranței și nemulțumirii unor segmente ale populației.

Societatea românească a transmis în ultimii 35 de ani un mesaj clar împotriva unui mod de guvernare și a unor practici politice care au împiedicat în mod constant reformarea autentică și modernizarea deplină a României.

Actorii civici și organizațiile care, prin reprezentanții lor, au luat cuvântul în urmă cu 35 de ani din Balconul Universității – Universitatea din București, Asociația „21 Decembrie 1989”, Seniorii Ligii Studenților și multe altele – au fost și rămân parte a presiunii constante a societății civile românești pentru apărarea libertăților cetățenești, a democrației, a drepturilor sociale câștigate în 1989. Ele reiterează în mod ferm angajamentul pentru păstrarea orientării euroatlantice a României și a valorilor societății deschise care sunt fundamentale statului român și națiunii române contemporane.

Credem cu tărie că sancționarea ineficienței guvernamentale și a inechităților sociale trebuie să aibă loc exclusiv în interiorul cadrului democratic, bazat pe valori și norme. Așa cum arată toate sondajele de opinie, o largă majoritate a românilor susține menținerea apartenenței României la Uniunea Europeană și la NATO, a Parteneriatului strategic cu SUA, precum și orientarea euroatlantică fermă a țării noastre, așa cum este ea menționată clar în Constituția României.

Din aceste motive, le solicităm tuturor candidaților la cea mai înaltă funcție în stat, cea de Președinte al României – cu atât mai mult cu cât majoritatea sunt absolvenți ai universității noastre – să semneze, în anticamera Balconului Universității, o Declarație prin care să se angajeze că:

  1. Vor contribui la menținerea în memoria colectivă a spiritului Revoluției din 1989 și al Pieței Universității, ca reper moral și politic fundamental pentru democrația românească;
  2. Vor asigura menținerea principiilor statului de drept și vor veghea la respectarea Constituției României, în litera și spiritul ei;
  3. Vor garanta soluționarea justă si neîntârziată, conform hotărârilor CEDO, a dosarelor privind istoria noastră recentă din perioada 1945 – 1990, crimele imprescriptibile ale comunismului, decembrie 1989, 13 – 15 iunie 1990;
  4. Vor afirma fără echivoc angajamentul pentru apartenența României la Uniunea Europeană și la NATO, precum și pentru Parteneriatul strategic cu SUA;
  5. Vor susține neclintit autonomia reală a universităților, în planul libertății academice, dar și al unei finanțări adecvate, avansând rolul lor strategic în dezvoltarea societății românești;
  6. Vor garanta libertatea de exprimare a cetățenilor, organizațiilor neguvernamentale și a societății civile în general, recunoscând contribuția esențială a acestora la construcția unui spațiu public democratic;
  7. Își vor utiliza toate prerogativele prezidențiale pentru ca cei vinovați de crime și tratamente inumane, înainte și după 1989, să fie aduși în fața justiției;
  8. Vor acționa constant pentru diminuarea faliilor din interiorul societății românești, transparență instituțională și dialog permanent între instituțiile statului și societate. 

Declarația este deschisă spre semnare joi, 24 aprilie 2025, în intervalul orar 10:00 – 16:00, în Balconul Universității (Facultatea de Geografie, Bd. Nicolae Bălcescu nr. 1, Sectorul 1, București).

Totodată, invităm candidații să se angajeze public că vor participa la o dezbatere organizată în Aula Magna a Universității din București, într-una dintre zilele de 13, 14 sau 15 mai 2025, în cazul în care se vor califica în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.

Universitatea din București,
prof. univ. dr. Marian Preda, rector
prof. univ. dr. Emil Constantinescu, prorector și rector UB în perioada 1990 – 1996

Asociația „21 Decembrie 1989”,
Teodor Mărieș, președinte

Seniorii Ligii Studenților (aderenți la Inițiativa pentru Memorie si Dreptate a Asociației „21 Decembrie 1989”),
prin Antonie Popescu, avocat”.

Descarcă Apelul integral al Universității din București pentru candidații la președinție, precum și Declarația în 8 puncte:

4 comments
  1. Propunerea îi lipsită de sens! Nu-i prima dată când acest personaj epatează în numele Univ. București.. Se aseamănă bine cu Pricopie, cam de aceiași factură.

  2. Carta Universităților specifică natura APOLITICĂ a acestor instituții. In mod repetat, disperații incalcă propria lor Cartă făcând propagandă politică.

    atunci când ești contra Statelor Unite nu poti spune că ești „pro-european” și „pro-occidental”. Ești doar stângist penibil care incalcă regulile din disperare pro-USR. Și vi se va intoarce in față , că de aia s-a săturat lumea deUE, pentru care esența democrației a devenit, orwellian, anularea alegerilor.

    ghinion

  3. Declarația ca declarația, chiar așa goală de sens până la urmă… dar cei care solicită circul ăsta se uită puțin și la reputația lor? În calitate de ce anume se bagă ei în povestea asta? Cine i-a întrebat de vorbă?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Modelul Planului de dezvoltare pentru universitățile care vor prelua institutele de cercetare a fost aprobat de Ministerul Educației și Cercetării / Regulile pentru evaluarea performanței organizațiilor de cercetare

Modelul și conținutul-cadru ale Planului de dezvoltare instituțională pentru universitățile care vor prelua în coordonare institutele naționale de cercetare-dezvoltare și pentru organizațiile de cercetare, cu sau fără personalitate juridică, care…
Vezi articolul

Clasamentul internațional QS după domenii de studiu – 2025: 11 universități românești prezente, cu mai multe apariții ca anul trecut / Universitatea Babeș-Bolyai și Universitatea din București revendică jumătate dintre apariții / România – absentă din majoritatea rankingurilor pe domenii

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Universitatea din București înregistrează jumătate din totalul celor 42 de apariții ale instituțiilor românești de învățământ superior în ediția din acest an a clasamentului internațional…
Vezi articolul

Patru universități românești – incluse în rankingul Times Higher Education al universităților tinere 2024, toate în ultima parte a clasamentului / USAMV Cluj-Napoca – cea mai bine plasată instituție românească

Cel mai nou clasament Young University Ranking al Times Higher Education, ce listează cele mai bune instituții de învățământ superior din lume care s-au înființat în ultimii 50 de ani,…
Vezi articolul

Abonamente fără legitimație de student și card STB pentru studenții la facultăți din București. Reducerea de 50% se poate obține direct printr-o aplicație care verifică în Registrul Matricol dacă sunt studenți sau nu – tutorial VIDEO

Și studenții de la facultăți din București pot să-și genereze acum abonamentele pentru transportul public asigurat de STB SA printr-o aplicație anunțată de compania de stat, după ce câteva universități…
Vezi articolul