Apel lansat de doi vicepreședinți ai Academiei Române și de peste 130 de profesori din Universitatea din București, pentru vot în favoarea lui Nicușor Dan: Universitatea noastră a cunoscut direct, în trecut, pericolul ideologiilor care au înlocuit gândirea liberă cu dogma, catedra cu amenințarea, dialogul cu frica. Astăzi, aceste umbre nu mai sunt doar teme de cercetare. Se pot întoarce în viața reală

3.086 de vizualizări
Rodica Zafiu, Marius Andruh, Ioana Parvulescu, Mircea Dumitru, Dana Jalobeanu si Bogdan Murgescu / Colaj Foto: Inquam Photos, Agerpres și Arhiva personala
Peste 130 de profesori ai Universității din București au lansat public un apel în susținerea în alegerile prezidențiale de duminică a candidatului pro-european Nicușor Dan, relatează Revista 22, care publică mesajul acestora. „Universitatea noastră a cunoscut direct, în trecut, pericolul ideologiilor care au înlocuit gândirea liberă cu dogma, catedra cu amenințarea, dialogul cu frica. Astăzi, însă, aceste umbre nu mai sunt doar teme de cercetare în biblioteci. Ele se pot întoarce în viața reală”, atrag atenția profesorii Universității din București.

„Acesta este motivul pentru care noi, cadre didactice ale Universității din București, susținem candidatura lui Nicușor Dan în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Facem de asemenea un apel către toți cetățenii României dedicați respectului pentru Constituție, pentru democrație și pentru pluralism să se alăture acestei opțiuni. Dacă Nicușor Dan va deveni președintele României, dezbaterea despre idei, doctrine și politici publice va putea continua. Vom putea fi în continuare în dezacord – argumentat, civilizat, în spiritul libertății academice. Opțiunea opusă va opri această dezbatere”, spun profesorii Universității din București, în apelul lor.

Printre semnatari se numără doi vicepreședinți ai Academiei Române: Marius Andruh – care este și profesor al Facultății de Chimie, precum și Mircea Dumitru, care este profesor la Facultatea de Filosofie și a fost rectorul Universității din București. Alături de aceștia semnează apelul Cătălin Gherghe – decanul Facultății de Matematică și Informatică, Bogdan Murgescu – profesor la Facultatea de Istorie, Radu Gramatovici – conferențiar la Facultatea de Matematică și Informatică, Ana-Cristina Halichias – profesor emerit al Facultății de Limbi și Literaturi Străine, Andrei Cornea – profesor emerit la Facultatea de Litere, Daniel Cristea-Enache – conferențiar la Facultatea de Litere, Caius Dobrescu – profesor la Facultatea de Litere, Liviu Franga – Profesor emerit al Facultății de Limbi și Literaturi Străine, Dana Jalobeanu – profesor la Facultatea de Filosofie, Liviu Papadima – profesor emerit al Facultății de Litere, Ioana Pârvulescu – profesor la Facultatea de Litere, Cristian Preda – profesor la Facultatea de Științe Politice, Laurențiu Staicu – profesor la Facultatea de Filosofie, Gheorghe Ștefanov – conferențiar la Facultatea de Filosofie, Rodica Zafiu – profesor emerit al Facultații de Litere.

Apelul celor peste 130 de profesori ai Universității din București:

„În comunitatea Universității din București există convingeri politice diverse – de dreapta, de stânga, de centru. Tocmai această pluralitate face parte din esența unei societăți democratice și a unei universități libere.

Însă alegerea pe care România o are în față nu privește o opțiune de stânga sau de dreapta, ci însăși posibilitatea de a gândi liber, de a cerceta și de a dezbate. De a avea o societate pluralistă, o universitate vie, un spațiu critic și deschis.

Nu este prima dată în istoria României când opțiuni autoritare, extremiste, fasciste sau legionare încearcă să se legitimeze prin discursul politic. Universitatea noastră a cunoscut direct, în trecut, pericolul ideologiilor care au înlocuit gândirea liberă cu dogma, catedra cu amenințarea, dialogul cu frica.

Astăzi, însă, aceste umbre nu mai sunt doar teme de cercetare în biblioteci. Ele se pot întoarce în viața reală. De aceea, responsabilitatea noastră nu e doar una academică, ci, mai ales, una morală. România are nevoie de un președinte care poate garanta respectul pentru Constituție, pentru instituții și pentru pluralismul fără de care o democrație nu poate funcționa.

Acesta este motivul pentru care noi, cadre didactice ale Universității din București, susținem candidatura lui Nicușor Dan în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Facem de asemenea un apel către toți cetățenii României dedicați respectului pentru Constituție, pentru democrație și pentru pluralism să se alăture acestei opțiuni. Dacă Nicușor Dan va deveni președintele României, dezbaterea despre idei, doctrine și politici publice va putea continua. Vom putea fi în continuare în dezacord – argumentat, civilizat, în spiritul libertății academice. Opțiunea opusă va opri această dezbatere.

Semnăm acest apel cu convingerea că libertatea academică, libertatea de conștiință și libertatea de a ne exprima nu sunt garantate automat. Ele trebuie apărate, atât de noi, cetățenii, cât și de un șef de stat dedicat acestora.

Semnează (lista rămâne deschisă):

 1. Vlad Alexandrescu, profesor, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine

2. Maria-Sabina Draga Alexandru, conferențiar habil., Facultatea de Limbi și Literaturi Străine

3. Bogdan Alexe, conferențiar, Facultatea de Matematică și Informatică

4. Marius Andruh, profesor, Facultatea de Chimie

5. Larisa Avram, profesor, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine

6. Raluca Alexandrescu, conferențiar habil., Facultatea de Științe Politice

7. Andrei Avram, profesor, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine

8. Cătălin Avramescu, profesor, Facultatea de Științe Politice

9. Alexandra Bacalu, lector, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine

10. Alexandra Bardan, lector, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării

11. Cosmin Bădulețeanu, asistent drd., Facultatea de Limbi și Literaturi Străine

12. Gabriela Bîlbîie, conferențiar, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine

13. Larisa Botnari, asistent, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine

14. Alina Bottez, conferențiar, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine

15. Monica Bottez, profesor emerit, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine

16. Anton Breiner, lector, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine

17. Mihai Bucătaru, lector, Facultatea de Matematică și Informatică

18. Aura Cristina Bunoro, lector, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine

19. Paul Buzilă, lector, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine

20. Radu Carp, profesor, dr. h.c. Facultatea de Științe Politice

21. Cristian Cazacu, profesor, Facultatea de Matematică şi Informatică

22. Cătălin Cioabă, lector, Facultatea de Filosofie

23. Mianda Cioba, profesor, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine

24. Cosmin Ciotloș, conferențiar habil., Facultatea de Litere

25. Iulian Cîmpean, conferențiar, Facultatea de Matematică și Informatică

26. Diana Colceriu, lector, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine

27. Cătălin D. Constantin, conferențiar, Facultatea de Litere

28. Mihaela Constantinescu, lector, Facultatea de Filosofie.

29. Romanița Constantinescu, conferențiar, Facultatea de Litere

30. Andrei Cornea, profesor emerit, Facultatea de Litere

31. Sorana Corneanu, profesor, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine

32. Alexandra Cornilescu, profesor emerit, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine

33. Lidia Cotea, profesor, Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine

34. Călin Cotoi, profesor, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială

35. Daniel Cristea-Enache, conferențiar, Facultatea de Litere

36. Anca Crivăț, profesor, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine

37. Alexandra Cuniță, profesor emerit, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine

38. Sorin Dăscălescu, profesor, Facultatea de Matematică şi Informatică

39. Anda Dimitriu, asistent, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine

40. Camelia Dinu, conferențiar, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine

41. Liviu P. Dinu, profesor, Facultatea de Matematică și Informatică

42. Caius Dobrescu, profesor, Facultatea de Litere

43. Anca Dohotariu, conferențiar, Facultatea de Științe Politice

44. Lucia Dragomir, lector, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine

45. Marius Dumitran, lector, Facultatea de Matematică și Informatică

46. Mircea Dumitru, profesor, Facultatea de Filosofie

47. Fabiana Florescu, asistent, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine

48. Liviu Franga, Profesor emerit, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine

49. Ionuț Geană, conferențiar, Facultatea de Litere

50. Cătălin Gherghe, Facultatea de Matematică și Informatică

51. Andrea Ghiță, lector, Facultatea de Litere

52. Domnica Gorovei, lector, Facultatea de Științe Politice

53. Radu Gramatovici, conferențiar, Facultatea de Matematică și Informatică

54. Ana-Cristina Halichias, profesor emerit, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine

55. Mihai Iacob, conferențiar, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine

56. Cristian Iftode, profesor, Facultatea de Filosofie

57. Alexandra Ilina, lector, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine

58. Emil Ionescu, profesor emerit, Facultatea de Litere

59. Ilinca-Simona Ionescu, asistent drd., Facultatea de Limbi și Literaturi Străine

60. Florentin Ipate, profesor, Facultatea de Matematică și Informatică

61. Eugen Istodor, lector, Facultatea de Litere

62. Dana Jalobeanu, profesor, Facultatea de Filosofie

63. Andra Jugănaru, asistent, Facultatea de Istorie

64. Daniela Lange, conferențiar, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine

65. Larissa Luică, cercetător științific grad III, CEREFREA

66. Andrei Lupu, asistent dr., Facultatea de Drept

67. Dragoș Manea, lector, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine

68. Monica Manolachi, lector, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine

69. Liviu Marin, profesor, Facultatea de Matematică și Informatică

70. Silvia Marton, conferențiar, Facultatea de Științe Politice

71. Dana Mihăilescu, conferențiar,  Facultatea de Limbi și Literaturi Străine

72. Lorena Mihăeș, lector, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine

73. Carmen Mîrzea Vasile, conferențiar, Facultatea de Litere

74. Oana-Ilinca Moldoveanu, asistent, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine

75. Bogdan Murgescu, profesor, Facultatea de Istorie

76. Carmen Mușat, profesor habil., Facultatea de Litere

77. Andrei Nae, lector, Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine

78. Irina Nastasă-Matei, conferențiar, Facultatea de Științe Politice

79. Simona Necula, cadru didactic asociat Facultatea de Limbi și Literaturi Străine / Facultatea de Științe Politice

80. Radu Nedici, conferențiar, Facultatea de Istorie

81. Simona Nicolae, conferențiar, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine

82. Mădălina Nicolaescu, profesor emerit, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine

83. Dragoș Obreja, asistent drd., Facultatea de Sociologie și Asistență Socială

84. Alexandra Oprea, lector, Facultatea de Științe Politice

85. Liviu Ornea, profesor, Facultatea de Matematică și Informatică

86. Mara Panaitescu, lector, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine

87. Liviu Papadima, profesor emerit, Facultatea de Litere

88. Andreea Paris-Popa, lector, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine

89. Marina-Oltea Păunescu, conferențiar, Facultatea de Limbi si Literaturi Străine

90. Vanezia Pârlea, conferenţiar, Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine

91. Camil Pârvu, conferențiar, Facultatea de Științe Politice

92. Ioana Pârvulescu, profesor, Facultatea de Litere

93. Roxana-Cristina Petcu, profesor emerit, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine

94. Marian Popescu, profesor, director onorific CARFIA

95. Caterina Preda, conferențiar habil. Facultatea de Științe Politice

96. Cristian Preda, profesor, Facultatea de Științe Politice

97. Sanda Rîpeanu, profesor emerit, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine

98. Paul Gabriel Sandu, lector, Facultatea de Filosofie

99. Florentina Sâmihăian, conferențiar, Facultatea de Litere

100. Monica Spiridon, profesor emerit, Facultatea de Litere

101. Laurențiu Staicu, profesor, Facultatea de Filosofie

102. Miron Stanciu, lector, Facultatea de Matematică și Informatică

103. Melania Stancu, lector, Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine

104. Mihaela Stănică, lector, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine

105. Silvia Ștefan, conferențiar, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine

106. Gheorghe Ștefanov, conferențiar, Facultatea de Filosofie

107. Ariadna Ștefănescu, profesor, Facultatea de Litere

108. Bogdan Ștefănescu, profesor, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine

109. Gheorghe Ștefănescu, profesor emerit, Facultatea de Matematică și Informatică

110. Veronica Tomescu, conferențiar, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine

111. Claudiu Tufiș, conferențiar, Facultatea de Științe Politice

112. Paula Tufiș, conferențiar, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială

113. Delia Ungureanu, conferențiar habil., Facultatea de Litere

114. Lucia Vișinescu, lector, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine

115. Marius Vlădoiu, profesor, Facultatea de Matematică și Informatică

116. Speranța Vlădoiu, lector, Facultatea de Matematică și Informatică

117. Cristian Voica, conferențiar, Facultatea de Matematică și Informatică

118. Victor Vuletescu, profesor, Facultatea de Matematică si Informatică

119. Rodica Zafiu, profesor emerit, Facultatea de Litere

120. Oana-Alis Zaharia, lector, Facultatea de Limbi si Literaturi Străine

121. Aurelian Cernea, profesor, Facultatea Facultatea de Matematică și Informatică

122. Răzvan Bran, lector, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine

  1. Irina Stoica, lector, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine
  2. Anca Peiu, conferențiar, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine
  3. Ruxandra Vișan, profesor habil., Facultatea de Limbi și Literaturi Străine
  4. Gabriela Slăvuţeanu, conferențiar, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine
  5. Patricia Apostol, CEREFREA
  6. Sorin Alexandrescu, profesor asociat, Facultatea de Litere, Universitatea din București, membru de onoare al Academiei Române, emeritus al Universității din Amsterdam
  7. Laura Mesina, conferențiar habil., Facultatea de Litere, Universitatea din București
  8. Oana Chelaru-Murăruș, profesor habil. emerit, Facultatea de Litere
  9. Eduard Bogdan Cojanu, asistent, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine
  10. Valentin Bottez, conferențiar habil., Facultatea de Istorie
  11. Laura Marin, lector, Facultatea de Litere
  12. Radu Slobodeanu, conferențiar, Facultatea de Fizică”
Citește și:
Apel din partea a peste 70 de matematicieni la un vot pro-european: Bugetarii din învățământ, sănătate, apărare nu sunt „paraziți” / Jurnaliștii responsabili nu trebuie să ajungă pe cale de dispariție – UPDATE


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Ligia Deca: Cea mai eficientă investiție pe care o putem face în educație este în profesori. Proiectul PROF este foarte important în regândirea carierei didactice și sprijinirea profesorilor din toată țara / Presupune formarea a 28.000 de cadre didactice în următorii doi ani

Cea mai eficientă investiție pe care o putem face în educație este în profesori, a declarat consilierul prezidențial Ligia Deca, la conferința de lansare a proiectului PROF. „Este un proiect…
Vezi articolul

Profesorii pot trimite proiectele de educație extrașcolară pentru 2025 la inspectoratele școlare. Pot fi depuse proiecte de concursuri, festivaluri, proiecte sociale, expoziții, tabere tematice, școli de vară, simpozioane doar pentru elevi, anunță ISMB / Modele de formulare

Profesorii care vor să organizeze proiecte de educație extrașcolară în anul 2025 pot trimite dosarele pentru aprobarea acestora și includerea lor în Calendarul Proiectelor de Educație Extrașcolară Naționale – CPEE…
Vezi articolul

Salarizarea rezidenților va fi în continuare asigurată de Ministerul Sănătății, conform unui proiect de lege adoptat marți de deputați, iar examenul de rezidențiat va fi organizat de Ministerul Educației, explică Federația Studenților la Medicină, după ce ar fi apărut informații inexacte în public

Reprezentanții studenților în medicină susțin că nu s-au făcut modificări față de modul de organizare al examenului de rezidențiat, acesta urmând a se desfășura în continuare într-o manieră centralizată, în…
Vezi articolul

„Vaccinarea se va face pe pile”, „în România se va folosi un vaccin care nu este autorizat” sau „companiile farmaceutice ascund pericolele asociate vaccinurilor” – Top 10 informații înșelătoare, clarificate de autorități

“Românii se vor vaccina ultimii”, sau “datele despre siguranța vaccinurilor sunt fabricate”, “în România se va folosi un vaccin neautorizat” sunt informații pe care autoritățile le-au identificat drept înșelătoare, informații…
Vezi articolul