Aproape 200 de persoane mușcate de căpușe au ajuns la Spitalul de Urgență Suceava, în ultimele două luni / Jumătate sunt copii

104 vizualizări
Foto: Pixabay.com
La Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava au ajuns, în luna mai, 101 persoane cu vârste între 1 an și 82 de ani, care au fost mușcate de căpușe, relatează Monitorul de Suceava. Nici unul dintre pacienți nu a avut nevoie de spitalizare.

Numai în primele 12 zile ale lunii iunie s-au prezentat la spital cu mușcături de căpușe aproape tot atâția oameni cât în toată luna mai. Astfel, în perioada 1-12 iunie la UPU Suceava au fost 92 de pacienți cu vârste de la 1 la 83 de ani, respectiv 50 de copii și 42 de adulți mușcați de căpușe. La fel ca și luna trecută, nici unul dintre pacienți nu a avut nevoie de internare.

Recomandarea medicilor este ca în cazul muşcăturilor de căpuşe să se evite extragerea insectelor; persoana respectivă ar trebui să se prezinte la o unitate medicală – la medicul de familie, la un centru medical de permanență sau la UPU.

Citește articolul integral pe G4Media.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan, la summitul despre educație și digital din SUA: Aștept cu nerăbdare să lucrez îndeaproape cu Melania Trump pentru dezvoltarea unor inițiative cu impact în educație digitală, practici online sigure și alfabetizare media / Prima Doamnă a Americii a plecat imediat după discursul de deschidere

Inițiativa Casei Albe „Fostering the Future Together”, prezidată de Prima Doamnă a SUA, Melania Trump, ce are ca scop declarat să promoveze tehnologiile digitale în educație și protecția copiilor în…
Vezi articolul

Ligia Deca anunță că va trimite corpul de control și la liceul din Ilfov, unde au fost anulate 11 lucrări la Limba română dintr-o greșeală a profesorilor asistenți, după 40 de minute de examen / De anul viitor, vom preciza în metodologie ce se întâmplă în cazul în care se anulează lucrarea în timpul examenului

Ministra Educației, Ligia Deca, a spus că va trimite Corpul de control al Ministerului la Liceul Tehnologic „Cezar Nicolau” Brăneşti, județul Ilfov, unde au fost anulate lucrările a 11 elevi care…
Vezi articolul