Aproape 160 de profesori din județul Iași sunt în completare de normă pentru anul școlar 2026-2027, potrivit listei publicate de inspectoratul școlar. Este vorba despre profesori titulari și angajați pe viabilitatea postului

582 de vizualizări
vârsta de pensionare, cancelarie profesori
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Inspectoratul Școlar Județean Iași a publicat lista cadrelor didactice aflate în completare de normă pentru anul școlar 2026-2027. Este vorba despre 157 de profesori titulari și angajați pe perioada de viabilitate a postului. Edupedu.ro a scris că, până pe 4 martie, profesorii aflați în reducere de activitate depun cererile și documentele necesare la inspectoratele școlare, conform metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2026-2027

Cei aproape 160 de profesori sunt atât din mediul urban, cât și din mediul rural.

ISJ Iași – lista cadrelor didactice aflate în completare de normă începând cu 01.09.2026

Miercuri, 25 februarie, circa 500 de profesori au protestat în fața Palatului Cotroceni, față de măsurile de austeritate din Învățământ. Vicepreședintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, George Purcaru, a declarat că în toamna anului școlar 2026-2027 peste 2.000 de posturi o să dispară, ca urmare a măsurilor din Legea Bolojan.

„Măsurile luate prin Legea Bolojan au adus un dezastru în Educație. Și nu s-au oprit aici. Aici fac referire la faptul că în toamna anului școlar 2026-2027 peste 2000 de posturi vor dispărea. Nu vom opri aceste proteste – și de stradă, dar mai ales declanșarea grevei generale – până când aceste măsuri nu vor fi abrogate”, a declarat George Purcaru.

Președintele Federației Sindicatului din Educație „Spiru Haret”, Marius Nistor, a criticat modul în care a fost majorată norma didactică pentru profesori și a susținut că măsura a afectat în special profesorii care au vechime peste 25 de ani și grad didactic I. „În niciun stat european nu există așa ceva. Profesorii care sunt mai în vârstă, care au anumite grade, o anumită experiență, au mai puține ore de predare”, a declarat Marius Nistor la TVR Info, pe 25 februarie.

Vezi aici lista documentelor necesare pentru completarea normei și pentru obținerea acordului pentru transfer/pretransfer

Calendarul pentru completarea normei didactice 2026 și transferarea profesorilor aflați în restrângere de activitate:

4) Completarea normei didactice de predare a personalului didactic la nivelul inspectoratului școlar şi transferarea personalului didactic aflat în restrângere de activitate:

a) afișarea, pe pagina web a inspectoratelor şcolare, a listei tuturor catedrelor vacante/rezervate complete şi incomplete;

b) afișarea, pe pagina web a inspectoratelor şcolare, a listei cadrelor didactice care intră în reducere de activitate, începând cu data de 1 septembrie 2026;

c) afişarea la sediile unităţilor de învăţământ/CJRAE/CMBRAE și pe paginile web ale acestora (dacă există) a condiţiilor specifice şi a grilelor de evaluare aferente acestora (dacă este cazul) pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante prin transfer/pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ, avizate de inspectoratele şcolare;

Termen: 25 februarie 2026

d) înregistrarea cererilor, însoţite de documentele precizate în acestea, cadrelor didactice aflate în reducere de activitate, la inspectoratele şcolare; verificarea și avizarea dosarelor depuse de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate; Perioada: 26 februarie-4 martie 2026

e) afișarea pe pagina web a inspectoratului şcolar a listelor cu punctajele cadrelor didactice care solicită soluționarea reducerii de activitate; Termen: 5 martie 2026

f) înregistrarea contestațiilor la punctajele acordate; Perioada: 5-6 martie 2026

g) soluționarea contestațiilor la punctajele acordate, în consiliul de administrație al inspectoratului școlar și afișarea punctajelor finale pe pagina web a inspectoratului şcolar; Termen: 10 martie 2026

h) organizarea inspecţiilor speciale la clasă/probelor practice/orale de profil, afişarea rezultatelor pe pagina web a inspectoratului şcolar; Perioada: 5-10 martie 2026

i) depunerea cererilor, însoţite de documentele precizate în acestea, de către cadrele didactice aflate în restrângere de activitate, pentru obținerea acordurilor/acordurilor de principiu în vederea soluționării restrângerii de activitate la unităţile de învăţământ/CJRAE/CMBRAE; Perioada: 5-10 martie 2026

j) analiza în consiliile de administrație ale unităților de învățământ/CJRAE/CMBRAE a solicitărilor și comunicarea acordului/acordului de principiu pentru transfer/refuzului motivat cadrelor didactice și inspectoratului școlar; Termen: 11 martie 2026

k) depunerea şi înregistrarea contestaţiilor, la unitatea de învățământ/CJRAE/CMBRAE, privind acordurile/acordurile de principiu emise de unitățile de învățământ, de către personalul didactic care solicită transfer consimțit între unitățile de învățământ; Perioada: 11-12 martie 2026 

l) soluționarea contestaţiilor privind acordurile/acordurile de principiu pentru transfer emise de unitățile de învățământ/ CJRAE/CMBRAE în consiliul de administrație al unității de învățământ și comunicarea acordului/acordului de principiu pentru transfer/refuzului motivat cadrelor didactice și inspectoratului școlar; Termen: 13 martie 2026

m) depunerea acordurilor/acordurilor de principiu cadrelor didactice care solicită soluționarea restrângerii de activitate la comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate; Perioada: 16-17 martie 2026

n) soluționarea în ședință de repartizare, în ordine, a:

  • (i) cererilor cadrelor didactice titulare pentru completarea normei didactice pe perioadă determinată/nedeterminată, respectiv a cererilor cadrelor didactice debutante prevăzute la art. 24 alin. (4) şi (6) din Metodologie pe perioadă determinată;
  • (ii) cererilor cadrelor didactice aflate în restrângere de activitate, prin transfer;
  • (iii)cererilor cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului didactic/catedrei pentru completarea normei didactice pe perioadă determinată;
  • (iv)cererilor cadrelor didactice aflate în restrângere de activitate, prin detaşare în interesul învăţământului pentru restrângere de activitate nesoluţionată;

Termen: 18 martie 2026

o) înregistrarea contestațiilor la inspectoratul școlar cu privire la modul de soluționare a reducerilor de activitate; Perioada: 18-19 martie 2026

p) soluționarea contestațiilor în consiliul de administrație al inspectoratului școlar; Termen: 20 martie 2026

q) emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare, ţinând seama de prevederile art. 5 alin (5) din Metodologie. Perioada: 23-27 martie 2026

Despre norma didactică

Conform Legii Bolojan, noile norme didactice sunt:

  • pentru învățători și profesori de învățământ primar, norma didactică rămâne de tip „un post pe clasă”, dar cu 2 ore obligatorii de pregătire remedială pe săptămână
  • pentru profesorii de gimnaziu, liceu, postliceal, precum și cei din clasele cu program integrat de artă și sport sau din unități extrașcolare, norma crește la 20 de ore pe săptămână, dacă aceștia au cel puțin licență în cariera didactică
  • excepție: profesorii cu grad didactic I sau titlul de profesor emerit, care desfășoară activitate de mentorat, vor avea normă redusă la 18 ore pe săptămână
  • profesorii de instruire practică și maiștrii-instructori vor avea norme de 26 de ore pe săptămână (cu licență), respectiv 22 de ore (dacă au gradul I și activitate de mentorat)
  • în învățământul special, norma este de 18 ore pentru profesori la predare și terapii specifice, respectiv 22 de ore pentru educatori și maiștri instructori
  • cadrele didactice cu peste 25 de ani vechime și gradul I, sau care dovedesc performanță educațională, pot beneficia de o reducere a normei cu 2 ore pe săptămână, fără afectarea salariului, în baza unei metodologii aprobate de Minister

În plus, în perioada 2025-2026 până în 2029-2030, este valabil un regim special care permite includerea în norma didactică a unor activități precum pregătirea pentru examene naționale, performanță educațională și învățare remedială.

Este prima creștere a normei didactice din 1995 încoace. Atunci, prin Legea Statutului cadrelor didactice, prevăzută de legea învățământului, dar aprobată separat doi ani mai târziu, erau stabilite normele didactice de 18 ore în învățământul preuniversitar.

Reamintim că Ministerul Educației și Cercetării nu a prezentat nicio analiză a fundamentării măsurilor din legea 141/2025, în afara declarațiilor făcute de ministrul Daniel David în ieșirile sale publice. În schimb, analiza solicitată Institutului de Științe ale Educației de Edupedu.ro a fost cenzurată de ministrul David sub pretextul unui peer review pentru că îi contrazicea cu date și studii argumentele folosite.

Citește și:
Marius Nistor, FSE: Este o bătaie de joc pentru profesorii care au vechime peste 25 de ani și grad didactic I. Nu poți să-i crești norma didactică cu 4 ore. În niciun stat european nu există așa ceva
George Purcaru, vicepreședinte FSLI: Măsurile luate prin Legea Bolojan au adus un dezastru în Educație. În toamna anului școlar 2026-2027, peste 2000 de posturi vor dispărea
Ministerul Educației susține că nu știe câți profesori titulari predau în aceeași școală discipline care nu corespund cu specializarea lor. În schimb, instituția a numărat în toată țara doar 28 de profesori titulari sau pe viabilitate cu norma în trei sau mai multe școli
Până miercuri, 4 martie, profesorii aflați în reducere de activitate depun cererile la inspectoratul școlar. Model de cerere


3 comments
  1. Pe cei aflati in restrangere nu ii numarati? Cati dintre acesti profesori nu au rezolvata problema restrangerii din anul trecut?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Nu cred că cei care au conceput orele remediale obligatorii pentru ciclul primar s-au gândit efectiv la copii. Nu s-a gândit nimeni la copii – Corina Dina, profesor învățământ primar

Orele remediale impuse prin Legea Bolojan, câte două pe săptămână pentru fiecare învățător, „nu au fost gândite realist și nu sunt în interesul copiilor”, spune profesoara Corina Dina, de la…
Vezi articolul

Exclusiv G4Media.ro: „Să nu furi”. Sancționat de Consiliul Național de Etică pentru autoplagiat, preotul-decan de la Facultatea de Teologie a Universității Valahia din Târgoviște a fost avansat prorector: „Am dat dovadă de smerenie și am corectat”

Marian Vîlciu, un preot-profesor universitar-conducător de doctorat-decan timp de 11 ani la Facultatea de Teologie a Universității Valahia din Târgoviște, sancționat, anul trecut, de Consiliul Național de Etică, pentru autoplagiat,…
Vezi articolul

Profesorul Ștefan Baghiu: Reducerea sporului de doctorat este o tăiere de salarii mascată. Niciun Guvern nu a fost atât de tupeist în istoria recentă a României – să subfinanțeze și să tragă apoi de urechi oamenii care formează tineri în România

Ștefan Baghiu, lector universitar dr. la Facultatea de Litere a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, susține într-o postare publicată pe Facebook că reducerea sporului de doctorat reprezintă, în realitate, o…
Vezi articolul

Apel către profesori al primarului Emil Boc, după ce s-a oferit să dea meditații gratuite de istorie, în programul „Mentorat pentru Bacalaureat” lansat de Primăria Cluj-Napoca: Le recomand tuturor profesorilor care au disponibilitatea necesară să se implice și să ajute

Primarul Emil Boc a anunțat recent că poate acorda elevilor ore de pregătire pentru disciplina istorie, ”dacă timpul îi permite”, în cadrul programului de mentorat inițiat de primărie cu scopul…
Vezi articolul