Aproximativ 1.000 de elevi de gimnaziu, pasionați de istorie și geografie, au participat la Concursul Național Interdisciplinar „La Școala cu Ceas”

516 vizualizări
Foto: © Petro | Dreamstime.com
Aproximativ 1.000 de elevi de clase gimnaziale, din peste 25 de județe ale țării, au participat la Concursul Național Interdisciplinar „La Școala cu Ceas”, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. Este vorba despre elevii pasionați de geografie și istorie. Concursul s-a desfășurat la Școala Gimnazială „Take Ionescu” și la Colegiul Național „Alexandru Lahovari” din Râmnicu Vâlcea, sâmbătă, 31 ianuarie.

Concursului Național Interdisciplinar „La Școala cu Ceas”, ediția a XXVII-a, s-a desfășurat sâmbătă, 31 ianuarie 2026, la Școala Gimnazială „Take Ionescu” și la Colegiul Național „Alexandru Lahovari” din Râmnicu Vâlcea și a reunit aproximativ 1000 de elevi de nivel gimnazial, din peste 25 de județe ale țării, pasionați de geografie și istorie”, se arată în comunicat.

În informare se arată că elevii cu rezultate foarte bune au fost premiați:

Ca în fiecare an, Societatea de Geografie din România a premiat elevii merituoși prin acordarea de premii speciale celor care au obținut rezultate foarte bune la proba desfășurată pentru disciplina geografie. Diplomele au fost înmânate de doamna Mihaela Florina Alexandru și de domnul conferenţiar universitar doctor Marian Ene, vicepreședinți SGR.”

Conform sursei citate anterior, „Concursul Național Interdisciplinar „La Școala cu Ceas”, este organizat anual sub egida Ministerului Educaţiei și Cercetării, fiind inclus în lista competițiilor naționale, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Judeţean Vâlcea și cu sprijinul autorităților locale și a numeroși sponsori precum: Societatea de Geografie din România, Editura „CD PRESS”, Asociația Părinților „La Ceas”, Asociația Femeilor Manager din județul Vâlcea, „Boromir” Râmnicu Vâlcea, Restaurant „OK.

La această competiție au participat, din partea Ministerului Educaţiei și Cercetării, doamna profesor Mihaela Florina Alexandru, inspector pentru geografie, și doamna Maria Iuliana Căplescu, consilier pentru istorie, iar din partea Inspectoratului Școlar Judeţean Vâlcea, echipa a fost coordonată de doamna inspector școlar general Mihaela Andreianu și de doamnele inspectoare Iulia Diaconu și Daniela Samoilă.

De asemenea, din partea Facultăţii de Geografie a Universităţii Bucureşti a participat domnul conferenţiar universitar doctor Marian Ene, președinte al comisiei.”

Foto: © Petro | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. Felicitări copilașilor premiați a doua și a treia oară cu cele mai înalte distincții!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
vârsta de pensionare, cancelarie profesori

Aproape 160 de profesori din județul Iași sunt în completare de normă pentru anul școlar 2026-2027, potrivit listei publicate de inspectoratul școlar. Este vorba despre profesori titulari și angajați pe viabilitatea postului

Inspectoratul Școlar Județean Iași a publicat lista cadrelor didactice aflate în completare de normă pentru anul școlar 2026-2027. Este vorba despre 157 de profesori titulari și angajați pe perioada de…
Vezi articolul

Vasile Dîncu, ministrul Apărării: O intersecție de interese de toate felurile s-ar putea câteodată să blocheze dreapta desfășurare a sistemului de învățământ / Ministrul le-a cerut studenților să participe la dezbaterea proiectelor legii educației

Prezent la deschiderea de an universitar la UMF Carol Davila din București, ministrul Apărării le-a cerut studenților să trimită feedback pe proiectele legilor Educației, pentru că „sistemul educațional dintr-o țară…
Vezi articolul

Acces gratuit pentru elevii și profesorii din țară la Dino Parc Râșnov, până în luna mai, în săptămânile ”Școala altfel” și ”Verde”. Simulator de vulcan, terariu cu reptile și dinozauri în mărime naturală, printre atracții

În perioada martie – mai 2023, Dino Parc Râşnov, cel mai mare parc cu dinozauri din Sud-Estul Europei şi muzeu în aer liber, oferă instituţiilor de învăţământ şcolar şi preşcolar…
Vezi articolul