Apel public al Institutului pentru Științele Educației pentru colectarea așteptărilor și ideilor din partea profesorilor, cercetătorilor, părinților și elevilor

1.301 de vizualizări
Foto: Google Street View
Institutul de Științe ale Educației (ISE) lansează un apel deschis către întreaga comunitate educațională: profesori, cercetători, părinți, elevi, factori de decizie. Pe pagina de Facebook a instituției recent reînființate, reprezentanții acesteia au publicat un mesaj prin care îndeamnă pe toți cei din sistemul de educație să transmită care sunt eventuale teme de cercetare esențiale, ce tipuri de resurse educaționale și-ar dori sau ce așteptări sunt de la cercetătorii specializați în științele educației.

IȘE își anunță renașterea ca instituție de sine stătătoare și punctează faptul că asta vine într-un moment în care sistemul educațional românesc are nevoie mai mult ca oricând de direcție, fundament științific și resurse de calitate.

„Asumarea unor ținte bune cere, uneori, reinventare pentru a face loc unei țesături mai frumoase, mai durabile”, transmit reprezentanții institutului. Această transformare marchează o dublă mișcare: o întoarcere la rădăcini – ISE fiind una dintre cele mai vechi structuri de cercetare și dezvoltare educațională din România – și un îndemn către un viitor în care cercetarea educațională să aibă un rol esențial în formularea politicilor și în sprijinirea practicienilor.

Institutul lansează un apel public pentru colectarea așteptărilor și ideilor din partea celor care trăiesc și modelează educația zi de zi. Cei interesați sunt invitați să răspundă aici la câteva întrebări esențiale:

  • Ce așteptări aveți de la ISE?
  • Ce teme de cercetare considerați esențiale pentru viitorul educației?
  • Ce tipuri de resurse educaționale v-ar sprijini în activitatea de zi cu zi?
  • Ce idei și propuneri ați dori să ne împărtășiți?

Institutul de Științe ale Educației a fost, timp de decenii, una dintre cele mai importante surse de expertiză în domeniul curricular, al evaluării și al formării cadrelor didactice. Revenirea sa în prim-plan, ca instituție autonomă, readuce în discuție nevoia de a construi politici bazate pe evidențe și de a susține inovația în educație nu doar prin idei, ci și prin date solide și resurse adaptate.

„Credem în puterea dialogului și în forța comunității. Fiecare gând, fiecare sugestie ne apropie mai mult de institutul de care educația românească are atâta nevoie”, este mesajul final al apelului public lansat de ISE.


1 comment
  1. Gata cu voi cei care guvernați interimar…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Introducerea disciplinei Educație media și digitală la gimnaziu și liceu – proiect de lege / Deputatul PNL Ionuț Stroe, inițiator: Cursurile de formare pentru profesori să fie finanțate din bugetul de stat

Ionuț Stroe, deputat PNL, a solicitat, printr-un proiect de lege pentru modificarea și completarea Legii învățământului preuniversitar, ca disciplina „Educație media și digitală” să fie introdusă în programa școlară, atât…
Vezi articolul
vârsta de pensionare, cancelarie profesori

Ore date pe perioadă nedeterminată titularilor și suplinitorilor, pentru completarea normei de predare, permise de Metodologia de mobilitate 2026 prin eliminarea unui cuvânt / Până acum, doar profesorii titulari puteau beneficia de acest lucru

Metodologia-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2026-2027 permite acordarea unor ore pe perioadă nedeterminată, pentru profesorii din mediul urban, indiferent de statutul lor. Situația a fost semnalată redacției Edupedu.ro de…
Vezi articolul

Consiliul Național al Elevilor cere evaluare standardizată în locul tezelor, după ce 76% dintre elevii partipanți la un sondaj online au votat înlocuirea lucrărilor semestriale cu alt tip de evaluare sumativă. Testarea ar trebui să evalueze gândirea critică și competențele, susțin elevii

Consiliul Național al Elevilor cere evaluarea standardizată în locul tezelor, după ce 76% dintre elevii partipanți la un sondaj online au votat înlocuirea lucrărilor semestriale cu alt tip de evaluare…
Vezi articolul

Profesorul Ștefan Baghiu, critici dure față de noua programă de Limba română pentru clasa a IX-a: Este mai învechită decât cea din anii 1990. Și la facultate e arid să faci doar asta, la clasa a IX-a e somn direct / Ministrul educației chiar a ieșit zilele trecute să ne anunțe că cine intră după reforma lui la liceu va merge rachetă

Profesorul Ștefan Baghiu, lector universitar și cercetător literar la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, critică public reforma curriculară pentru Limba și literatura română la clasa a IX-a, după ce Ministerul…
Vezi articolul