Aproape 50 milioane persoane din întreaga lume sunt victime ale sclaviei moderne, dintre care 3,3 milioane sunt copii forțați să muncească și jumătate sunt exploatați sexual, arată un raport pe 2021 al Organizației Internaționale a Muncii

127 de vizualizări
Foto: Jeff AckleyUnsplash
Peste 27 de milioane de persoane aflate în sclavie modernă sunt supuse la muncă forțată și alte 22 de milioane, la căsătorie forțată, arată proiectul „Semnalăm Traficul, Oprim Pericolul – AntiTrafic”. Datele sunt din raportul „Estimări Globale 2021”, publicat de Organizația Internațională a Muncii, Walk Free și Organizația Internațională pentru Migrație. 

În 2021, numărul victimelor a crescut cu aproximativ 10 milioane de bărbați, femei și copii care au fost forțați să muncească sau să se căsătorească în perioada de la publicarea estimărilor anterioare, în 2017. 

“Toate acestea se întâmplă în pofida Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă ale ONU și în contextul provocărilor actuale (i.e. pandemie, conflict armat, schimbare climatică) care au condus la perturbarea ocupării forței de muncă și a sistemului de educație la nivel internațional”, potrivit unui comunicat de presă. 

“Un semnal de alarmă suplimentar se referă la persoanele care sunt exploatate sexual în scop comercial – 6.3 milioane persoane, potrivit raportului, și la alte 3.9 milioane care sunt exploatate prin muncă forțată impusă de către stat. Din cele 6.3 milioane de persoane exploatate sexual în scop comercial 1.7 milioane sunt copii. Conform graficelor prezentate, majoritatea victimelor sunt de sex feminin, iar țările in care acestea sunt exploatate sunt preponderent țările cu venituri medii superioare și țările cu venituri medii inferioare”, potrivit raportului. 

“Credem că trendul ascendent impune atenția urgentă și cooperarea comunității internaționale pentru adoptarea unor măsuri realmente eficiente pentru eradicarea sclaviei moderne și a traficului de persoane, în acord cu timeline-ul Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă ale ONU- 2025/2030”, spune Alexandra Stroică, responsabil proiect din partea Centrului European pentru Educație și Cercetare Juridică (ECLER).

În ceea ce privește România, situația care se referă la traficul de persoane pe anul 2021 a fost sintetizată în Raportul Departamentului de stat al SUA publicat în luna iulie 2022. 

Astfel, din acest raport, reiese că în 2021, autoritățile au deschis 628 de cazuri noi de trafic de persoane (571 trafic sexual, 35 trafic de muncă, 22 nespecificate), o creștere de la 552 în 2020. Autoritățile au trimis în judecată 522 de suspecți de trafic de persoane (506 traficanți sexuali trafic de sex, șase trafic de forță de muncă, 10 nespecificate), o creștere semnificativă față de 234 în 2020. Instanțele de judecată au condamnat 162 de traficanți. 

Raportul Departamentului de stat SUA pentru România cuprinde, între altele: 

  • Identificarea proactivă a potențialelor victime, în special în rândul persoanelor vulnerabile; 
  • Creșterea numărului de ofițeri de poliție care investighează infracțiunile de trafic de persoane și de investigatori financiari specializați în cazurile de trafic de persoane.
  • Intensificarea eforturilor de aplicare a legilor privind munca copiilor, în special în zonele rurale și acolo unde serviciile de asistență socială nu dispun de personal.  

În același timp, potrivit Comisiei Europene, cu date valabile pentru anul 2020: „România își menține profilul unei țări de origine pentru victimele traficului de persoane, în 2020 fiind astfel identificate 596 de victime ale traficului de persoane. Majoritatea victimelor identificate au fost exploatate sexual. Populația de sex feminin, atât adulți, cât și minori, are o pondere crescută în totalul victimelor identificate, ajungând la 77,7% în anul 2020. Nivelul de educație al victimelor traficului de persoane rămâne scăzut, 68,5% dintre victime având cel mult studii gimnaziale, 30% studii liceale sau școlare profesionale și 1,5% o formă superioară de învățământ. În cazul traficului transfrontalier, primele cinci țări de destinație pentru exploatarea victimelor în anul 2020 au fost Regatul Unit, Germania, Italia, Spania și Suedia.”

Raportul integral „Estimări Globale 2021” poate fi consultat aici.

Raportul integral al Departamentului de stat SUA poate fi consultat aici (despre România – la pagina 469).

Raportul a fost realizat cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021, transmit organizatorii.

“Proiectul este derulat de Asociația Valoare Plus în parteneriat cu Centrul European pentru Educație și Cercetare Juridică, G4Media, Asociația Cultural Socială Economică Christiana, Freedom House România și Serviciul Iezuiților pentru Refugiați din România, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este creșterea nivelului de eficiență în implementarea politicilor antitrafic prin activități de educare, monitorizare, advocacy și watchdog”, se mai arată în comunicat.

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Evaluarea online, modificarea structurii anului școlar și felul cum s-a făcut testarea Covid-19 a elevilor – surse majore de nemulțumire pentru profesorii participanți la un nou studiu despre școala în pandemie / Cei mai mulți spun că și-au întărit abilitățile digitale, jumătate – că vor continua să folosească platformele online

Predarea online a produs reacții împărțite în rândul profesorilor, însă opiniile lor devin mult mai categorice, mai precis de dezacord, atunci când vine vorba despre evaluarea online sau despre măsuri…
Vezi articolul
Foto: Asociatia Speologica Exploratorii

Asociația Speologică Exploratorii lansează proiectul “RuralKarst”, care vizează elevii și profesorii de geografie și de biologie, pentru a-i implica în activități pentru protejarea mediului carstic

Asociația Speologică Exploratorii din orașul Reșița derulează un proiect la nivel național intitulat RuralKarst, care vizează să implice 6.040 de cetățeni din 27 de județe, în marea lor majoritate elevi…
Vezi articolul