Articolul care a blocat creșterile salariale de 16% pentru profesori, de la 1 ianuarie, abrogat în Comisia pentru Învățământ din Senat. Propunerea de salarizare conform grilei din Legea 153, pentru 2022, merge la Comisia pentru Buget

30.159 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Ordonanța 130/2021, cunoscută și drept „ordonanța trenuleț”, a ajuns marți la Comisia pentru învățământ de la Senat, pentru un aviz. Este tocmai OUG-ul care a blocat creșterile salariale de 16% pentru profesori și personalul angajat din sistemul de învățământ, creșteri care ar fi trebui să aibă loc de la 1 ianuarie 2022, dar care au fost amânate, angajații din Educație primind în schimb doar 4% și promisiuni. În Comisia pentru Învățământ de la Senat, senatorii USR Cosmin Poteraș, Irineu Darău, Ștefan Pălărie, Virgil-Marius Bob și Silvia Dinică au abrogat articolul care le oferea profesorilor o mărire salarială de 4% în loc de 16% și au adus un amendament prin care se revine la forma inițială.

Articolul abrogat:

Art I (4) Prin excepție de la prevederile alin. (1), pentru personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere și personalul de îndrumare și control din învățământ, începând cu data de 1 ianuarie 2022 salariile de bază se majorează cu 1/4 din diferența dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, pentru anul 2022 și cele din luna decembrie 2021.

Amendamentul adus de senatorii USR:

„Se introduce un nou articol, Articolul II, care va avea următorul cuprins:

Art. II.

Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere și personalul de îndrumare și control din învățământ se acordă salariile de bază prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, pentru anul 2022.”

Pe scurt, se revine la creșterea salarială prevăzută inițial.

Cum au motivat senatorii USR amendamentul adus:

„Legea nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice stabilește la Anexa I nivelul salariilor pentru personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere și personalul de îndrumare și control din învățământ.

Pentru a ajunge la acest nivel, salariile de bază trebuiau majorate anual și gradual, astfel:

2018 – creștere cu 20% [art.38 alin.(3] lit.d]]

2019 – creștere cu 1/4 din diferența dintre salariul din grila Legii nr.153/2017 și cel din luna decembrie 2018 [art.38 alin.(4i] lit.a]];

2020 – creștere cu 1/4 din diferența dintre salariul din grila Legii nr.153/2017 și cel din luna decembrie 2018 [art.38 alin.[4) liLb)];

2021 – septembrie – se acorda salariile de bază prevăzute de lege pentru anul 2022 [art.38 alin.[4i) lit.c]].

Creșterile salariale au tot fost amânate.

Prin OUG nr.130/2021, începând cu 1 ianuarie 2022, se acordă o majorare a salariilor de bază pentru aceste categorii de personal, respectiv cu 1/4 din diferența dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022 ș1 cele din luna decembrie 2021.

Chiar și cu această majorare, nici în prezent, în anul 2022, nu se acordă salariile din grila prevăzută în Anexa 1 la lege.

Mai mult decât atât, majorarea salarială prevăzută de OUG nr.130/2021 este cu mult mai mică decât cea promisă în anul 2020, pentru că are în vedere o creștere cu 1/4 din diferența dintre salariul din Anexa I din Legea 153/2017 și cel din decembrie 2021, si nu cel din decembrie 2018. În aceste condiții, va fi nevoie de încă 3 tranșe precum cea prevăzută de OUG nr.130/2021 sau de o mărire de 3 ori mai mare, pentru a ajunge la nivelul prevăzut de lege pentru 2022.

Acest lucru nu poate fi admis, în condițiile în care există o lege care trebuie aplicată așa cum a fost adoptată.”

Toate Ordonanțele de Urgență aprobate de Guvern ajung în Parlament, unde pot fi schimbate prin amendamente aduse în comisiile de specialitate și ulterior votate în plen. În cazul de față, Comisia pentru Învățământ a avut doar dreptul la un aviz consultativ. Comisia de fond este cea de Buget și acolo se va decide forma finală care întră la vot în plenul Senatului. Ulterior, proiectul merge mai departe la Camera Deputaților, care este camera decizională în acest caz, iar forma adoptată de plenul Deputaților va merge la promulgare, la Klaus Iohannis.

Ce salarii de bază ar fi primit profesorii, pe fiecare funcție și grad didactic, dacă Guvernul ar fi aprobat creșterile amânate în ultimii 2 ani

Salariul de bază al unui profesor ar fi putut depăși 5.500 de lei pe lună de la 1 ianuarie 2022, în funcție de vechimea în muncă și gradul didactic al acestuia, dacă Guvernul ar fi aprobat creșterea salariilor cadrelor didactice, care s-a aflat în discuții în cadrul Executivului, dar care în final a fost prorogată în cea mai mare parte. Creșterea acordată a fost de 4,5%, dar ar fi fost necesară o creștere cu 16%, care ar fi trebuit să aibă loc de la 1 septembrie 2020, dar care a fost amânată succesiv de Guvernele Orban și Cîțu, iar acum și de Guvernul Ciucă. Salariile ar trebui să ajungă astfel la cele din grila prevăzută de Legea salarizării 153/2017.

Cu cât se va majora salariul de bază, exemplu de calcul:

  • salariul de bază în decembrie 2018 – 3.000 de lei
  • salariul de bază prevăzut pentru anul 2022 – 5.000 de lei
  •  diferența dintre ele – 2.000 de lei
  • 1/4 din diferență – 500 de lei
  • salariul de bază de la 1 ianuarie 2019 – 3.000 lei + 500 lei = 3.500 lei
  • salariul de bază de la 1 ianuarie 2020 – 3.500 lei + 500 lei = 4.000 lei
  • salariul de bază majorat de la 1 septembrie 2020 și amânat doi ani de zile, care ar putea fi aprobat pentru 1 ianuarie 2022 – 4.000 lei + 1.000 lei = 5.000 lei

Foto: © HaywiremediaDreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


5 comments
  1. Personalul nedidactic iar e lăsat pe dinafară.Doar profesorii și personalul didactic auxiliar contează în învățământ.Sefii sindicatelor se zbat numai pentru ei, ceilalți să se descurce singuri după scumpirile din energie și alte domenii.

  2. Iar avem mari cocoși doar in opoziție. Poate “ciocul mic”, că nu e chiar mult de când au fost la putere și susțineau contrariul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Dezbatere LIVE online organizată de World Vision România

Profesorii care au făcut cinci propuneri concrete de politici publice în Educație, pe care le-au prezentat inspectoratelor școlare județene, în proiectul „Inspectoratul școlar civic” al World Vision România: Finanțare de la județ pentru excursii cu elevii, îmbunătățirea comunicării despre școală și a imaginii acesteia, dezvoltarea literației, reducerea abandonului școlar

Zece școli au creat proiecte de politici publice în comunitatea de profesori, uneori și cu implicarea elevilor, pe care le-au propus apoi autorilor de politici educaționale din teritoriu, adică inspectoratelor…
Vezi articolul
Aplicația de salarizare a personalului din Învățământ

UPDATE Programul de salarizare actualizat, pentru cei 300.000 de angajați din Învățământ, a fost primit de școli joi dimineața cu atenționarea că „acest kit poate avea probleme neașteptate” și cu mențiunea că nu conține modificările Codului fiscal în vigoare de la 1 ianuarie

Cea mai recentă versiune a aplicației de salarizare EduSal, folosită de Ministerul Educației în toate școlile și grădinițele, inspectoratele și cluburile școlare sau casele corpului didactic și palatele copiilor, a…
Vezi articolul

Titularizare 2023. Subiectele și baremele pentru consilierii școlari. Ce înseamnă consilierea cadrelor didactice și distincția dintre abuzul de putere și bullying – cerințe pentru candidați

Subiectele și baremele de la concursul de Titularizare 2023 au fost publicate de Ministerul Educației. Miercuri, 12 iulie, a fost organizată proba scrisă a concursului național pentru ocuparea posturilor didactice.…
Vezi articolul

Material susținut de Fundația Orange

Copiii pasionați de tehnologie sunt invitați să creeze animații în competiția națională SuperCoders #10 – povestea creată în Scratch poate lua viață pe ecran până pe 19 noiembrie

O nouă ediție a programului SuperCoders de programare vizuală pentru copiii cu vârste între 10 și 14 ani a început și așteaptă înscrieri până pe 19 noiembrie. Elevii pasionați de…
Vezi articolul